Ca multi altii care au copilarit in comunism, am crescut cu cartofi. Probabil mancam in fiecare zi, daca tatal meu a mers pana acolo, incat s-a gandit sa mai inveseleasca aspectul tigaii cu cartofi pusi la prajit construind special un cutit cu lama ondulata pentru a da o forma de spirala cartofilor altfel taiati, cum se spune, pai! Nu puteai folosi la nimic altceva „cutitul de cartofi, dar cartofii maruntiti ca niste paie ondulate meritasera efortul.
Am ramas atasat de cartofi, desi mananc infinit mai putin acum, si inca mai rontai cate unul crud. Probabil imi plac consistenta si gustul de amidon. Oricum, cartoful a capatat in ultima vreme un nume rau. Lasa ca e folosit in expresii injurioase („fata de cartof, „cartoful prosteste, „Pune, domle, frana mai cu grija! Ce, suntem saci de cartofi?!), dar cartoful a cam disparut din preferintele noastre culinare pe motiv ca ingrasa. Garnitura de legume e preferata cartofilor taranesti cu unt si rozmarin. Cat despre cutiuta cu cartofi dezghetati, parjoliti in ulei incins si apoi tavaliti in sare de la McDonalds, e un afront adus cartofului!
Dar ce-mi veni cu cartoful? Pai, abia m-am intors dintr-o calatorie in Peru unde am mancat cartofi ca-n copilarie, adica in fiecare zi si cu toate felurile de mancare, caci acolo cartoful (ca si porumbul fiert, copt sau prajit) este servit la orice, inclusiv la orez.
Mai intai, peruanii sunt indreptatiti sa-si intretina existenta cu cartofi (la fel cu porumb), caci incasii l-au cultivat prima data, domesticind planta salbatica a cartofului, din care au ajuns ulterior sa faca si faina, deci paine. Incasii obisnuiau sa puna si un peste in cuibul de cartofi (sau cateva picaturi din sangele dusmanilor) pentru a ingrasa pamantul sarac si a creste cartoful mare. Care avea si o zeitate a lui: Papa Mama („Mama cartofului). Tuberculii cu forme ciudate (gen „fata de cartof) deveneau obiecte de cult, erau folositi de incasi in vraji pentru fertilitate sau pentru a prevesti viitorul.
Una dintre consecintele fericite ale cuceririi Imperiului Inca de catre conchistadori a fost si aducerea cartofului in Europa, cam prin 1565. (Intotdeauna ma amuz de faptul, greu de crezut, dar perfect adevarat istoric, ca Stefan cel Mare, de pilda, nu mancase nici cartofi copti in vatra, nici mamaliga de porumb, din simplul motiv ca in vremea lui nu existau.)
La inceput, a fost studiat ca planta medicinala, era prezent doar in gradinile botanice ca o curiozitate si se credea ca, mancat, cartoful provoaca „prostie si stupiditate (iata de unde vine vorba!). Prima data cartoful apare in documente mentionat ca hrana numai in Spania, caci in alte tari a fost privit cu prudenta si chiar cu spaima: Biserica a respins cartoful in Scotia pe motiv ca nu aparea in Biblie, in Rusia tarista cartoful era considerat un fel de mar crescut, dintr-o anomalie botanica, sub pamant. In cele din urma, i s-a gasit o folosinta in Franta, unde amidonul extras din cartof era folosit ca pudra pentru peruci. Iar scandinavii au facut din el alcool.
Intrarea definitiva a cartofului in lumea culinara se datoreaza unui domn pe nume Antoine Augustin M. Parmentier, un ofiter umanist francez, a carui lucrare de promovare a cartofului, Recherches sur les végétaux nourissants qui, dans les temps de disette, peuvent remplacer les aliments ordinaires, a fost premiata in 1781 de Academia Franceza.
Un francez a adus si la noi in tara cartoful, care apare pentru prima data atestat documentar in Transilvania la 14 martie 1769, cand autoritatile regale austro-ungare dau o circulara prin care cer sa se extinda cultura cartofului, fata de care ardelenii manifestau o crancena opozitie. In 1902, Spiru Haret, creatorul invatamantului romanesc modern, a luat si el masura de a se acorda premii in bani invatatorilor si preotilor care ii vor lamuri pe tarani ca sunt buni cartofii (cultivati in acel moment doar pe 0,18% din suprafata agricola a tarii).
Si pentru ca intotdeauna cuvintele sunt frumoase si amuzante, iata cateva nume purtate de cartof odata ce a ajuns si pe pamant romanesc, in diverse regiuni: baraboi, barabula, brandenburgi, barabusca, bulughina, cartofla, cartoafa, crumi, crumpene, crumpli, cucule, gugule, picioica, pichioci, ciuperci de pamant, gogosi de pamant, pere de pamant.
Cateva lucruri va mai spun, inainte sa vina toamna si sa va multumesc ca m-ati urmarit in acest episod de Teleenciclopedie agricola: primul artist care a gasit de cuviinta sa foloseasca cartoful in arta lui a fost Van Gogh, intr-un tablou din 1881. Oricum, e ironic faptul ca, in ciuda cantitatii enorme de aur si argint aduse de conchistadori din America de Sud, cartoful s-a dovedit in timp produsul cel mai de pret.
Astazi, la noi in tara, se cultiva cateva zeci de soiuri, printre care si unele obtinute autohton prin diverse incrucisari: Carpatin, Bucur, Brasovean, Magura sau Colina. Totalul mondial numara peste o mie de soiuri.
Nu-i asa ca acum nu vi se mai pare atat de exagerat sa-i mananci la fiecare masa?! Daca v-am convins, cautati prin anticariate Cartoful, banalitate sau miracol?, o carte fascinanta scrisa de inginerul roman Titus Catelly: reproduce 366 de preparate culinare din cartof.
P.S. „Ma dusei in padurice, / Aflai oua de bobice; / Luai noua, lasai doua, / Ca bobicea sa mai oua; / Ghici, ghicitoarea mea!
Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.