Acum citva timp, o adolescenta din cartierul bucurestean Pantelimon, Andrada, s-a aruncat de la etajul zece. A lasat un bilet de adio: „Mama, te rog frumos sa ma ierti pentru ce ti-am facut. Imediat, sinuciderea s-a pus pe seama influentelor „emo. Dar oare exista, intr-adevar, o „generatie emo in Romania? N-a gresit presa imprumutind un cuvint (emo, de la emotional) pentru a explica o situatie mult mai complicata? Daca ne stampilam adolescentii cu apelativul „emo, oare nu sugrumam comunicarea cu ei?
„Fetele din ziua de azi nimic nu stiu sa faca. Pune-o sa-ti gateasca!? Se uita la tine cu sictir. Toata ziua vor distractie si sa-si faca unghiile, imi spune vinzatoarea din coltul strazii, unde se afla gradinita baiatului meu si de unde cumparam suc si bomboane. Deh, doamna vinzatoare e patroana si vrea pentru baiatul ei „o partida. Adica o fata care sa gateasca. Adica o fata de slugarit. Baiatul ei e – nu-i asa? – „rupt din soare, iar ea – „o tirfulita machiata, care umbla cu fustele pina la fund. Probabil ca si baiatul ei e inoculat cu asemenea idei. I-or fi placind si lui distractia si calatoriile, dar pina cind? Mai bine un pic de sex, o vacanta, ceva, si gata, ca „mama, sint liber si tu mi-ai deschis ochii in lume.
Copiii rezultati din casatoriile anilor 90
Va veti intreba ce legatura are povestea de mai sus cu asa-numita „generatie emo? Are, cum sa nu aiba! Caci toate pornesc de la parinti si de la scoala sau, cum se mai zice, de la „cei sapte ani de-acasa si de la „anturaj. Asadar, inainte de a ne revolta pe acei copii emo sa vedem, mai intii, cine le sint parintii, ce preocupari le-au stirnit copiilor lor si cita rabdare au avut cu ei. Acea fata, Andrada, din cartierul bucurestean Pantelimon, care, la 13 ani, s-a aruncat de la balcon, a fost imediat incadrata in „generatia emo. Parintii ei probabil ca au in jurul virstei de 40 de ani. S-au cunoscut imediat dupa 1989. Ar fi prima generatie de parinti care si-au conceput copiii in libertate. Dar cit de liberi au fost acei parinti? Ce model au avut de la parintii lor, formati in comunism? In majoritatea cazurilor, parintii acestor copii, care, acum, termina scoala generala sau sint la liceu, au avut, la rindul lor, parinti care au infruntat dificultatile tranzitiei: au intrat in somaj, nu s-au adaptat vremurilor noi, n-au putut sa-si gaseasca alt loc de munca, impovarati de griji si lipsiti de speranta. Adolescentii si tinerii care cautau sa-si faca un rost la inceputul anilor 90 s-au descurcat singuri, cum au putut, mai mereu fara sprijinul parintilor, nesiguri, tematori. Casniciile infiripate la inceputul anilor 90 au fost mereu aflate sub spectrul divortului si al incertitudinii zilei de miine. Sigur, multi s-au descurcat, au rezistat, dar asta a fost destul?
Parinti ahtiati dupa note si copii blazati. Ultimii ar putea fi numiti „emo
Prin urmare, tinerii liberi de prin 1992-1996 au, la rindul lor, copii. Si aici ajungem in punctul nevralgic: parintii s-au preocupat de bunastarea familiei, au astazi probabil ceva mai multi bani decit acum 15 ani, dar cit au comunicat, cit au vorbit cu copiii lor? Cit au fost de rabdatori sa-si asculte odraslele? N-au crescut adolesentii de azi cumva la voia intimplarii, fara modele, fara reguli, fara dragoste, pina la urma?
Profesoara Susana Bocsaru, de la o scoala generala din cartierul Drumul Taberei din Bucuresti, spune ca parintii copiilor de la clasele unde preda sint destul de dezinteresati de evolutia copiilor lor. „Ce-i preocupa sint notele. Vor sa aiba note mari. Uneori, incearca sa te convinga ca baiatul lor (sau fata lor) este de zece. Ar fi in stare sa se certe cu tine daca incerci sa-i sanctionezi la note. Exista o invidie intre parinti, daca afla ca vecina de bloc are un baiat cu note mai bune decit fata lor sint disperati si nemultumiti, cer explicatii profesorilor si dirigintelor. Multi copii provin din cupluri divortate – tranzitia se pare ca n-a fost favorabila trainiciei unei familii. Asa ca se formeaza doua categorii de elevi. Prima, cea a elevilor cu tupeu, care, incurajati de parinti, se cearta cu profesorii, stiu sa-si negocieze drepturile, invata (cu multi meditatori) ca sa arate ca sint „cei mai tari. Se folosesc de micile „atentii sau de „plocoane ca sa ia un examen. Sint copii care, ajutati de parinti, „se descurca in orice situatie. Sint siguri pe ei, uneori isi mai fac dreptate cu pumnul, suplinesc carentele scolare prin aroganta. O a doua categorie este cea a elevilor timizi, rusinosi, care oricit ar invata, tot vor fi nedreptatiti la un moment dat, care se vor inchide in sine si vor ajunge acasa unde vor plinge singuri, cu capul in perna, dupa miezul noptii, fara sa-i auda nimeni. Povestea lor este si simpla, si complicata. Simpla – pentru ca daca ar avea mai multi prieteni, daca parintii ar sta mai mult de vorba cu ei, daca ar fi mai increzatori in propriile puteri, daca… Complicata – nu exista un remediu universal si e usor sa spui sa fie mai puternici.
Page: 1 2