Cărțile pe care chiar merită să le citești în luna septembrie 2024

Puține argumente că lectura este o formidabilă resursă de învățare pot fi mai convingătoare decât aceste apariții care plasează sub lupă și sub ochii noștri de cititori istorii uitate, povești fascinante și vieți încărcate cu sens.

Femei obișnuite. 900 de ani de istorie, Philippa Gregory, editura Polirom


Apărut recent, volumul acesta adună în el viețile a milioane de femei care, de-a lungul timpului, au lucrat în mine, au deținut corăbii, au făcut piraterie sau negoț, au crescut familii și au modelat societatea engleză în moduri semnificative, dar prea puțin recunoscute. Autoarea le adună poveștile în această carte, punându-le să își ocupe, în cele din urmă, locul binemeritat – în centrul atenției. Rezultatul este o istorie a societății din care se desprind povești remarcabile sau banale, dar toate contribuind la mersul lumii; o carte de popularizare a istoriei din care vei afla, fără urmă de îndoială, o mulțime de lucruri interesante.


Pagini autobiografice, Panait Istrati, editura Cartier

Un autor care a căpătat mai puțină atenție mainstream decât merită atât opera, cât și viața pe care a știut să și-o facă palpitantă și plină de sens, Panait Istrati pare că are, în cele din urmă, parte de o nouă recunoaștere, sub al cărei semn stă și această apariție de la editura Cartier, în care scriitorul își istorisește isprăvile, dar și modul în care ele l-au transformat moral, sufletește și intelectual. Marcat vreme de decenii de stereotipuri precum neliniștit sau vagabond, Istrati rămâne unul dintre cei mai talentați povestitori români, iar întâmplările care i-au condimentat viața merită parcurse oricând.

Personalitate si putere. Cei care au distrus și cei care au construit Europa modernă, Ian Kershaw, editura Litera

Poate că un volum istoric nu va fi neapărat o lectură ușoară, dar se poate dovedi utilă într-un an marcat de alegeri cu potențialul de a ne schimba restul vieților. Un specialist în Europa secolului al XX-lea, Kershaw ne arată cum funcționează istoria, cum contribuie caracterul, dar și șansa, la a crea despoți, dar și cum unele țări au găsit căi către progres în ciuda obstacolelor pe care le-au depășit. Analizând personalitățile unor lideri ale căror idei și acțiuni au avut un impact profund, ne putem orienta mai ușor printre instrumente de control și convingere, dar și printre sentimentele pe care ni le stârnesc cei care exercită putere.


De două ori în același râu, Sofi Oksanen, editura Polirom

Cu subtitlul Războiul lui Putin împotriva femeilor, acest volum ne arată o fațetă a războiului din Ucraina la care nu am fost martori. Mai exact, e vorba despre violența sexuală la care au fost supuși civilii, de caracterul sistematic al utilizării violului ca armă, care, spune autoarea, este unul dintre instrumentele -cheie prin intermediul cărora liderul rus și-a consolidat puterea.

Radio Noapte, Iuri Andruhovîci, editura Trei, colecția Anansi. World Fiction


De la autorul ucrainean cu reputație de vârf al generației sale, o carte care apelează la răsturnări de situație și la elemente de basm pentru a spune povestea lui Yosip Rotskyi, care face o emisiune nocturnă de radio. Aflăm că el este revoluționarul cunoscut drept „pianistul baricadelor', care l-a omorât din greșeală pe liderul țării sale.

Eurotrash, Christian Kracht, editura Trei

Eroul ajunge de urgență la Zürich la mama sa bolnavă, externată din clinica de psihiatrie, și se vede nevoit să lupte cu trecutul întunecat al familiei (bunicul său fusese membru de partid și locotenent SS), și să ascundă urmele acestuia, într-o călătorie alături de mama alcoolică și senilă, în care vor străbate Elveția dând bani obținuți din armament celor pe care îi întâlnesc în drum.


Hells Angels, Hunter S. Thompson, editura Curtea Veche

O carte fascinantă despre Strania și terifianta saga a bandei de motocicliști proscriși, scrisă de talentatul, însă teribilistul autor care și-a petrecut mai bine de un an alături de acești oameni descriși fie ca eroi, fie ca infractori. Autorul se apleacă cu atenție asupra originilor, motivațiilor și ethosului grupului, documentând o lume inaccesibilă azi.

Înainte să se prăbușească, Modernism și Art Déco în București, Douglas MacKenzie, editura Humanitas


Trecând în revistă splendorile arhitecturale din București, cartea face radiografia unui oraș neîngrijit, abandonat, și trage un semnal de alarmă privind pericolele la care ne expune paragina clădirilor marcate de buline care le semnalizează riscurile. Sub panouri publicitare și perdele de verdeață se ascund atât prăbușirea, cât și o stranie frumusețe.

Citește și:
10 comedii romantice recente pe care probabil nu le-ai văzut, dar nu trebuie ratate

Foto: PR, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din elle agenda