Emilia Clarke explică reacția avută de Daenerys la aflarea celui mai important lucru despre Jon Snow

Emilia Clarke a explicat una dintre cele mai importante scene din cel mai recent episod "Game of Thrones".

Emilia Clarke explică reacția avută de Daenerys la aflarea celui mai important lucru despre Jon Snow

În cel de-al doilea episod din „Game of Thrones”, Daenerys Targaryen a avut mai multe scene importante, iar reacțiile ei au fost pe măsură.

Aceasta l-a acceptat pe Jaime Lannister în urma deciziei Sansei și a lui Jon Snow, însă decizia ei nu a ajutat-o să îmbunătățească relația cu Sansa.

Daenerys, personajul interpretat de Emilia Clarke, a încercat să vorbească cu Sansa, însă aceasta nu a fost dispusă să renunțe la lucrul la care ține cel mai mult, Winterfell. „Ea (Dany) uită lucrurile importante, că Sansa privește Nordul la fel cum Dany se gândeștela Westeros, adică că Nordul îi aparține. Este al familiei Stark. Este al ei”, a declarat scenaristul episodului, Bryan Cogman într-un videoclip din culise.

Dacă ești fan „Game of Thrones”, probabil ai văzut deja cel de-al doilea episod al ultimului sezon și probabil ai fost uimită de reacția avută de Daenerys atunci când a aflat că Jon Snow, cel de care s-a îndrăgostit, este chiar nepotul ei, Aegon Targaryen.

Se pare că întreaga situație care complică relația lor de iubire nu a deranjat-o pe Daenerys, ci faptul că Jon este, de fapt, moștenitorul Tronului de Fier.

„Relațiile în familie, pentru ea, sunt atât de normale. S-ar fi căsătorit cu ușurință cu fratele ei. Nu este o problemă. Este o problemă pentru Jon, dar să uităm de asta. Cel mai important lucru este că noi ne luptăm pentru aceeași promovare și eu am lucrat întreaga mea viață pentru asta. Este întreaga mea existență. De la naștere! Dany a fost adusă pe această lume și i s-a spus: Fugi! Acești nenorociți au distrus totul. Acum ‘Tu ești singura noastră speranță’. Ea a trecut prin atât de multe lucruri în viață. A văzut atât de multe și a trecut prin tot și a pierdut și a suferit enorm pentru a ajunge aici… și Jon nici măcar nu-l vrea (Tronul de Fier, n.r.)!”, a declarat Emilia Clarke despre reacția lui Daenerys.

Citește și:
Nikolaj Coster-Waldau, starul din Game of Thrones, la un pas de a fi dat în judecată de HBO

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle