Am doua surori, una mai mare si una mai mica. Asta ma pune pe mine la mijloc. Am fost copilul ala care nu prea si-a gasit locul in propria familie si si-a inchipuit mereu ca e infiat. Stiam ca n-am cum, seman destul de tare cu ai mei, dar imi placea sa-mi imaginez o explicatie fantezista pentru individualismul meu. N-am gasit, insa, una clara. Si nici o solutie la asta, asa ca am ramas la fel. Totusi, am inceput sa-mi asum conditia, desi n-a fost asa tot timpul.
Desi le-am iubit intotdeuna, mult de tot, cand am fost mica mi-am cam invidiat surorile. Pe cea mare, pentru responsabilitatea si increderea care i se acordau, iar pe cea mica pentru atentia si lipsa de griji care pareau sa-i defineasca existenta. A trebuit sa cresc ca sa aflu ca ordinea in care ne-am nascut ne influenteaza personalitatea, atitudinea si felul in care vedem lucrurile. Tu stiai asta? Daca pentru copilul de mijloc sentimentul de apartenenta la un grup vine mai greu, pentru mezinul familiei lucrurile stau invers. Iar primul nascut, ca despre el e vorba aici, a venit pe lume exact cand trebuia: primul. Tot mai multe studii arata ca el are cele mai multe sanse de succes. Hai sa vedem de ce!
In trecut, primul nascut era mandria familiei, mai ales daca era baiat. Iar ca intai nascut, avea mai multe responsabilitati, dar si mai multe drepturi. El mostenea titlul, averea si statutul social al familiei. Astazi, lucrurile nu mai sunt la fel de drastice, dar traditia se pastreaza intrucatva. Primul nascut ramane cel mai responsabil dintre toti fratii lui, are grija de ei, e mai constiincios si mai hotarat sa reuseasca in viata. Adesea este conservator, invata bine la scoala si e cel care isi dezamageste cel mai putin parintii (bine, asta daca nu e singur la parinti). Iti recunosti micutul in descriere?
Dar poate la fel de bine iti amintesti ca nu i-a fost usor sa treaca peste perioada in care a aparut al doilea copil in peisaj, fratele sau sora mai mica. Obisnuit sa fie singur la parinti si cu toata afectiunea si atentia lor indreptate spre el, momentul in care mai apare un copil il deruteaza. Se vede dat la o parte. Iar daca acest lucru se intampla inainte sa implineasca cinci ani, evenimentul poate fi foarte dureros pentru el. Mai ales daca noul nascut este de acelasi sex.
De ce? Pentru ca, pana la varsta de cinci ani, copiii sunt foarte egoisti si cred ca totul li se cuvine. La fel, se poate inchide in false reprezentari ale realitatii care il fac sa sufere: ca nu este suficient de bun, ca mama si tata au fost nevoiti sa aduca acasa alt copil care sa ii multumeasca. Si astfel, sa se simta impins pe plan secund, ceea ce poate fi pentru el o adevarata tragedie. Asta declanseaza si unul din stereotipurile comportamentale ale primului nascut: incercarea de a recastiga dragostea parinteasca furata de cel mic. Pentru ca noul venit este vazut intotdeauna ca un pungas de dragoste, care a venit sa-l detroneze de pe locul pe care il ocupa pana atunci.
Din aceste motive ajunge sa depuna eforturi uriase pentru a deveni din nou primul in ochii parintilor. Si ajunge sa fie conformist, constiincios si hotarat. Dar si foarte sensibil la critici. In plus, de cele mai multe ori, primul nascut invata si ajunge sa-si insuseasca multe atribute specifice rolului de parinte: asumarea responsabilitatii si a raspunderii, educarea celor mai mici, dar si indrumarea si dorinta de a conduce. Si asta, potrivit unui studiu efectuat recent de niste cercetatori norvegieni, pune coeficientul lui de inteligenta in fata IQ-ului fratilor mai mici.
Studiul respectiv a fost realizat pe un esantion de 241.000 de persoane si a avut urmatoarele rezultate: pe primul loc, cu un IQ mediu de 103, s-au clasat primii nascuti, fratii mijlocii cu un IQ mediu de 101 au iesit pe locul al doilea, iar mezinii au iesit pe ultimul loc, cu un IQ mediu de 100. Din asta reiese ca si inteligenta apare in aceeasi ordine cu venirea pe lume. Primul venit, primul servit. Si nu oricum, ci cu mai mult.
Dar ce determina aceste diferente? Conform explicatiilor, ajungem din nou la atentia exclusiva pe care parintii o acorda primului nascut pana la aparitia celui de-al doilea copil. De asemenea, si faptul ca parintii au asteptari mai mari de la el poate fi o teorie. Copilul va deveni mai ambitios si va incerca sa faca totul cat mai bine, lucru care sporeste capacitatea creierului si ii mareste coeficientul de inteligenta.
Page: 1 2