Ești foarte rănită după o despărțire? Comportamente care îți vor face și mai mult rău

Îți este greu după despărțire, iar aceste moduri de a face față adâncesc suplimentar suferința. Cum e important să te protejezi.

Această despărțire, fie că o intuiai sau nu, e un moment de încercare din viața ta. O poveste în legătură cu care aveai mari speranțe, și nu proiecții personale, ci semne clare prin care și celălalt dovedea implicare și dorința de a construi împreună o viață în doi. Cel puțin o vreme. Doar că la un moment dat ceva s-a rupt. Temerile tale legate de angajament sau ale lui, probleme pentru care nu ați știut să găsiți soluții ori probleme importante pe care le-ați ignorat din start, în speranța că trec de la sine.


Uneori timpul curge și fiecare evoluează atât de diferit încât nu vă mai recunoașteți, sau prinși cu diverse lucruri conexiunea se stinge. Mai sunt și relații de cuplu de lungă durată, unde supraviețuiesc respectul, prietenia, dar vă treziți peste ani că sunteți mai mult ca frații decât în rol de iubiți. Despărțirea este cu siguranță o provocare în care îți reamintești cât de important e să ai grijă de tine și că e necesar să te întorci către tine, ceea ce poate fi dificil dacă mereu ai prioritizat relația și partenerul, iar de tine ai uitat.


Încă locuiți împreună

Ați decis asta, să împărțiți în continuare același spațiu locativ, ca trecerea să fie mai ușoară pentru copii. Doar că pentru ei se creează și mai multă confuzie și li se menține speranța că mama și tata vor fi din nou împreună, dinamica și structura obișnuită a familiei nu se schimbă. Speranță care poate încolți și la tine, deși voi nu mai sunteți un cuplu, dar păstrați intacte majoritatea elementelor care existau în cuplu. În aceeași măsură, chiar dacă nu aveți copii, rămâneți în aceeași casă până vă găsiți fiecare ceva care să vă placă, fără să existe un termen limită. Din nou, nu mai aveți o relație dar vă purtați ca și cum aveți una.

Sex

Ești setată să îl scoți din mintea ta pe fostul partener și sexul devine calea de autoliniștire, să îți iei de acolo, din interacțiunea cu diverse persoane validarea că ești frumoasă, bună, nicidecum o femeie de lăsat. Folosești protecție, ai grijă din punctul acesta de vedere, dar emoțional te expui unor contexte cu mare potențial de rănire suplimentară. Căci partenerii de sex, interesați doar de asta, nu vor fi persoane atente, grijulii, implicate. Ci pot crea diverse situații în care să te simți prost, nerespectată, chiar folosită.


Te agăți de fosta relație

Este destul de clar că nu mai e cale de întoarcere, dar îl soliciți pe fostul partener să te ajute cu tot felul de probleme. Sigur că poate fi și varianta în care el chiar să aibă contacte sau capacitatea să te sprijine, să rămâneți în relații decente și să vă ajutați la nevoie. Aici este despre haina neajutorării, în care el devine salvatorul pe cal alb și te împiedică să îți dovedești că poți, să îți construiești existența mai departe de una singură sau având alături alte persoane semnificative precum familia sau prietenii.


Idealizarea

Îți zici că el a fost alesul pe care l-ai pierdut, nu vei mai găsi pe altcineva ca el și șansa ta de a fi fericită în doi tocmai s-a evaporat pentru totdeauna. Te gândești continuu la el. Este un absolutism în care e ca și cum toți cei care au divorțat sau s-au despărțit rămân singuri și nefericiți.

Devii pleaser

Adică din teama de a nu fi părăsită, de a nu ajunge singură le faci pe plac tuturor celor din jur. Dacă fostul partener te-a abandonat, așa eviți în mintea ta să o facă și ceilalți. Din păcate în maniera aceasta nu te mai uiți în primul rând tu la nevoile tale și nu ceri ce ai nevoie sau nu pui limite atunci când nevoile sunt încălcate. Adică te abandonezi tu.


Citește și:
Indicii că poate nu este cazul să începi o relație cu această persoană care te curtează

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle