Mi-am petrecut o intreaga dimineata, cand stiam ca am un deadline pentru acest material, citind o eticheta. Nu va speriati, nu am luat-o razna. Ci, pur si simplu, mi s-a parut o lectura nespus de interesanta. Si nici nu era tocmai o eticheta, ci descrierea unui produs pe site-ul brand-ului Honest by., fondat de Bruno Pieters, fostul director artistic de la Hugo Boss.
Sa va povestesc. Pieters este unul dintre multii designeri care incep sa se gandeasca din ce in ce mai tare la o moda etica si sustenabila. Asa ca, dupa ce a parasit Hugo Boss, el a decis sa isi ia un an sabatic pe parcursul caruia sa se gandeasca la ce are de facut. A calatorit in India, timp in care a hotarat sa lanseze un brand de moda complet transparent, mai precis prima companie care urma sa dezvaluie in intregime costurile de productie ale fiecarei piese care a intrat intr-o haina, dar si locurile de unde provin aceste piese si cine a fabricat elementele respective. Asta a si facut. Si pentru ca toate aceste detalii nu puteau intra pe o singura eticheta, a declarat totul pe site-ul pe care isi vinde produsele. Asa se face ca m-am surprins in aceasta dimineata tragand cu ochiul la hainele pe care le creeaza Pieters, dar si alti designeri, pentru Honest by. Cand, in cele din urma, am ales o piesa care imi facea inima sa bata mai tare, am inceput sa o studiez indeaproape, asa cum nu am avut niciodata ocazia sa o fac. Am citit, deci, nota designerilor, dupa care am continuat cu informatiile despre material, detaliile despre cum a fost fabricata rochia mea, dar si calcularea pretului ei final. A fost, probabil, una dintre cele mai utile lectii despre moda de care am avut parte vreodata si, fara sa fac reclama brand-ului, trebuie sa va indemn macar sa cititi o data o astfel de descriere, fara sa fie musai sa si cumparati ce vinde brand-ul. Desi, va avertizez, tentatia e destul de mare.
In felul acesta am aflat ca materialele care au intrat in viitoarea mea rochie cu maneci scurte sunt satinul din bumbac organic provenit din India, imprimat digital, astfel incat sa reduca deseurile, ca nasturii sunt din Ecuador si au fost facuti din nuci Corozo, ca ata cu care a fost cusuta rochia este tot din bumbac organic, de data aceasta din Egipt, ca elasticul din talie a venit din Italia, ca etichetele sunt din poliester si au fost fabricate in China si ca acul de siguranta din metal care tine punguta din hartie 100% reciclata cu nasturi de rezerva este facut in Cehia. Am mai aflat si ca produsul este fabricat in forma finala in Europa, mai exact in Bucuresti, pe bulevardul Iuliu Maniu. Si, mai mult decat atat, am aflat costul fiecarei bucati de material – in functie de cantitatea care a fost folosita. Costului total al materialelor i-a fost adaugat cel de fabricare, apoi cel de dezvoltare. Dupa care au venit cheltuielile companiei – salariile staff-ului, chirii, asigurari, comunicare, transport, drepturi de proprietate intelectuala, birotica, contabilitate si serviciu legal, marketing, adica toate acele unelte care asigura functionarea unui business. Si asa s-a ajuns la un pret la care brand-ul isi vinde produsele, urmand, conform declaratiilor lor, ca 20% din profit sa mearga catre o organizatie caritabila aleasa de designerul fiecarui produs in parte. Poate ca nu va spun noutati si, ce e drept, si eu stiam in mare care sunt costurile implicate in productia unei haine. Dar noutatea cea mare este ca o companie alege sa faca publice toate aceste lucruri.
Asta se intampla pentru ca din ce in ce mai multi consumatori incep sa se intrebe cum au fost facute hainele lor. Si foarte bine fac, pentru ca, intr-o lume in care consumam si aruncam tot mai multe haine, e important sa vedem cum au fost ele facute ca sa le putem pretui mai mult. Si, daca in urma cu vreo zece ani, cand a inceput acest trend, ne gandeam ca toate hainele produse sustenabil si etic sunt niste rochii largi din in, fara o culoare definita sau o forma in trend, astazi lucrurile nu mai stau chiar asa. Pentru ca, in timp, marii designeri si marile brand-uri au inceput sa se alinieze trend-ului sustenabilitatii in moda.
Dar toata aceasta poveste despre sustenabilitate e mai complicata de atat. Desigur, se tin conferinte si forumuri pe aceasta tema, care au ca scop promovarea unui mod diferit si mult mai constient de a produce si a consuma moda, numai ca, la peste un deceniu de la inceputurile modei sustenabile, rezultatele vizibile sunt inca departe. De ce? Pentru ca, dupa cum spunea Vanessa Friedman, fostul director de moda al Financial Times si acum in aceeasi pozitie la New York Times, nimeni nu pare sa ajunga la un consens. Jurnalista declara la un moment dat, pentru The Business of Fashion, ca „pentru unii designeri, sustenabilitatea inseamna angajamentul fata de tehnicile traditionale, pentru altii – materialele produse local, in timp ce unii se gandesc la amprenta de carbon a produselor lor.
Intr-adevar, este dificil sa definesti ce inseamna moda etica sau sustenabila. Dar bunul-simt ne spune ca, poate, toate aceste lucruri luate impreuna ar insemna o schimbare majora in bine in lumea modei. Daca, in teorie, sustenabilitatea inseamna folosirea unor resurse regenerabile si impactul minim asupra mediului, intr-o industrie atat de complexa cum este moda, sustenabilitatea poate fi tradusa in orice fel. De la angajamentul de a nu folosi lucratori din sweatshop-uri, la utilizarea bumbacului organic, de la folosirea unor substante cat mai neutre pentru vopsire si imprimare la refuzul de a folosi blana, de la reciclarea fibrelor la dezvoltarea de materiale complet biodegradabile, totul tine de sustenabilitate cand vorbim despre moda.
Page: 1 2