Dragostea pentru aviație a descoperit-o devreme – în 1912 zbura pentru prima dată însoțită de profesorul ei de echitație, Mircea Zorileanu. De atunci, toate eforturile Elenei au fost îndreptate spre a obține o carieră de aviator chiar dacă, aparent, toată lumea îi era împotrivă.
Este prima femeie care se înscrie în Liga Aeriană, școala de pilotaj a prințului George Valentin Bibescu și ia lecții de la cei mai buni piloți ai vremii învățând astfel să piloteze avioane Wright, Santos-Dumont sau Farman. Excelează la toate examenele și termină cu bine cursul, dar obținerea brevetului îi este împiedicată de generalul Crăiniceanu și de Spiru Haret.
Într-o epocă în care carierele de orice fel erau destinate bărbaților, Elena a deschis noi orizonturi pentru femeile din toată lumea. Refuzată de autoritășile din Romania, proaspăta absolventă a Ligii Aeriene se hotărăște să plece in Franța pentru a-și putea urma cariera visurilor.
Chiar dacă studiile Elenei Caragiani au fost în domeniul juridic, ea fiind licențiată în Științe Juridice, pasiunea pentru zbor a făcut-o să fie una dintre femeile care au făcut istorie în Romania, dar și în plan mondial. La vremea la care a absolvit Școala Civilă de Aviație Mourmelon le Grand, din Champ Chateau, doar 10 femei din întreaga lumea aveau brevet de pilotaj. Astfel, la doar 27 de ani, Elena primea Brevetul Internațional de Pilot Aviator cu numărul 1591.
„Cea mai bună modalitate de a vedea o țară este să o privești prin ochii unei păsări' spunea tânăra pentru publicațiile vremii după ce a ajuns să lucreze pentru un cotidian francez și a fost numită primul corespondent de război care a realizat reportaje din avion.
Refuzurile din partea românilor continuă și în 1916 când Elena se întoarce în țară pentru a face parte din apărarea aeriană a țării proaspăt intrate în război. Nu renunță însă și își aduce contribuția cerând să transporte răniții către spitale, fiind astfel unul dintre pionierii aviației sanitare.
Dedicată, patrioată convinsă și cu o dorință arzătoare de a-și pune amprenta asupra lumii, Elena Caragiani continuă să lucreze pentru Crucea Roșie și înfiinșează chiar și un punct de îngrijiri medicale pentru soldați în casa părintească de la Tecuci.
După terminarea războilui se căsătorește cu avocatul Virgil Stoenescu și se întoarce la Paris pentru a-și continua profesia de jurnalist, devenind unul dintre cei mai celebri reporteri. Moare la 42 de ani în data de 29 martie 1929, bolnavă de tuberculoză. Trupul ei este inmormântat la cimitirul Belu.
Ca omagiu adus primei femei pilot din Romania, Banca Națională realizează în 2012 o monedă de argint pe care regăsim portretul Elenei și un avion Bleriot.
Citește și:
Anastasia Soare, românca care a rescris regulile sprâncenelor
Foto: Instagram