#ELLEnutace: Cand politistul e un agresor

Bianca Profiran are 23 de ani si traieste in Bucuresti. Studiaza istoria, dar nu despre asta are de vorbit acum. Bianca a avut parte de un episod neplacut – a fost hartuita intr-o sectie de Politie de chiar ofiterul care trebuia sa o asiste. Si a decis sa nu taca.

ELLE: Ce s-a intamplat?

B.P.: Dupa ce mi-a disparut portofelul din geanta cu o seara inainte, neavand o speranta reala ca mi-as putea recupera documentele, m-am dus totusi sa le declar furate, in ideea de a demara procedura pentru unele noi.

Cum asta s-a intamplat in centrul istoric, am fost la sectia care se ocupa cu zona si am asteptat sa dau declaratia cat mai rapid si sa scap de birocratie. Nu-mi face placere sa pierd timp prin institutii.

ELLE: Exista o procedura standard pentru asta?

B.P.: Da, este foarte simplu. Trebuie sa scrii o cerere si sa dai o declaratie, ambele stereotipe, care dureaza un pic pentru ca trebuie sa comunici cu politistul si sa ii explici cat mai in amanunt intamplarea.

ELLE: Era un singur politist acolo?

B.P.: Da, pentru investigatii criminale da, se pare ca el era singurul. Mai erau si alti colegi de-ai lui, de la alte departamente, dar au plecat unul cate unul si am ramas singura cu el pentru cea mai mare parte a intalnirii.

ELLE: S-a purtat nepotrivit de la bun inceput?

B.P.: Da, eu am gasit ca da. Parea foarte familiar si insista sa il tutuiesc, dupa cum a facut-o de la bun inceput. La un moment dat, in timp ce scriam, a venit langa scaunul meu si m-a mangaiat pe spate. Am inceput sa ma simt din ce in ce mai inconfortabil, dar nu eram sigura daca incearca sa para empatic si nu reuseste sau chiar imi facea avansuri.

ELLE: In timpul acesta tu inteleg ca ii mai spuneai lucruri despre actele/portofelul disparut.

B.P.: Exact. Ii tot explicam despre portofel, detaliile serii precedente, estimam paguba. Lucruri obisnuite.

Starea mea de spirit nu era oricum foarte buna, pentru ca nu e nici o bucurie sa patesti asta. El fuma in birou si, desi stiu ca nu e bine, am facut si eu acelasi lucru in ideea ca ma va calma.

Mi-a picat scrum pe bluza, l-am scuturat, iar el m-a intrebat, citez exact: „Iti scuturi tatele?'

Am ramas complet perplexa si mi s-a facut rau fizic cand am auzit. Nici macar nu avea loc intrebarea „Am auzit oare bine?'. Mi-a luat cateva secunde sa imi adun cuvintele.

ELLE: Si ce i-ai spus?

B.P.: L-am intrebat ce este cu limbajul asta atat de vulgar fata de o femeie pe care nu o cunoaste deloc. L-as fi intrebat mai multe, dar eram efectiv blocata.

ELLE: Si care era atitudinea lui?

B.P.: Era foarte degajat. Voia sa stie de ce mi se parea vulgar termenul, aproape ca i se parea nefireasca reactia mea. Pana la urma si-a cerut scuze cu o jumatate de gura. Eu de-abia asteptam sa plec, am insistat sa termin declaratia.

A mai durat putin si a revenit inca o data, spre final, zicand „Hai, fata, ca tate nu e vulgar. Sani, na!'

ELLE: Deci incerca sa-si normalizeze comportamentul?

B.P.: Da. Presupun.

ELLE: Iar apoi ai plecat?

B.P.: Da, am semnat si am plecat. M-am gandit foarte mult la asta. Parca nu-mi venea sa cred ca mi s-a intamplat. Eu am frecvent discutii cu lumea despre sexism si spun ca ma lovesc de el, dar il contracarez mereu cu umor. Niciodata nu am simtit ceva de o asemenea violenta.

ELLE: Cum te simteai?

B.P.: Ma simteam umilita, injosita, mi-era sila. Mi-e greu sa descriu.

Este scarba, dar nu numai atat. Pur si simplu nu ti-e bine. Ieri am fost zombie. Am fost sa vorbesc cu niste prieteni si le-am povestit ce am patit. Toata lumea a fost dezgustata.

ELLE: Firesc. Te-ai gandit atunci sa depui o plangere?

B.P.: Da, m-am gandit, dar era prea mult pentru mine la momentul respectiv. Am de gand sa o fac, oricum.

ELLE: Cum de ai decis sa scrii despre asta? Ai scris inca de aseara, nu?

B.P.: M-am tot gandit daca sa scriu public, pentru ca nu ar parea cea mai inteligenta miscare la prima vedere. Intai am scris doar pentru prietenii din lista, dar am schimbat dupa cateva minute pe public. Nu pot sa tac despre asa ceva.

Mi-am dat seama ca nu sunt singura si ca nu am de ce ma teme. Si ca, daca nu vorbesc acum, se va lega si de alte femei.

ELLE: Care a fost reactia oamenilor?

B.P.: Foarte buna, chiar m-a echilibrat. Am primit multe mesaje de sustinere de la oameni diversi care mi-au trimis ganduri bune, legile cu privire la hartuire, mi-au dat telefoane, au vrut sa se asigure ca sunt ok. Si discutiile de pe public au fost bune, iar atunci m-am gandit ca poate ar fi bine sa le scriu si fetelor de la Filia (n.red. Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen: FILIA este o Organizatie Non-Guvernamentala, non-profit, feminista care promoveaza egalitatea de sanse si egalitatea de gen, sustine drepturile femeilor, reprezentarea intereselor femeilor si participarea lor politica, reconcilierea dintre munca si viata privata, precum si combaterea tuturor formelor de violenta impotriva femeilor.).

ELLE: Cat de mult a contat in decizia ta de a vorbi despre asta faptul ca agresorul este politist?

B.P.: A contat. Nu este institutia in care ma grabesc sa ma incred, dar este totusi o institutie. Sexismul in institutii este extrem de nociv.

ELLE: De ce zici ca nu e institutia in care sa te increzi?

B.P.: Pentru ca politia are o atitudine sexista si foloseste violenta verbala chiar fata de femeile din cadrul ei. Nemaivorbind de experientele altor femei pe care le cunosc. Iar in lumina ultimelor evenimente, mi-e greu sa nu ma amuz cand aud „Siguranta si incredere.'

ELLE: Da, uitasem sloganul… Ce ai vrea sa inteleaga oamenii din ce ti s-a intamplat tie?

B.P.: Eu cred ca oamenii incep sa inteleaga din ce in ce mai mult cat de daunatoare sunt atitudinile acestea. In primul rand, sa constientizeze ca sexismul autoritatilor este o problema foarte raspandita in Romania si asta se rasfrange si asupra altor categorii. Daca politistul vorbeste asa, de ce nu ar face-o si un instalator? Un ziarist, un IT-st?

Apoi, sa nu se teama de o uniforma si sa vorbească despre ce li se intampla. Numai fiind vocali, si mai ales vocale, fata de astfel de probleme putem sa le combatem.

Si cred ca toata lumea ar trebui sa stie ca legea 202/2002 (n.red. Legea privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati) se refera exact la asta si sa o cunoasca.

Si o sa incurajez mereu discutiile in agora, sper cu adevarat la un mediu lipsit de toxicitate pentru toata lumea.