Echilibru carieră-viață de cuplu? Ce e necesar să puneți în practică tu și partenerul

Fără un echilibru carieră-viață de cuplu, la nivel individual puteți ajunge la burn out, iar despărțirea să fie deznodământul poveștii în doi.

Din ce în ce mai mult se aduce în discuție așa numitul echilibru carieră – viață de cuplu sau viață personală. Pare a fi un trend care ține de zona de sănătate sau a stării de bine, ce nu a apărut întâmplător. Cazurile de burn out s-au înmulțit și la un moment dat s-a pierdut controlul implicării în muncă. Nevoia de evoluție, de creștere, de autorealizare din punct de vedere profesional e firească. E sănătos să îți pui niște obiective realiste și să lucrezi la realizarea lor.

Dar este nesănătos când obiectivele (nerealiste) contribuie la o îmbolnăvire fizică, la a deveni absentă din viața ta cu totul, nu doar din cuplu. Cum se ajunge aici? Perfecționismul, dorința de a fi cea mai bună cu orice preț, dificultatea de a pune limite, de a cere. Sau o evadare în muncă pentru a nu te uita la ce e disfuncțional în existența ta și a depune efort pentru reglarea acelor aspecte. Treptat poți realiza că devii o străină tu pentru tine, că partenerul devine și el un necunoscut sau doar un coleg de apartament.

Evaluarea realității

Câteodată poți fi prinsă atât de tare în iureșul cotidian încât efectiv nu vezi ce se întâmplă. Aici partenerul poate funcționa ca o busolă, o oglindă, poate trage un semnal de alarmă pe care e important să îl crezi. El e parte din echipa ta, nu dorește să îți taie aripile, ci să poată trăi alături de tine, să fie conectat la tine. Faceți o evaluare a implicării în muncă a fiecăruia, cum vă impactează viața de cuplu, care este realitatea de acum pentru voi.

Explorarea credințelor iraționale sau a exigențelor

Oare ce script-uri rulează în fundal? Trebuie să fiu cea mai bună? Trebuie să agonisesc cât mai mult? Trebuie să am cât mai multe proprietăți? Mă tem să nu mor de foame? Dacă nu am succes absolut profesional sunt o ratată? E obligatoriu să îmi depășesc competitorii reali sau imaginari? Cât de probabile sunt temerile astea? Ce dovezi ai care să le susțină? Dar care să le contrazică? Ce fel de perspective raționale poți pune în loc?

Costuri și beneficii

Oare ce câștigi din această implicare excesivă în muncă? Stimulare mentală, o validare socială, un salariu foarte bun, deplasări interesante în interes de serviciu? Acum poți să îți faci toate plăcerile așa cum niciodată altcândva nu ai reușit? Dar ce pierzi, care sunt costurile? Oboseală extremă, mănânci haotic încât ai slăbit sau te-ai îngrășat mult? Izolare socială căci nu mai ai când să ieși cu prietenii? Trăiești doar pentru weekend când eventual și atunci mai lucrezi un pic? Nu ești conectată emoțional la nimeni deoarece mintea ta se duce numai la muncă și grijile aferente de acolo? Ai început să te îmbolnăvești fizic? Partenerul îți tot repetă că se simte singur în doi?

Tot nu crezi?

În continuare ești sceptică? Ține efectiv un jurnal zilnic pe o perioadă obișnuită din viața ta, cel puțin două săptămâni. Notează acolo fiecare activitate pe care o faci și orele între care se desfășoară. La finalul zilei observă câte ore sunt pentru muncă, câte sunt pentru relaxare, pentru cuplu.

Faceți un plan

Nu ai cum să performezi dacă niște nevoi de bază nu sunt împlinite. Când nu mănânci cum trebuie, nu dormi suficient, nu te relaxezi, nu îți încarci bateriile, atenția, concentrarea, eficiența sunt afectate semnificativ. Deoarece nu mai ai resurse pentru a oferi în niciun domeniu. Partenerul poate fi un sprijin în elaborarea unui plan de acțiune pe care să îl respectați amândoi. La ce oră să ajungeți acasă de la serviciu, eventual să puneți laptopurile de serviciu într-un dulap. Să aveți un program clar de masă, să stabiliți un număr maxim de cursuri pe an dacă este cazul. Să stabiliți tipuri de activități plăcute, relaxante pentru amândoi, pe care chiar să le puneți în practică. Eventual la ce anume puteți renunța care cerea o finanțare suplimentară. Cum vă puteți gestiona diferit banii. Cum să reorganizați responsabilitățile familiale, casnice într-o manieră mai echitabilă pentru a face loc relaxării.