E mai simplu să cerem mai mult de la femei: despre întâlnirea dintre Carmen Iohannis și Dr. Jill Biden

Întrevederea dintre Carmen Iohannis și Dr. Jill Biden de sâmbătă, de la București, ne-a adus iar pe Internet cele mai dubioase reacții, pentru care nu am putut să găsesc decât o explicație concretă: ne e foarte la îndemână să învinuim femei pentru orice. Și o facem cu plăcere.

Editorial de Ioana Ulmeanu

Ce au în comun Carmen Iohannis și Dr. Jill Biden? Sunt femei, profesoare și se întâmplă să prefere rochiile înflorate pentru o zi de mai și să se fi căsătorit cu bărbați care au ajuns șefi de stat. Ce nu au? Ei bine, Dr. Biden este Prima Doamnă a Statelor Unite, adică servește o funcție, are un birou și o echipă la Casa Albă, care se ocupă de programul și de inițiativele ei, ceea ce doamna Iohannis nu are. Carmen Iohannis este, în acest moment, profesoară (și dirigintă) la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. O ocupație, de altfel, onorabilă și utilă societății.

Țin să fac din start această distincție pentru că este importantă în contextul dezbaterii din online generată de întâlnirea celor două într-o vizită a lui Biden la București. Care nici măcar nu a fost o mare dezbatere, ci mai curând o condamnare unanimă a atitudinii doamnei Iohannis față de refugiații din Ucraina – atitudine care, ne-a informat Internetul, acuzând-o de lipsă de empatie, este de a ignora complet chestiunea. Ceea ce poate fi adevărat – nu am văzut știri care să ne informeze despre vreo vizită a doamnei Iohannis la graniță -, dar nu este un lucru pe care putem să îl cerem de la Carmen Iohannis. Pentru că, spre deosebire de Dr. Biden, ea nu îndeplinește vreo funcție oficială sau neoficială, așa încât nu are nici o obligație în acest sens. Veți spune, desigur, că chiar și în aceste condiții o preocupare a ei pentru chestiunea refugiaților ar fi reprezentat, simbolic, un exemplu de empatie de care țara ar fi avut nevoie. Dar asta nu ar însemna decât să cerem mai mult de la o femeie – să ne servească și drept exemplu, eventual seara, după ce vine de la ore și înainte de a se apuca de corectat un vraf de teze. Iar să cerem mai multă muncă – și neplătită – de la o femeie e un lucru cu care suntem obișnuiți.

Întâlnirea dintre Carmen Iohannis și Dr. Jill Biden e un bun prilej să ne amintim de lucrul acesta – și pare că orice apariție publică a soției lui Klaus Iohannis tinde să ne pună colectiv în postura de a-i reproșa ceva. Mai țineți minte vizita ei la Muzeul Satului alături de Brigitte Macron? Pentru că rar am auzit ca niște genunchi ițindu-se de sub o rochie să nască atâtea discuții (după începutul secolului XX). Și, pentru că tot ne-am amintit de acest episod, să nu uităm că și acum aspectul ei a fost îndelung criticat.

Motivele (întemeiate pe criterii deloc subiective!) sunt două: fie oamenilor nu le-a plăcut deloc rochia ei cu un imprimeu albastru cu roșu, fie (și asta e amuzant) a fost acuzată că a arătat, prin intermediul culorilor alese de designerul Andreea Tincu pentru acest print, o oarecare aplecare spre cauza rusă în chestiunea invaziei rusești în Ucraina sau cel puțin o neglijență în a alege culori mai potrivite. Nu mai contează faptul că aceleași culori se regăsesc și pe steagul României, dacă tot e să judecăm în acești termeni, important e să-i reproșăm mereu ceva.

Și pot înțelege cum, în săptămâna de după Gala Met, ne-am simțit toți un pic mai avizați în a evalua ținute, dar felul în care a fost judecată ținuta lui Carmen Iohannis (altfel, decentă și adecvată stilului afișat de ea în general – unde mai pui că a mai purtat aceeași rochie în public, cu o altă ocazie) nu a arătat obișnuitul amuzament cu care se alcătuiesc topurile ținutelor nefericite, ci doar că suntem foarte dispuse să aruncăm cu venin peste tot – mai ales când vine vorba de o femeie.

Iar tonul comentariilor despre întâlnirea dintre Carmen Iohannis și Dr. Jill Biden a escaladat până la acuzații mult mai grave decât cele de până acum, care erau previzibile. După ce primărița sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, a anunțat pe Facebook că a fost retrasă de pe lista de invitați de la școala Uruguay, vizitată de cele două (unde vor învăța peste 150 de elevi din Ucraina), subliniind că școala este un proiect al Primăriei la care a muncit mult, susținătorii lui Armand au mers până la a asemui acest gest cu unul de subminare a democrației.

Pentru că asta se întâmplă când nu te cheamă cineva la un eveniment – democrația însăși este în pericol. Au existat, firește, voci care au arătat că prezența doamnei Armand la eveniment (și o eventuală fotografie alături de Dr. Biden) ar fi fost inoportună, chiar problematică, în condițiile în care Clotilde Armand a participat în trecut la Marșuri pentru viață și în contextul în care Casa Albă și-a întărit angajamentul pentru dreptul la alegere al femeilor (Curtea Supremă a SUA ar fi votat o decizie care ar lăsa la latitudinea statelor reglementarea avorturilor, arată un draft de motivare apărut în presă săptămâna trecută, care a cauzat proteste în țară). Dar cele câteva voci firave au fost reduse la tăcere rapid – e mult mai comod să o acuzi tot pe Carmen Iohannis că a făcut ea ceva pentru dezinvitarea lui Clotilde Armand de la eveniment.

Și nu aș vrea să se înțeleagă greșit: nu am vreo simpatie deosebită pentru Carmen Iohannis, deși apreciez și îi respect decizia de a-și continua cariera în momentul în care soțul ei a devenit președinte, chiar dacă acest lucru a însemnat că viața ei de familie s-a schimbat radical. Dar nu cred că ne datorează ceva – nici ținute perfecte, nici să ne fie un exemplu, practic – nimic.

Persoana care ne datorează multe, în schimb, este soțul doamnei Iohannis, în legătură cu care îmi e mult mai greu să găsesc ceva bun de spus (în afara atitudinii sale față de referendumul din 2018 sau față de o modificare periculoasă a legii educației, căreia i s-a împotrivit cu succes). Aflat la al doilea mandat, câștigat cu atuul serios de a fi fost o altă persoană decât Viorica Dăncilă (o altă femeie! – dar nu e aici momentul să subliniem cum au fost tratate declarațiile ei nefericite față de, să zicem, declarațiile și mai nefericite ale premierului Cîțu), președintele Iohannis nu a avut realizări notabile, ba chiar a bifat gesturi cu adevărat dăunătoare pentru democrație.

Ar fi util să-i cerem lui mai mult, în calitate de oficial ales, și să îi comentăm mai obiectiv acțiunile, pentru că ele ne privesc pe toți și sunt cu mult mai importante decât deciziile vestimentare ale soției sale.