Daca mi-ar fi spus cineva in 1994, cand eram o adolescenta fascinata de filme si de moda si ma uitam la filmul lui Robert Altman – Pret a porter, ca intr-o zi o voi vedea pe Sophia Loren de la mai putin de jumatate de metru distanta intr-un hotel din Cluj, iar ca eu voi lucra la ELLE si voi avea ocazia sa particip la o conferinta de presa si sa o aud vorbind timp de o ora, as fi zis ca e un vis frumos, alimentat de… prea multe filme.
Ei bine, vineri la Cluj, am participat, alaturi de alti 40 de jurnalisti, romani si straini, la fel de emotionati ca si mine, la conferinta de presa cu Sophia Loren, organizata cu ocazia decernarii premiului TIFF pentru intreaga activitate. Imbracata cu o eleganta bluza neagra cu buline albe (din cristale aplicate), cu pantaloni negri simpli si chic, cu perle la gat si cu o cofura impecabila, Sophia Loren a fost mai punctuala decat unii jurnalisti, blocati de ploaie prin intersectiile din Cluj. A raspuns cu amabilitate, umor si nostalgie chiar si unor intrebari inedite, daca nu chiar de-a dreptul nastrusnice (v-am spus doar ca eram cu totii emotionati si poate din cauza asta un pic cam fastaciti!).
Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost modestia Sophiei. Atunci cand a fost intrebata cum te simti cand esti o vedeta de o asemenea anvergura, a raspuns ca: „nu te gandesti niciodata ca esti o celebritate, pentru ca, daca ajungi la acel punct, cariera ta este terminata. Succesul este ceva ce creste incetul cu incetul, e ceva minunat, de care – evident – te bucuri, dar chiar si atunci cand iei Oscarul, inca ma mai simt una dintre voi. Pentru a avea succes, nu exista o reteta, nu exista o scoala, ci doar munca si putere.’ Cu aceeasi modestie, Sophia Loren a spus ca meritul pentru Oscarul primit in 1961 pentru rolul sau din filmul „La ciociara’ ii apartine integral regizorului Vittorio De Sica: „Oricine ar fi luat Oscarul intr-un film facut de el.’
Sophia Loren a vorbit cu multa caldura si despre familia ei, despre experienta inedita de a juca in „Cuori estranei’ (‘Between Strangers’), film regizat de fiul ei, Edoardo Ponti, despre cum e sa te uiti in ochii fiului tau si sa nu-l vezi ca pe copilul tau, ci ca pe cel de la care primesti indicatii regizorale. Evident, ca a fost intrebata si care este secretul unui mariaj de peste 40 de ani, moment in care Sophia si-a amintit de cat de anevoios a fost inceputul relatiei sale cu Carlo Ponti, dar care a durat atat de mult. La momentul in care s-au cunoscut, Carlo era insurat, divortul ilegal in Italia, iar Sophia o adolescenta de 16 ani, care a vazut in el mai intai un tata. Sophia Loren a vorbit cu sinceritate despre cum a evoluat aceasta relatie pana la o iubire durabila si matura, concluzionand cu multa melancolie: „I still miss him!’
Cateva ore mai tarziu, Sophia Loren a revenit in mijlocul jurnalistilor si al publicului la Casa de cultura a studentilor pentru proiectia speciala in onoarea ei, aratand fascinant intr-o superba rochie neagra si fiind primita cu emotie de catre spectatorii din Cluj.
In ce ma priveste, am dat fuga la Cinematograful Florin Piersic, unde am asteptat plina de curiozitate „Caini’, filmul de debut al regizorului Bogdan Mirica, premiat cu premiul Fripresci anul acesta la Cannes, premiu acordat de Federatia Internationala a Criticilor de Film. Sala a fost neincapatoare pentru publicul entuziast si curios, s-a stat pe scari, pe jos, in picioare. (Am sa fac o mica paranteza si am sa va spun ca inainte a fost proiectat scurt-metrajul lui Dan Chisu „De ce pe mine?’, un pamflet plin de umor, la care s-a ras in hohote, despre noul val de regizori din cinematografia romaneasca si despre Asociatia regizorilor romani de film care nu au debutat inca).
Iar despre „Caini’ am sa va spun doar ca este un film foarte bun, dar in egala masura greu digerabil. Este un thriller autohton, a carui actiune se desfasoara in Dobrogea zilelor noastre; este extrem de dur, violent, crud, excelent jucat de Dragos Bucur, Vlad Ivanov si Gheorghe Visu. In intunericul salii, inima imi batea nebuneste si, vorba colegei mele de alaturi, „mi-a crescut tensiunea’. Pentru ca este un film cu multa tensiune, la care probabil ma voi gandi multa vreme si pe care il voi revedea in septembrie, cand va ajunge in cinematografele din tara.
Pana atunci ma grabesc sa ma duc la proiectia speciala a filmului Faleze de nisip, cu Carmen Galin, de la Cinematograful Victoria (deh, sunt nostalgica uneori, iar un film bun merita mereu revazut!) si apoi la Gala de premiere de la ora 7 de la Teatrul National, care va desemna castigatorii din 2016 ai TIFF, unde am fost invitata de Mastercard. Revenim maine cu lista castigatorilor!
Foto: Chris Nemes