Cine sint Eu?' Da, chiar asa. „Cine sint eu?' Daca poti raspunde foarte clar la aceasta intrebare, poate nici n-ar mai trebui sa citesti aceste rinduri, ci sa te apuci urgent de scrierea unei carti care va salva omenirea de la suferinta. Intrebarea care a traversat timpul, odata cu umanitatea, este strins legata de conceptul modern de dezvoltare personala.
De fiecare data cind reflectam la propriul comportament, de fiecare data cind incercam sa facem ca relatiile noastre cu cei din jur sa fie mai bune, de fiecare data cind ne luptam cu stresul sau cu propriile limite, nu facem decit sa crestem si sa evoluam. Poate chiar fara sa ne dam seama. Cine dintre noi nu a dorit, macar o data in viata, sa fi avut curajul de a renunta la masti si roluri sociale pentru a se afirma mai mult pe sine, sa fi fost mai deschis si mai sincer fata de cei dragi, sa fi avut mai mult calm intr-o clipa decisiva sau sa fi iubit fara teama suferintei?
Desi este calea catre noi insine, dezvoltarea personala ramine inca un subiect destul de putin cunoscut in România. Chiar daca in America si Occident acest concept s-a afirmat de la inceputul secolului XX drept una din solutiile la angoasele lumii moderne, in Romania, inainte de anii 90, „dezvoltarea personala' nu ar fi fost decit o erezie „burgheza'. In societatea comunista nu exista „individul', ci doar mase coagulate si controlate ideologic. Acest gol de autoperceptie din societatea româneasca, dar mai ales prejudecatile legate de psihologie si terapie, au fost observate si de strainii care, la venirea in tara noastra, aveau deja un termen de comparatie pentru ceea ce poate insemna „normalitate'.
Fara retete si formule magice
Claudia Jimeno Beltran este originara din Bolivia. Cind a venit sa studieze psihologia in Capitala, a observat ca oamenii de aici erau tristi. „In Bolivia exista foarte multe centre de dezvoltare personala. Am crescut intr-un astfel de mediu. Cind am venit sa fac facultatea aici, nu exista asa ceva. Comparind atmosfera si mentalitatea oamenilor de aici cu cea din Bolivia, am vazut ca românii fug de ei, nu vor sa se cunoasca, nu stiu cum sa faca sa fie fericiti.'
In anul 2001 a infiintat la Bucuresti centrul „Ardis Consulting', iar in prezent este directorul Centrului de Dezvoltare Personala „Amaneser'. „La inceput mi-a fost mult mai greu, fiindca oamenii nu stiau ce este un grup de dezvoltare personala sau la ce foloseste un curs de comunicare. A merge la psiholog era asociat cu a fi bolnav.'
Inceputurile dezvoltarii personale pot fi trasate de la Freud si descoperirea inconstientului, Emile Coué si gindirea pozitiva, Eric Berne si analiza tranzactionala, continuind cu Edmund Jacobson, pionierul relaxarii pozitive, Carl Rogers si abordarea centrata pe persoana sau Carl Simonton si vizualizarea creativa.
Departe de a fi numai teorie, dezvoltarea personala presupune o dimensiune profund practica. Fie ca se desfasoara individual sau in grup, la ateliere si cursuri organizate de centrele de profil, lucrul neintrerupt cu propria persoana are ca rezultate cresterea increderii in sine, intarirea controlului asupra emotiilor, a propriului timp si corp, imbunatatirea comunicarii sau gasirea potentialului creativ. Suna cam prea bine, nu-i asa?
Adevarul gol-golut e ca nu exista retete si nici formule „magice' care sa garanteze rezultatele. Desigur, exista citiva pasi general valabili. Spre exemplu, stima de sine si increderea in propria persoana, departe de a fi un demers narcisist, incep odata cu iubirea si autocunoasterea. Desi traim intr-o lume care ne obliga la o cursa permanenta contra-cronometru, in care sintem constrinsi sa ne cenzuram emotiile si sa ne scindam intre serviciu si viata de familie, controlul asupra timpului si a stresului se cistiga prin stabilirea clara a prioritatilor.
Raspunsurile la aceste provocari se afla, desigur, numai in noi insine. Majoritatea oamenilor, chiar daca doresc sa gaseasca solutii pentru ei, au tendinta de a cere retete de la altii. Exact ceea ce Claudia Jimeno refuza sa ofere celor care vin la centrul „Amaneser'.
„Eu dau un reper, iar daca oamenii considera ca acel reper este util, il folosesc. Lucrez mult pe partea de responsabilizare si autoresponsabilizare. Consider ca fiecare fiinta este unica si atunci nu pot sa modelez pe nimeni altcineva decit pe mine. Ceilalti au alte emotii, alte bucurii, alte experiente. Nu cred ca retetele functioneaza.' Cunoasterea de sine presupune descoperirea si dezvoltarea tuturor aspectelor care „alcatuiesc' o persoana: relatia de cuplu, relatia cu familia, cu societatea, cu divinitatea si cu sinele.
Page: 1 2