Despărțirea voastră lasă un spațiu generos pentru dezbateri. Felul în care fostul a procedat a scandalizat pe toată lumea, de la familie la prieteni. Sau motivul despărțirii te face să te întrebi cum de nu ai văzut mai devreme, cum de l-ai pictat în culori atât de pastelate încât nu i-ai putut observa și defectele. Sau deși era clar un anumit context relațional, care nu era nicicum ok pentru tine, tu tot ai rămas acolo. Nu era confortabil, simțeai că devii din ce în ce mai furioasă, și cu toate astea nu ai făcut nimic. Ceea ce acum îți sporește suplimentar furia. Căci da, emoția aceasta poate fi îndreptată nu doar către fost, ci și către tine. Iar ce poate fi o resursă pentru schimbare, pentru a seta o graniță de care aveai nevoie, de a cere așa cum e bine pentru tine, poate fi în aceeași măsură și o modalitate de autosabotare.
Devine obositor…
… și efectiv simți cum te consumă, te mistuie pe interior. Nu e genul acela de furie care te ajută să muți munții din loc, ci care te scurge de energie și te face să îți pierzi strălucirea. Nu există soluții posibile, e o situație încheiată. Ci doar ruminații constante care te frustrează teribil și te fac din ce în ce mai furioasă.
Rămâi pe loc
Ești prinsă într-un scenariu pe care îl rulezi mental continuu. Ca și cum un film se termină și apoi îl pui din nou și din nou și din nou. Nu treci mai departe de el, nu vezi mai departe de el. Ca și cum nu există alte activități sau posibilități pentru tine. Totul se raportează la ceea ce te face furioasă și nu observi alte lucruri frumoase din viața ta, oameni care te prețuiesc și te iubesc, alături de care să te simți bine. Dar nu poți să te simți bine deoarece această furie e emoția predominantă.
Iluzia iertării
Dacă nu vrei să ierți e în regulă, nu ierți. Asta nu înseamnă că nu îți vezi mai departe de viața ta, că te lași dominată de acest episod. Sau ca să depășești despărțirea și povestea voastră e obligatoriu să ierți. De ce ar fi așa?! Și să îl ierți ți se pare scandalos, nedrept față de tine. Că astfel îl absolvi de orice responsabilitate. Și atunci rămâi furioasă, căci crezi inconștient că aceasta este alternativa. Un fel de carusel epuizant în care nu vezi finalul, oprirea. Sau că există și opțiunea pur și simplu de a coborî.
Te rănești pe tine
Ești furioasă pe el și îl cerți în mintea ta din plin. În acest proces ești și critică cu el, critică ce la un moment dat devine direcționată către tine. Și te acuzi, te lovești verbal, te rănești suplimentar. Această critică la adresa propriei persoane vine însoțită și de anumite variante de pedeapsă. Dacă tot ai fost rea, incapabilă, fraieră te și pedepsești pentru asta.
Citește și:
Dovezi că partenerul chiar se joacă cu mintea ta și e o formă de abuz emoțional
Foto: PR