Redacția ELLE a acceptat provocarea de a proba cele mai cool modele de ochelari de soare (și de vedere) disponibile în rețeaua magazinelor OPTIblu. Ne-am distrat, am râs și ne-am pus, preț de o zi, în pielea modelelor care fac asta la modul profesionist. Nu a fost ușor, dar cu siguranță a fost amuzant.
Am aflat astfel cum se pot purta cel mai bine ochelarii dramatici, de divă, astfel încât să complimenteze cel mai stylish ansamblu… dar și că ochelarii de tip aviator sau cei reinterpretați, pornind de la acest model clasic, nu vor ieși niciodată din tendințe, pentru simplul motiv că flatează aproape orice formă a feței și au un aer atemporal. Ne-am distrat probând ochelarii ornamentați bogat și ne-am imaginat pe podium.
Un lucru pe care l-am mai aflat, cu această ocazie, a fost faptul că brand-urile din portofoliul OPTIblu sunt un melanj de estetică și practicabilitate, că investesc în tehnologie și design, astfel încât ochelarii să fie nu doar în tendințe, ci și echipați cu lentile care protejează exemplar, un criteriu esențial în alegerea oricărei perechi, de care e musai să ținem cont. Și că, la OPTIblu, există în portofoliu fel de fel de brand-uri, ale căror moștenire și identitate se traduc printr-un public divers, de la eclectici, pretențioși, pasionați de design până la, pur și simplu, persoane practice și dinamice.
Astfel, în vreme ce Roxana Voloșeniuc a testat o pereche de ochelari ornamentați de la Jimmy Choo, Domnica Mărgescu a ales un model clasic updatat, de la Carrera, iar art directorul ELLE Barbara Lombardi a purtat un model Max Mara care îi seamănă perfect, adică e classy & fabulous. Maurice Munteanu a optat pentru o pereche Dior care îi subliniază perfect stilul, în vreme ce Ștefana a mers către liniile masculine ale ochelarilor de soare Hugo Boss. Dar ideea care trebuie reținută este că, pentru fiecare dintre noi, s-a găsit perechea perfectă, care ne protejează ochii și care ne completează stilul.
Urmărește atât galeria cu imagini în care echipa ELLE joacă rolul de supermodele, cât și filmul de making of de la realizarea fotografiilor.
Ochelarii sunt disponibili în rețeaua magazinelor Optiblu și pe www.optiblu.ro.
Fotografii de Christian Tudose