Sunt cea mai mai mare fană Marvel din redacția ELLE – nu singura, dar cu siguranță cea mai înfocată. Nu am ratat nici unul dintre filmele cu supereroi lansate din 2008 (Iron Man) și până acum, am scris zeci de articole despre succesul lor și, bineînțeles, am și favoriți. Nu cred că îți poți imagina cum am primit vestea că voi merge la Londra pentru a vedea în premieră Captain Marvel, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului și a sta de vorbă, între patru ochi, cu unele dintre cele mai mari staruri de la Hollywood.
Am ajuns la Londra într-o zi călduroasă de februarie, cu numai câteva ore înainte de premiera de la The Curzon Mayfair a filmului Captain Marvel, așteptând cu nerăbdare să văd dacă mai există ceva ce mă poate surprinde la un film cu supereroi. Pe scurt, răspunsul este da!
Sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi dacă nu ai văzut până acum filmul. Captain Marvel este prima peliculă din universul Marvel care are în rol principal o supereroină, dar și primul regizat de o femeie, Anna Boden, care face o echipă excelentă cu Ryan Fleck. Personajul principal, Carol Danvers / Captain Marvel, e interpretat de Brie Larson, care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru interpretarea din Room. Distribuția este completată de alte nume celebre, precum Samuel L. Jackson, Jude Law, Annette Bening, Clark Gregg, dar și de staruri aflate la început de drum, precum Gemma Chan, pe care cu siguranță ai remarcat-o în Crazy Rich Asians, sau Lashana Lynch.
Acțiunea are loc în 1995 și debutează pe planeta Kree, unde Carol Danvers face parte dintr-o unitate miliară de elită. Ea se întoarce pe Pământ pentru a găsi răspunsul la întrebările pe care le are despre trecutul și identitatea ei și pentru a pune capăt unui conflict intergalactic între două rase de extratereștri. Aici îi întâlnește pe Nick Fury, cu care va lega o prietenie atipică, și pe Agentul Coulson – și pentru că este 1995 vei observa cu ușurință ce miracole fac efectele speciale atunci când este vorba de a întineri un personaj. Revederea cu Maria Rambeau (Lashana Lynch), cea mai bună prietenă a ei, este poate cel mai emoționant moment al filmului și aduce pe ecrane un duo feminin cum nu ne-a fost dat să vedem până acum în filmele cu supereroi. Mă voi opri aici cu dezvăluirile despre acțiunea filmului, nu înainte de a-ți atrage atenția asupra unui personaj secundar care a fost deja declarat ca fiind starul neașteptat al peliculei: pisica Goose.
Cea de-a doua zi a vizitei mele la Londra a fost dedicată interviurilor. Zeci de jurnaliști își așteptau rândul să intre în camerele unde se aflau actorii, fiecare repetându-și întrebările, socializând și încercând să își inhibe emoțiile. După ore de așteptări, am ajuns alături de cei doi regizori ai filmului Captain Marvel, Anna Boden și Ryan Fleck, care mi-au mărturisit că simt un pic de presiune pentru succesul filmului: „Vrem ca oamenilor să le placă, să fie încântați de ceea ce au văzut. Cred că toți regizorii Marvel simt acest lucru, mai ales că toate filmele au fost atât de bune'. Mi-au vorbit și despre întinerirea lui Samuel L. Jackson. „E vorba de multă cremă hidratantă. El oricum arată extraordinar la cei 70 de ani ai lui', a spus râzând Ryan Fleck, povestind că au colaborat cu o companie specializată în CGI și efecte speciale, iar „fiecare cadru este efectiv pictat manual pentru a-l putea face mai tânăr cu aproape 30 de ani'.
Întâlnirea cu Brie Larson a fost mult mai relaxată decât mi-aș fi închipuit. Îmbrăcată într-o rochie albă lungă și desculță, mi-a mărturisit de la bun început că a renunțat la pantofi pentru că o dor picioarele și pentru că îi place să se relaxeze între interviuri, plimbându-se cu trotineta prin hotel. Ceea ce am și observat ulterior. „Carol Danvers a fost un pilot de luptă care a sfidat normele și stereotipurile din armata americană, într-o vreme în care femeilor nu li se permitea accesul în toate domeniile', mi-a povestit Larson despre rolul ei, „și apoi i se întâmplă ceva neașteptat și dobândește superputeri. Și acest lucru îi îmbunătățește toate abilitățile pe care le avea înainte'. Brie s-a pregătit intens și se amuză când își aduce aminte de un clip postat pe Instagram, în care împinge pe un deal mașina antrenorului său: „M-am antrenat timp de nouă luni, aproximativ două ore pe zi, și cu trei luni înainte de a începe filmările am intensificat antrenamentele cu încă două ore pe zi'.
Îți spuneam mai devreme despre prietenia atipică ce se leagă între personajul interpretat de Brie și Fury (Samuel L. Jackson), pe care l-ai văzut în atâtea filme Marvel. „La început, sunt destul de suspicioși unul față de celălalt, sunt încăpățânați, apoi realizează că fiecare are ceva de care celălalt are nevoie.' Nu puteam rata ocazia să o întreb și despre stilul ei, căci pe Brie o regăsești în majoritatea topurilor best dressed. „De obicei, mă ghidez după dispoziție. Însă, în acest turneu, pentru că este un film despre empowerment, am vrut să port numai acele ținute care mă fac să mă simt puternică, fie că este vorba despre o rochie vaporoasă, fie de una care arată ca o armură, poate o rochie cu guler înalt, fără a purta pantofi la interviuri. Însă în viața de zi cu zi ținutele sport mă caracterizează. Dacă nu trebuie să mă îmbrac elegant, nu o voi face.'
Dacă Samuel L. Jackson ți se pare intimidant pe marile ecrane, ei bine, în realitate este și mai și. Deși interviul și l-a petrecut zâmbind și răspunzându-mi cu umor și cu o doză sarcasm, mi-a fost greu să trec peste emoțiile ce vin la pachet cu întâlnirea cu unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood. Popularitatea de care se bucură personajul căruia i-a dat viață în atâtea filme Marvel îl onorează, am aflat: „Înseamnă că fac ceva foarte bine și de multe ori pare a fi liantul dintre o poveste și cealaltă și este cel care pune sub semnul întrebării multe lucruri pe care alți oameni le iau drept adevăruri'.
Iar rolul din Captain Marvel vine la pachet și cu o satisfacție personală: „Cea mai interesantă parte este că acum am doi ochi și păr', mi-a mărturisit, râzând. Despre relația dintre personajul pe care îl interpretează și Captain Marvel a vorbit cu încântare: „La un moment dat, devin prieteni. Când o cunoaște, i se pare interesantă, ea spune că vine de pe altă planetă, are haine ciudate, iar el se gândește că poate ar avea nevoie de ajutor specializat. Apoi încep să se întâmple lucruri și între ei se leagă un fel de prietenie de genul celei care apare între războinici care trec prin situații ce le pun în pericol viața. El o ajută să afle adevărul despre cine este ea în realitate, adică o femeie foarte inteligentă, o profesionistă, care a realizat multe într-o societate dominată de bărbați'.
Pe Gemma Chan o știam din Crazy Rich Asians, dar și pentru aparițiile memorabile de pe covorul roșu. Am descoperit în ea o persoană jovială, puțin timidă, dar deschisă. „Sper ca tinerii care văd acest film să se simtă motivați să facă tot ceea ce își doresc, să creadă că pot face toate lucrurile la care aspiră', mi-a spus ea. Despre Minn-Erva, personajul ei, a zis: „Este un soldat, o războinică ce face parte dintr-o trupă de elită, o lunetistă, e foarte rapidă, agilă, loială, își face foarte bine meseria. Este competitivă și asta se vede în relația cu Carol, între ele există o rivalitate'. Pentru rol, Gemma a petrecut zilnic peste patru ore la machiaj: „Este un proces complicat, de durată, cu mult machiaj care trebuia aplicat fără greșeală, multe detalii, multă muncă'.
Iar ultimul interviu a fost cel cu Lashana Lynch, care în film este Maria Rambeau, pilot de luptă, mamă devotată, cea mai bună prietenă a lui Carol sau, pe scurt a badass, cum spune actrița. „Este grozav să poți vorbi toată ziua despre femei, să ne sărbătorim realizările. Ador acest personaj. A fi mamă, în special mamă singură, este ceva special pentru că avem ocazia să le vedem într-o altfel de lumină. Ea deține controlul absolut asupra vieții ei, crește o fetiță fantastică. În plus este și pilot de luptă, ceea ce e fenomenal. Are o relație extrem de sinceră cu Carol, se susțin una pe cealaltă, chiar dacă au fost separate atât de mult timp, este extraordinar să putem vedea pe ecrane o astfel de prietenie. Acest film spune multe despre femei, despre fete, despre faptul că putem avea lumea la picioare, dacă asta ne propunem.'
După acest maraton de interviuri și două zile atât de intense, singurul lucru cu care pot încheia acest articol este sfatul de a merge să vezi Captain Marvel! Este un film special, cu și despre femei puternice, din care putem învăța că nu este nevoie să fii supererou pentru a cuceri lumea, trebuie doar să ai ambiție și încredere în propria persoană. Și, nu uita de Avengers: Endgame!
Citește și:
7 lucruri pe care le-am aflat din documentarul istoric al lui Beyonce, Homecoming
Foto: Stillmoving.net