In ultimul timp, in afara de terorismul international, cele mai infocate dezbateri in cercuri din cele mai diverse, in lumea intreaga, sint legate de problemele de etica si morala ridicate de subiecte cum ar fi ingineria genetica, clonarea, avortul sau chiar rolul religiei in viata publica. Toate acestea (si multe altele) sint legate in mod intim de o problema extrem de importanta: felul in care oamenii de azi concep natura umana. Adica, ce este omul – trup, spirit, trup+spirit?
Oricite diferente ar exista intre noi pe plan politic sau cultural, exista o idee universal acceptata: toti (sau aproape toti) ne percepem corpul si sufletul ca pe doua entitati separate – asta in ciuda faptului ca stiinta incearca sa ne convinga ca aceasta presupunere este gresita. Sintem cu totii dualisti prin natura gindirii noastre.
The Presidents Council on Bioethics (un organism al carui rol este acela de a-l consilia pe presedintele SUA asupra problemelor de bioetica ce decurg ca o consecinta a progresului stiintific si tehnologic) a exprimat aceasta credinta cu o elocventa deosebita, in raportul sau intitulat A fi om: „Noi, oamenii, avem cu totii atit aspecte corporale, cit si noncorporale. Sintem spirite incorporate si corpuri insufletite (sau, daca vreti, minti incorporate si corpuri inzestrate cu minte).' Acest dualism care ne caracterizeaza ne face sensibili la povestile despre suflete eliberate de corp, despre suflete care migreaza in alte corpuri sau despre suflete care calatoresc in alte dimensiuni.
Hollywood-ul e plin de filme pe aceasta tema. In Pustiul, personajul interpretat de Bruce Willis se intilneste cu el insusi la virsta de opt ani, iar in Big, un baietel de 12 ani se transforma in Tom Hanks. Diverse personaje pot cumpara corpuri, ca in Freaky Friday, sau se pot bate pentru posesia unui singur trup, precum Steve Martin si Lily Tomlin in All of Me.
Migratiile corporale nu sint o inventie a Hollywood-ului. Kafka ne povesteste despre un barbat care, intr-o dimineata, s-a trezit transformat intr-o uriasa insecta. Homer scrie, cu sute de ani inaintea erei noastre, despre transformarea tovarasilor lui Ulise in porci – desi mintea le ramasese neschimbata. Copiii inteleg cu usurinta basmele in care un broscoi se transforma intr-un print sau benzile desenate in care un ticalos preia controlul asupra corpului unui super-erou. De fapt, cei mai multi oameni cred intr-o transformare si mai spectaculoasa: ei cred ca sufletul poate supravietui distrugerii complete a corpului.
Soarta sufletului variaza de la caz la caz: uneori urca in rai sau coboara in iad, alteori migreaza intr-un univers paralel sau ocupa alte corpuri, umane sau animale. Aceasta perspectiva dualista schiteaza, de asemenea, felul in care percepem cele mai importante aspecte ale vietii noastre. Nu este intimplator faptul ca o comisie de bioetica vorbeste despre spirit. Atunci cind oamenii se intreaba despre statutul moral al animalelor sau al fetusilor, de exemplu, ei se intreaba, de fapt, daca acestea au suflet. Daca raspunsul este „da, atunci vorbim despre un individ, care merita compasiune si grija.
Sa luam, de exemplu, disputa legata de avort. Folosim in mod curent formulari de genul „corpul meu' si „creierul meu' atunci cind vorbim despre corpul nostru sau despre parti ale acestuia ca si cum ar fi niste posesii. Unii sustin ca toti oamenii – inclusiv femeile insarcinate! – sint proprietarii corpurilor lor si, prin urmare, le pot folosi asa cum doresc. Pentru altii, organismul care se dezvolta in corpul femeii insarcinate are un suflet propriu, posibil chiar din momentul conceptiei, astfel incit are aceleasi drepturi ca orice persoana. De acord, nu toata lumea admite in mod explicit dualismul corp-spirit de care vorbeam. Unii oameni nu ar vorbi nici morti despre suflet sau spirit. Dar dualismul corp-suflet este atit de comun, incit modeleaza felul in care gindesc chiar si al celor care nu cred in existenta sufletului.
Page: 1 2