E prima relație după o despărțire dureroasă? Capcane prin care te rănești singură și mai mult

Acea despărțire te-a afectat mult, iar în noua relație apar diferite mecanisme de autosabotare care te împiedică să obții ce îți dorești.

Uneori te gândești că dacă ai putea da timpul înapoi nu l-ai mai alege, nu ai începe o relație cu acel fost partener, nu ați mai ieși nici măcar jumătate de oră la o cafea. Este un soi de gândire magică prin care încerci să te protejezi. Desigur, nu există o baghetă magică ori un aparat prin care poți manipula timpul. Oare ce a fost mai dificilă? Relația și cum a decurs ea mereu ori în ultima perioadă? Sau maniera în care s-a petrecut despărțirea? Consideri că ți-ai luat lecțiile necesare, te-ai vindecat și ești dispusă să mergi mai departe într-un nou cuplu. Iar această nouă poveste poate fi umbrită de nuanțe din trecut.


Recâștigarea puterii?

Te-ai analizat mult și ești decisă ca acum să acționezi diferit. În fosta relație ai fost extrem de blândă, bună și înțelegătoare până când nu ai mai pus nicio limită și fostul partener a continuat să te rănească iar și iar? Acum zici că tai în carne vie și nu mai accepți niciun compromis, nu mai taci din gură absolut deloc. Și din capitulare te poți duce către agresivitate, rigiditate, pierzând din vedere colaborarea atât de necesară pentru ca o relație să funcționeze. Mai mult, poți schimba rolul de victimă din fosta relație cu un rol de abuzator din actuala relație prin care te rănești și pe tine și pe noul partener.


Extrema

Sau în trecut ai fost foarte vocală, foarte fermă și ți s-a reproșat asta. Că îți doreai să controlezi tot din teamă și el nu avea un cuvânt de spus, se simțea castrat emoțional. Inițial te-ai apărat, ți-ai zis că exagerează, că nu e vina ta dacă nu este un bărbat puternic, apoi ți-ai asumat. Și din nou ești foarte atentă să nu repeți comportamentul. Atât de atentă încât ai început să accepți lucruri cu care nu te simți confortabil și să nu spui nimic, să nu îți exprimi părerea sau să nu lupți pentru ea. Actualul partener deține el frâiele și ghidează drumul relației fără ca tu să ai o contribuție, doar să te supui. Nu sunteți împreună arhitecții cuplului vostru ca forma să fie una satisfăcătoare pentru amândoi.

Hipervigilența

Ce îți place la noul partener? Ce face el bine? Îți este dificil să spui, dar poți numi rapid ce defecte are sau unde greșește. Hipervigilența te face să cauți motive pentru care nu e bine să rămâi cu el ori să îl provoci în diferite maniere care să confirme sau infirme scenariile pe care le construiești.


Vrei mult să fie persoana potrivită

Fosta relație te-a epuizat emoțional. Te simți storsă de energie, neiubită, neimportantă. Sau te-ai vindecat sufletește, chiar simți că ești disponibilă emoțional și încântată să investești tot ce ai mai bun într-o nouă iubire. În același timp ai fost destul de mult singură și tânjești după conectarea emoțională pe care o… cauți cu lupa. Acest bărbat care te curtează sau cu care ai demarat relația este cu adevărat potrivit pentru tine sau îl colorezi și modelezi mental astfel încât să fie? Îți oferă ce ai nevoie, în acord cu nevoile tale? Sau înghesui comportamentul său încât să se potrivească cu acea cutiuță în care îți dorești mult să intre?


Citește și:
Te temi că partenerul te va părăsi? Comportamente prin care îl împingi către despărțire

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle