Erika Lust locuiește la Barcelona, unde a pus bazele propriei companii de producție – Lust Productions – cu care încearcă să schimbe felul în care se întâmplă lucrurile în această industrie.
ELLE: În România, societatea este foarte judgemental când vine vorba de plăcerea feminină. Te-ai lovit de astfel de (pre)judecăți în adolescență sau când ai început să regizezi filme porno?
Erika Lust: Din fericire, am crescut în Suedia, unde am avut avantajul unor programe foarte progresiste de educație sexuală. Începând cu vârsta de 12 ani, am avut întâlniri cu sexologi la școală – nu cu profesori, ci cu experți specializați în educație sexuală – cu care am avut discuții foarte oneste, departe de informațiile alarmiste din majoritatea cărților pe subiect. Era ceva pozitiv! Am aflat totul despre infecțiile cu transmitere sexuală și despre sarcină, dar ne-au învățat și despre consimțământ și cum poți să ai o interacțiune sexuală cu cineva fără un act sexual propriu-zis. Cu toate astea, după ce am crescut și am terminat școala, am început să observ că societății, în general, îi este foarte frică de dorința sexuală feminină. Când am început să regizez filme porno, am observat asta la bărbații care lucrează în industrie. Mi-au spus că nu era nevoie de mine, că nimeni nu s-ar uita la filmele mele, pentru că femeile nu se uită la porno și că au făcut deja tot ce dorește publicul. I-am ignorat și cred că succesul muncii mele arată acum cât de mult s-au înșelat.
ELLE: Mulți bărbați care se uită la porno-ul mainstream își fac adesea niște idei extrem de greșite despre cum ar trebui să fie sexul și cum să își satisfacă partenerele. Care sunt cele mai tâmpite astfel de exemple de care ai auzit și cum poate ajuta în acest sens educația sexuală?
Erika Lust: Mare parte din porno-ul stereotip îi învață pe bărbați că ar trebui să „performeze' într-un anumit fel – să fie foarte dominatori, să sugrume și să pălmuiască partenerele fără a le cere consimțământul, să reziste o anumită perioadă de timp, să termine pe corpul ei pentru a semnala finalul partidei etc. În același timp, multe femei tinere învață din aceste filme să prioritizeze plăcerea bărbatului și să se comporte ca niște obiecte sexuale. Acest tip de porno nu reușește să arate sexul ca pe un act intim între două persoane, ci doar ca o penetrare mecanică. Rezultatul final e că mulți tineri intră în contact cu o variantă foarte limitată a ceea ce înseamnă sexul și cum poate fi exprimat în multe alte moduri. Problema e că o educație sexuală cuprinzătoare lipsește cam peste tot, iar când asta se întâmplă, pornografia devine educatorul de facto. Când tinerii nu primesc răspunsuri la întrebările lor la școală sau acasă, le caută pe motoarele de căutare ale site-urilor gratuite. Acestea sunt un teren fertil pentru categorizări, constrângeri, excluderi rasiale, lipsa plăcerii feminine sau cel puțin pentru descrieri nerealiste ale actului sexual. Pentru a lupta cu asta avem nevoie de educație sexuală pe înțelesul tuturor și de părinți care să le explice tinerilor că există și alte surse de materiale erotice în afară de aceste site-uri. Nu spun că școlile ar trebui să le dea elevilor o listă de site-uri porno pe care să le viziteze, ci să îi ajute să deconstruiască conținutul pe care îl găsesc acolo.
ELLE: Filmele tale au o abordare foarte artistică. Care sunt influențele tale cinematografice, ce regizori îți plac?
Erika Lust.: Amantul, de Jean-Jacques Annaud, a avut un impact major asupra stilului meu cinematografic. Prima dată când l-am văzut a fost o revelație. Protagonista se maturizează prin sex și are o poveste de dragoste neconvențională, iar asta este arătat exclusiv din punctul ei de vedere. Fata este inteligentă și aventuroasă și nu îi este rușine de sexualitatea ei înfloritoare. John Cameron Mitchell a fost, și el, o sursă importantă de inspirație, fiind unul dintre puținii care au îndrăznit să arate sex nesimulat într-un film care avea să apară în cinematografe. Filmul lui, Shortbus, privește sexul ca pe un instrument crucial de comunicare între oameni, indiferent dacă e vorba despre relații convenționale sau nu. Și, nu în ultimul rând, Jill Soloway continuă să reprezinte o influență foarte puternică. Am adorat I Love Dick și Transparent când au apărut, amândouă depășind niște limite, așa cum nu se întâmplă des în televiziune. Jill se luptă întotdeauna pentru a reprezenta mai multe tipuri de sexualitate și genuri în munca sa, atât în fața, cât și în spatele camerei, asigurându-se că oamenii au o voce și se implică într-o poveste care îi privește. Procesul său de producție m-a inspirat foarte mult și am încercat să îl implementez în munca mea. Întreaga echipă care a lucrat la Transparent a inclus persoane transgender, iar I Love Dick a fost regizat preponderent de femei.
ELLE: Cum crezi că poți face porno-ul etic mai cunoscut publicului larg?
Erika Lust: În primul rând, privitorii ar trebui să devină mai responsabili cu conținutul la care se uită, să nu mai viziteze site-urile free și să înceapă să plătească pentru pornografie. Singurul mod prin care se poate face asta este a-i face să înțeleagă că site-urile gratuite au decimat industria și au adus deservicii majore regizorilor, actorilor și chiar și consumatorilor. Studiouri întregi au dispărut din cauza acestor site-uri, iar privitorii își lasă preferințele modelate de ele, de produse care nu se opresc niciodată din a aduce publicului scene cât mai noi și mai extreme. Dacă lumea ar plăti, ar ajunge mai mulți bani la actori, oferindu-le posibilitatea de a alege ce tip de conținut vor să filmeze. A plăti pentru un tip de pornografie care e în acord cu etica ta și care reflectă ceea ce vrei să vezi transmite un mesaj companiilor mainstream de producție, că acesta este tipul de conținut pe care ar trebui să-l abordeze, iar dacă mai mulți oameni ar da acest mesaj, am vedea îmbunătățiri majore în industrie.
ELLE: Mai există ceva tabu în sex azi?
Erika Lust: Ei bine, femeile care se uită la pornografie și se masturbează sunt în continuare tabu. Dintotdeauna ni s-a spus ce să facem cu corpurile noastre și mulți ani ni s-a spus că nu trebuie să fim excitate de porno. Dar femeile sunt ființe sexuale și putem fi excitate de reprezentarea sexului pe ecran la fel ca bărbații. Încep să văd din ce în ce mai multe femei care se simt destul de puternice să își asume sexualitatea. E complet normal și sănătos să te uiți la pornografie și să îți provoci singură plăcere. E un act de rezistență într-o lume care prioritizează plăcerea și experiențele masculine peste orice altceva. Așa că dă-ți frâu liber și masturbează-te!
Citește și:
BDSM: Despre sex și putere
Foto: Erika Lust Films