Performanță fantastică! George Buhnici își plânge de milă și își induce publicul în eroare în doar cinci minute

După decizia CNCD, George Buhnici insistă să credem și noi argumentul eronat pe care l-a construit și care îl scoate vinovat doar de faptul că a fost înțeles greșit.

Editorial de Ioana Ulmeanu

Declarațiile lui George Buhnici pentru emisiunea Xtra Night Show de la Antena Stars au fost sancționate ieri de Consiliul pentru Combaterea Discriminării, după aproape două luni de discuții, revoltă și amuzament în online. CNCD a decis că afirmațiile lui reprezintă fapte de discriminare și încalcă dreptul la demnitate umană, și le-a sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 20.000 de lei, amendă și decizie care pot fi, desigur, contestate în instanță. Motivarea deciziei CNCD nu a fost făcută publică încă.

Drept răspuns, Buhnici a publicat un clip, intitulat „Până unde să îl (…) pe Buhnici?” pe canalul său de YouTube, în care își arată dezacordul cu decizia, acuză presa că a instigat și nu i-a cerut părerea, pretinde că își regretă declarațiile, apoi sugerează că a vorbit de fapt despre o problemă de sănătate publică, își plânge de milă, își glorifică cariera de jurnalist, se supără pe postul de televiziune Antena Stars și bifează referiri la vânătoare de vrăjitoare și dreptul la liberă exprimare, obligatorii pentru orice conservator de pe Internet sau de aiurea, totul în un pic peste cinci minute. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, este o performanță.

Prima grijă a lui Buhnici este răfuiala cu presa și cu CNCD, care aparent ar fi făcut public comunicatul care anunța decizia înainte ca aceasta să ajungă la destinatar. „În același mod am aflat că sunt investigat, din presă am aflat, pe surse, că m-aș fi eschivat la prima audiere, și tot din presă am aflat apoi stadiul anchetei. Iar apoi, chiar și primele argumente pentru această decizie. Anumite publicații au, iată, mai multe date din acest dosar decât am eu, care sunt parte.”

Evident, George Buhnici, care nu pierde ocazia (mai bine zis, ocaziile) să se mândrească cu propria carieră de jurnalist „de 25 de ani”, pare că nu știe că sursele sunt esențiale pentru activitatea jurnalistică, că protejarea lor este apărată prin lege, tocmai pentru ca, atunci când este nevoie, nedreptăți sau nelegiuri să iasă la iveală fără ca oamenii care le semnalează să fie puși în vreun fel în pericol.

Apoi, Buhnici își exprimă încă o dată regretul. Nu pentru că declarațiile sale ar fi fost sexiste. Nu pentru că ar fi pretins ca femeile să arate în vreun fel pentru propria sa stimulare estetică. Nu pentru că ar fi jignit persoane supraponderale sau pur și simplu care au vergeturi sau celulită, caracteristici fizice pe care le bifează un procent covârșitor dintre femeile planetei. Nu pentru că a spus că soția sa arată ca o minoră, părând să sugereze, problematic, că trupurile care îi sunt pe plac aparțin sau par că aparțin unor persoane pe care e cel puțin dubios să le privești din această perspectivă. Nici gând. Ci pentru că „am amestecat unele cuvinte, unii termeni care nu au legătură. Regret și limbajul folosit în acel interviu din creierii nopții.” A se nota și felul în care sugerează că momentul la care a fost luat interviul poate fi o circumstanță atenuantă, pentru că, nu-i așa?, în creierii nopții toți ne transformăm în vârcolaci și ca atare nu mai trebuie să avem responsabilitatea propriilor spuse, când de fapt am putea alege să nu spunem nimic, cel puțin într-un context public.

„Dar intenția mea nu a fost niciodată să jignesc”, revine Buhnici, care ne mărturisește apoi un lucru pe care nu l-a ascuns nicicând și apelează la simpatia generală pentru faptul că a luat în greutate și a trecut „printr-o depresie și o serie de probleme medicale asociate” pe care le-a tratat prin sport și alimentație, deși încă nu a ajuns să fie în forma pe care și-ar dori-o. Dar își poate urma propriul sfat, că mai trebuie să meargă la „săliță”.

„Că poate nu sunt eu cel mai în măsură să predic despre avantajele unui stil de viață sănătos e foarte posibil. Însă e o certitudine că dieta și sportul sunt primele soluții în lupta cu obezitatea, care e tot mai vizibilă în societatea noastră, și că prea puțină lume apelează la ele.”, continuă Buhnici să pretindă că despre sănătate publică vorbea în miez de noapte la festivalul Neversea.

Ca să nu uităm, iată despre ce vorbea de fapt – și pentru ce a fost sancționat de CNCD. „Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!” Preocuparea lui pentru sănătatea publică e mai mult decât evidentă aici.

După cum spune chiar el acum, „fondul acelui interviu a fost limpede”. Cităm din nou din interviul inițial, să fim limpezi: „Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea! Câți ani îi dai? (…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese.”

Revenind la clipul publicat recent, Buhnici își declamă integritatea și valorile la care nu a renunțat, indiferent ce a trebuit să suporte în această cruciadă pentru dreptate: „deși am fost chemat de zeci de ori în instanță de traficanți, bișnițari sau politicieni corupți. Am fost hărțuit și agresat de nenumărate ori în carieră.”

Și deși valorile pe care le proclamă ar trebui să ne fie evidente, Buhnici tot a ajuns „obiectul unei vânători de vrăjitoare în care oricine a putut să capitalizeze imagine în urma acestui subiect a făcut-o. Chiar și cu riscul unor abuzuri.” Pentru că definiția vânătorii de vrăjitoare în care femei reale chiar au murit degeaba este perfect aplicabilă criticii colective (pe alocuri dură) la care a fost supus influencerul pentru declarații cât se poate de reale.

Pentru interviul acordat de el, din care aproape toată lumea a înțeles altceva decât a vrut el să spună, unde mai punem și că a fost „realizat întâmplător în toiul nopții”, atunci când am stabilit deja că trăsura în care Buhnici își poartă propria importanță s-a transformat în dovleac, nici măcar nu este el responsabil. Și asta pentru că „a fost decupat, editat, ilustrat și apoi a primit și un titlu mare pe ecran, menit să instige.” Titlul, pentru oricine a văzut până acum clipul cu pricina, îl citează pe influencer evitând părțile mai suculente ale declarațiilor sale: „George Buhnici, inamicul celulitei de pe litoral: „Mai dați pe la sala, fetelor!”

Buhnici a căzut, inocent, în capcană: „Nu am știut intenția reporterului și realizatorilor acelui show de cancan.”. Show care, probabil, nu era de cancan atunci când el a decis să răspundă unui interviu, dar a devenit astfel, cum altfel, peste noapte. „Când l-am văzut am cerut să fie șters de televiziunea în cauză de pe canalul de YouTube. Aceasta a ales să dea curs cererii mele ca apoi să-l publice din nou după câteva ore. E public și acum, și cui folosește asta?”. În mod cert, nu lui George Buhnici.

Personajul nostru revine apoi la problema pe care o are cu presa, care nu i-a solicitat nici o opinie față de opiniile pe care el însuși le-a exprimat, după care le-a „clarificat” într-un text publicat pe blogul său în care a spus, în mare, ce a declarat și pe 31 august. Clarificările acestea care încercau să ocolească problema au fost întrerupte de un clip de „scuze” care părea să arate că Buhnici este dispus să creadă că a greșit. Dar iată că această rătăcire a fost pasageră, iar autorul declarațiilor a revenit la poziția morală pe care o deținuse anterior, de la înălțimea căreia poate să ne ajute cu informații și sfaturi prețioase legate de stilul nostru de viață, de tipul: „Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”. Cu siguranță un punct de vedere la punctul de vedere pe care și l-a exprimat pe propriile platforme, cu aroganța omului care regretă nu ce a spus, ci ce nu am înțeles noi bine, ne-ar fi luminat mult.

Buhnici, însă, a spus și un lucru cu care pot fi de acord. Acesta a deplâns faptul că: „În orele de emisiuni televizate dedicate acestui subiect, politicieni, doctori și psihologi care nu m-au cunoscut vreodată m-au catalogat ca fiind posibil impotent, pedofil, dezechilibrat sau un soț abuziv. Suntem urmăriți de unii fotografi de prin mașini și se inventează povești ciudate despre viața noastră privată.” Dacă au existat, comentariile respective nu își aveau rostul, și asta pentru că ele lasă să se înțeleagă faptul că misoginia exprimată de Buhnici ar fi un fenomen particular, o excepție, și nu convingerea intimă unei mari părți a populației. Nu este nevoie să fii impotent, pedofil sau dezechilibrat ca să fii misogin. Mulți dintre bărbați sunt, la fel, și multe femei, iar misoginia este normalizată în cel mai înalt grad în societatea noastră și nu revoltă aproape pe nimeni. Pot fi de acord cu faptul că misoginia lui Buhnici este o excepție – tocmai pentru că a fost sancționată atât de opinia publică, cât și de CNCD.

Iar intruziunea presei în viața privată a unei persoane publice este condamnabilă oricând. Și mai cu seamă acum că, în acest caz, cei care au avut curiozitatea să sape printre declarațiile lui Buhnici din trecut știu că mai există suficiente care să genereze scandal și click-uri. Iar „amenințări și jigniri dure, unele demne de o cercetare penală”, cum spune că a primit, sunt la fel de condamnabile. E nevoie să discutăm despre misoginie, despre presiunea socială la care sunt supuse femeile în ceea ce privește felul în care arată, este firesc să criticăm un discurs și să ne amuzăm pe seama lui, dar amenințările nu ajută.

În cele din urmă, revenind la decizia CNCD, Buhnici susține că „în ciuda cuvintelor nepotrivite” (singura lui vină, din nou), „mesajul transmis nu este unul discriminatoriu. Consider că presa și Internetul în general nu sunt locul unde se decid chestiuni de drept. Și până la articolele pe surse și comunicatul de astăzi, am crezut că și autoritățile sunt de aceeași părere. M-am înșelat. Vă întreb, însă: credeți că avalanșa aceasta de ură calomniile și amenințările sunt o măsură suficientă pentru interviul meu, care, încă o dată, nu a țintit nici o persoană cu nume și prenume, ci o problemă de sănătate publică? Unde ar trebui să se încheie acest episod? Ce ar trebui să pățesc?”. Ce e drept, pentru cât de răspândite sunt opiniile similare cu ale sale, e ușor să vedem că influencerul se simte nedreptățit. Până la urmă, de ce este pedepsit doar el pentru ce crede un procent mărișor de populație?

În final, George Buhnici invocă argumentul suprem: „Dreptul la liberă exprimare face parte din democrația noastră, la fel ca și responsabilitatea în fața legii.” Desigur, libertatea de exprimare, așa cum este prevăzută ea și în Constituția României, și în dreptul european, are limite care țin de demnitatea, onoare, viața privată a persoanei sau de incitarea la discriminare și alte câteva excepții. Și vine cu responsabilități, și în fața legii, cum spune Buhnici, dar și în fața societății. Iar critica, fie ea și aspră, ține de libertatea de exprimare a celorlalți, la fel de legitimă ca a lui Buhnici. Ajuns victima propriei libertăți de exprimare, pe care continuă să și-o manifeste nestingherit, dar și neinspirat, Buhnici aruncă încă o dată responsabilitatea propriilor afirmații cât mai departe, țintind nediscriminatoriu dușmani imaginari. Și reușește, în mai puțin de cinci minute, trista performanță de a demonstra ce știm deja toți: că ar apela la orice tertip ca să nu-și recunoască greșeala.