Evenimentul de lansare a ediției Ianuarie 2025 a avut loc în magazinul Ami Amalia din București, pe strada Thomas Masaryk 2, și a prilejuit întâlnirea cu pasionați de modă, creatori de conținut și admiratoare ale apreciatului brand românesc.
Așa cum probabil știi deja, protagonista editorialului de pe coperta numărului de Ianuarie 2025 este actrița și fashion icon-ul Kelly Rutherford, care poartă cele mai spectaculoase piese tricotate semnate Ami Amalia.
Cu gesturi ample și o paletă de materiale deopotrivă tonale și texturale, magazinul Ami Amalia este poetic și senzorial, devenind locul ideal pentru lansarea primului număr din 2025 al revistei ELLE România.
Conceptul arhitectural, volumetria și piesele custom-made fac din magazinul Ami Amalia un spațiu unic, autentic și plin de poveste. Obiectele au fost realizate prin colaborări cu diverși artiști din România și internaționali, conturând o viziune care îmbogățește universul brandului. Astfel, nume precum Radu Abraham, Bronzart, Cosmin Florea, Emilian Pospaii, Garden of Symbols, Linde Freya, Pante, Arboritm contribuie, independent și colectiv, la poetica spațiului, în timp ce mobilierul custom a fost realizat de Atelier Vast.
Toate produsele pe care le poți admira în editorialul din paginile revistei sunt tricotate de Ami Amalia la fabrica din Oradea, din fire naturale, produse în Italia și România. Produsele Ami Amalia sunt disponbile în noul magazin din strada Thomas Masaryk nr. 2, București, și pe amiamalia.com.
Poți vedea AICI imaginile din spectaculosul editorial care o are ca protagonistă pe Kelly Rutherford și vei regăsi și un interviu savuros cu celebra actriță.
Foto: Adi Bulboacă