eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România, își extinde liniile de business și deschide Academia de IT Coders Lab, prin care va forma aproximativ 200 de programatori specializați în dezvoltare JavaScript și PHP, până la finalul anului.
Numărul de cursanți va crește, însă, treptat, de la an la an, perspectiva fiind să ajungă la mai mult de 2.000 de programatori în următorii 3 ani. Totodată, aceștia vor primi consiliere profesională și ajutor în găsirea unui loc de muncă, la finalul cursurilor.
Academia se adresează tuturor celor care își doresc o carieră în IT, indiferent de vârstă sau de pregătirea profesională anterioară. 'În acest moment, există un deficit uriaș de IT-iști în România. În orice moment, piața ar putea absorbi cu ușurință aproximativ 20.000 de specialiști. Clienții noștri ne spun aproape zilnic că au nevoie de soluții alternative pentru a acoperi această gaură. Pe de altă parte, tot mai mulți candidați își doresc să intre în această industrie, în jurul căreia s-au creat adevărate mituri în ultimii ani. De la salariile foarte mari pe care le oferă angajatorii, chiar și pentru poziții de juniorat, până la flexibilitatea de care se bucură, toate aceste argumente au transformat IT-ul în domeniul cel mai vânat de către candidați. Acesta a fost principalul semnal de alarmă care ne-a determinat să lansăm acest proiect, care, în prima sa fază ar trebui să poată acoperi aproximativ 10% din deficitul pieței', declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Cursurile, care vor începe la finalul lunii mai, se vor derula pe parcursul a 7 săptămâni de predare intensivă, pentru fiecare serie. Vor fi susținute 6 module, timp de 5 zile pe săptămână, 8 ore pe zi. Cursurile de programare vor fi ținute oameni cu experiență extinsă în IT, care au lucrat în companii și care sunt ancorați în rigorile și nivelul de expertiză pe care îl cer, astăzi, angajatorii. Absolvenții vor beneficia și de consiliere profesională pentru găsirea unui loc de muncă în această industrie. 'Deja am făcut primii pași în direcția extinderii cursurilor și în interiorul companiilor de tehnologie care își doresc să formeze candidații. Pentru aceștia vor fi dezvoltate academii interne de IT, sub umbrela Coders Lab, iar candidații care le vor absolvi vor ajunge să se angajeze în companiile respective', a mai spus Bogdan Badea.
În acest moment, aproximativ 10% dintre joburile de pe ejobs.ro sunt pentru domeniul IT. Jumătate din acestea sunt pentru candidații din București. Următoarele orașe în care se caută IT-iști, după numărul de joburi postate pe ejobs.ro sunt Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Salariul mediu în industrie este de 5.731 de lei, potrivit noului Comparator si Calculator Salarii eJobs.
'Ne dorim foarte mult să scoatem acest domeniu din turnul de fildeș în care se află astăzi și să-l facem accesibil pentru cât mai mulți oameni. Atât timp cât au aptitudini tehnice de bază sau aplecare în această direcție nu au cum să nu deprindă abilitățile care îi vor duce în punctul de programator junior, perfect pregătit și cu șanse reale pentru angajare în orice companie din România. Cursurile de programare Coders Lab pun accent pe exerciții practice încă din prima zi. Teoria e utilă, dar niciodată nu o vei învăța în lipsa practicii care s-o pună în context. Cursanții vor avea, constant, de rezolvat, pe cont propriu, numeroase probleme complexe și vor programa simulând situații reale din domeniul web development-ului. Majoritatea participanților la cursurile de programare Coders Lab, de la nivel internațional, nu au mai programat niciodată și, cu toate acestea, au acum o carieră în IT', a adăugat Bogdan Badea.
Filtrarea cursanților și accesul lor dintr-un modul în altul se va face printr-o testare amănunțită a cunoștințelor însușite până în acel moment. Cei care nu pot trece de aceste filtre nu vor putea avansa la modulul următor și, prin urmare, nu vor putea absolvi școala.
Coders Lab este un brand internațional, originar din Polonia, care formează, anual, peste 2.000 de programatori. 82% dintre aceștia s-au angajat deja ca specialiști IT.