Erika Isac are zvâc, tupeu, o carieră muzicală în plină ascensiune și o mulțime de mesaje importante de transmis prin piesele ei.
Erika Isac este una dintre cele mai fresh apariții din industria muzicală românească. În scurta ei carieră, a participat deja la X Factor România și a ajuns până în finala talent show-ului One True Singer. Luna februarie a venit pentru artistă cu lansarea Macarena, o piesă feministă care vorbește pe șleau despre violența și abuzurile asupra femeilor, siguranța lor, învinovățirea victimei, misoginism, stereotipuri, roluri de gen și prejudecăți; practic, o mulțime dintre lucrurile cu care se confruntă femeile zi de zi. Melodia a devenit virală și a dat naștere mai multor valuri de dezbateri în multiple medii, de la TV, radio, social media și până la cercurile de pe Twitch-ul autohton. Dacă unele voci, preponderent feminine, au rezonat și înțeles din prima mesajul, altele s-au împiedicat în limbajul folosit, ignorând, astfel, manifestul necesar transmis.
Am resimțit piesa ca pe o radiografie a societății actuale și a statutului și rolului femeii în ea. Despre Macarena, revolta pe care a generat-o, debutul în muzică și nevoia femeilor de a-și revendica vocea și de a-și spune povestea am vorbit în continuare cu Erika.
Erika Isac povestește că n-a făcut Macarena ca să fie hit și nici n-a fost vorba, în lansarea ei, despre o strategie de marketing. A scris-o natural, ca să tragă un semnal de alarmă referitor la problemele reale pe care le au femeile astăzi:
„Abuz, dublu standard, presiune socială, cazuri de violență, manipulare, toate astea gravitează în jurul nostru și au ajuns atât de pregnante încât am vrut să le dau voce, în stilul meu.”
Macarena a deschis noi discuții în mai multe spații despre realitatea tristă și dură a femeilor din societatea actuală. Erika a primit și câteva critici și mi-a dat câteva exemple. „De ce sunt dezbrăcată în videoclip, de ce folosesc un limbaj licențios, că nu știu să cânt și că nu sunt cu adevărat artistă.” Aceste remarci n-au fost surprinzătoare pentru cântăreață, pentru că de când a decis să lanseze piesa, se aștepta la ele. Comentariile negative nu i-au afectat starea de spirit, pentru că a văzut și numeroasele reacții pozitive și și-a concentrat atenția asupra lor.
„Reflectând acum, reacțiile negative le-am interpretat ca pe o manifestare a frustrării.” Iar scopul piesei Macarena, adaugă Erika, „este să reprezinte și să susțină victimele, iar cei care lansează hate gratuit nu sunt de interes pentru mine.”
Erika Isac este din Constanța și spune că a avut o copilărie frumoasă, asta datorită părinților ei, „care m-au îndemnat mereu să am și alte activități, să experimentez diverse lucruri, pentru a-mi găsi pasiunile.” A făcut diferite sporturi, a fost interesată de pictură și a făcut cunoștință și cu lecțiile de canto, care i-au modelat ulterior parcursul. „Îmi amintesc de mine ca fiind la fel de „tupeistă” precum sunt acum. Am avut mai mereu încredere în ce spun, ceea ce e uimitor pentru un copil.”
Primul contact cu lumea muzicală a avut loc la șase ani, când a început să meargă la competiții și festivaluri. Despre acele experiențe, mărturisește că „au fost foarte importante pentru dezvoltarea mea ca artistă.” În urma lor, a rămas și cu o serie de lecții, despre ce înseamnă perseverența, disciplina și pasiunea pentru ceea ce face. „Aș putea spune că n-am avut copilărie, dar cred că am avut mai mult de câștigat mergând în turnee, la concerte.”
La 15 ani, Erika a participat la concursul de talente X Factor România. Acea experiență n-a fost cea mai bună, după cum explică acum.
În ciuda faptului că prestația ei a devenit virală atât în țară, cât și în afară, „și mi-a demonstrat că prezența mea poate avea un impact, toată această atenție a venit cu foarte multe comentarii negative. M-am trezit la 15 ani într-un uragan de critici și jigniri online, foarte multe din cauza aspectului meu.”
Nici ea, și nici părinții ei n-au știut cum să gestioneze acest val, „pentru că nici unul nu are legătură cu sfera muzicală sau cu media.” Iar decizia de a sta o vreme departe de această lume s-a dovedit a fi potrivită. A învățat, astfel, „cât de nociv poate fi mediul online și nu numai, la ce să mă aștept și cât de ușor își poate da lumea cu părerea.”
Erika a încercat întotdeauna să nu ia 100% în serios oamenii care nu credeau în ceea ce făcea și visa. Se simțea afectată într-un fel sau altul, „mai ales în momentul când mă loveam de comentarii nefondate, pentru că n-ai cum să le controlezi.” Dar părinții și-au arătat mereu sprijinul, ceea ce „cu siguranță a ajutat.”
În ceea ce privește procesul ei creativ, povestește că totul decurge firesc atunci când intră în studio și spune că nu-și propune să scrie despre anumite subiecte, ci lucrurile se-ntâmplă de la sine. Dar sunt teme care o frământă și pe care dorește să le aducă în prim-plan prin intermediul muzicii.
„Vreau ca poveștile despre abuz, manipulare, stereotipuri, probleme legale să se audă în piesele mele, pentru că sunt subiecte care mă intrigă, mă stârnesc, mă interesează și vreau să le dau voce. Egalitatea dintre bărbați și femei nu e o opțiune, e o necesitate.”
Pentru ea, îmi spune, creația înseamnă și disciplină. „De trei ani merg constant în studio, pentru a-mi exersa mușchiul creativ.” Nu are așteptarea ca fiecare sesiune să aibă ca finalitate un hit, „dar cu fiecare sesiune cred că sunt mai aproape de a-mi atinge potențialul.”
Erika a jonglat cu diverse stiluri muzicale, de la pop, la jazz și reggae, chestiune care se datorează profesoarei ei de canto. „Mi-a clădit cultura muzicală și îi mulțumesc pentru asta. Toate aceste influențe cred că au rămas cu mine și se reflectă în muzica mea.” Când am întrebat-o despre artistele pe care le admiră, le-a amintit pe Nicki Minaj și Amy Winehouse. Chiar dacă discrepanța dintre stilurile lor este vizibilă, „cred că ambele reflectă diferite aspecte ale personalității mele.” Lucrurile care o inspiră cel mai mult la ele au legătură cu „puterea lor, dedicarea și munca pe care au depus-o, precum și capacitatea lor de a-și croi un drum în industrii muzicale dominate de bărbați.”
Consideră că în muzică sunt foarte multe femei, atât pe scenă, cât și în culise, dar și că ele ocupă poziții de putere în industrie. Dar resimte stereotipurile de gen, „mai ales legate de parcursul femeilor, de multe ori succesul lor fiind, în ideea multora, datorat unor relații pe care le-au avut cu diverși bărbați.” Completează că preconcepțiile despre cum ar trebui să se comporte și să arate o artistă încă există, „dar sunt optimistă când vine vorba de viitor.”
Crede că activitatea ei vine și cu o responsabilitate în fața persoanelor care îi ascultă piesele.
„Publicul meu e compus majoritar din femei, multe adolescente, așa că vreau să le ofer conținut cu care să rezoneze și care să le ajute. Adolescența vine cu multă confuzie și nesiguranță de multe ori, pentru că atunci începi să-ți dai seama cine ești.”
Mai spune că fetele care o urmăresc ar trebui „să știe că sunt puternice și că au dreptul să vorbească, să se afișeze așa cum își doresc și sper că muzica mea le ajută.”
Ca artistă, s-a întâlnit la rândul ei cu stereotipurile, „din cauza felului în care arăt și mă îmbrac, au fost oameni care își asumau că nu sunt articulată, că nu pot purta o conversație.” Alte persoane aveau prejudecăți despre muzica ei, „considerau că nu sunt capabilă de sensibilitate, pentru că e și ăsta un bias oribil, în care o femeie nu se poate prezenta atât încrezătoare, puternică, dură, cât și sensibilă. Cumva, există ideea asta că ar trebui să aleagă.”
Își amintește și de alte întâmplări problematice, când „am fost expusă și la avansuri nedorite din partea unor bărbați mult mai în vârstă decât mine, chiar fiind minoră la momentul respectiv. Cu toate acestea, am reușit să impun un anumit respect și să schimb modul în care sunt privită prin munca mea și atitudinea mea fermă față de aceste situații.”
După atâtea controverse, Erika Isac își propune ca muzica ei să aibă în continuare mesaj și impact, intenție pe care a susținut-o cu lansarea piesei Femei în Parlament. Dar vrea să facă și muzică „pentru pur entertainment, care să sune bine și să-ți placă, pur și simplu.”
Foto: Christian Tudose
Styling: Mădălina Simion
Machiaj: Edith
Coafură: Alex Șerban