Primul nascut este organizat, serios si conservator. Invata bine la scoala si isi dezamageste rar parintii. Iar in raport cu fratii lui mai mici, are cele mai multe sanse sa reuseasca in viata. Asa zic cele mai recente studii.
Am doua surori, una mai mare si una mai mica. Asta ma pune pe mine la mijloc. Am fost copilul ala care nu prea si-a gasit locul in propria familie si si-a inchipuit mereu ca e infiat. Stiam ca n-am cum, seman destul de tare cu ai mei, dar imi placea sa-mi imaginez o explicatie fantezista pentru individualismul meu. N-am gasit, insa, una clara. Si nici o solutie la asta, asa ca am ramas la fel. Totusi, am inceput sa-mi asum conditia, desi n-a fost asa tot timpul.
Desi le-am iubit intotdeuna, mult de tot, cand am fost mica mi-am cam invidiat surorile. Pe cea mare, pentru responsabilitatea si increderea care i se acordau, iar pe cea mica pentru atentia si lipsa de griji care pareau sa-i defineasca existenta. A trebuit sa cresc ca sa aflu ca ordinea in care ne-am nascut ne influenteaza personalitatea, atitudinea si felul in care vedem lucrurile. Tu stiai asta? Daca pentru copilul de mijloc sentimentul de apartenenta la un grup vine mai greu, pentru mezinul familiei lucrurile stau invers. Iar primul nascut, ca despre el e vorba aici, a venit pe lume exact cand trebuia: primul. Tot mai multe studii arata ca el are cele mai multe sanse de succes. Hai sa vedem de ce!
In trecut, primul nascut era mandria familiei, mai ales daca era baiat. Iar ca intai nascut, avea mai multe responsabilitati, dar si mai multe drepturi. El mostenea titlul, averea si statutul social al familiei. Astazi, lucrurile nu mai sunt la fel de drastice, dar traditia se pastreaza intrucatva. Primul nascut ramane cel mai responsabil dintre toti fratii lui, are grija de ei, e mai constiincios si mai hotarat sa reuseasca in viata. Adesea este conservator, invata bine la scoala si e cel care isi dezamageste cel mai putin parintii (bine, asta daca nu e singur la parinti). Iti recunosti micutul in descriere?
Dar poate la fel de bine iti amintesti ca nu i-a fost usor sa treaca peste perioada in care a aparut al doilea copil in peisaj, fratele sau sora mai mica. Obisnuit sa fie singur la parinti si cu toata afectiunea si atentia lor indreptate spre el, momentul in care mai apare un copil il deruteaza. Se vede dat la o parte. Iar daca acest lucru se intampla inainte sa implineasca cinci ani, evenimentul poate fi foarte dureros pentru el. Mai ales daca noul nascut este de acelasi sex.
De ce? Pentru ca, pana la varsta de cinci ani, copiii sunt foarte egoisti si cred ca totul li se cuvine. La fel, se poate inchide in false reprezentari ale realitatii care il fac sa sufere: ca nu este suficient de bun, ca mama si tata au fost nevoiti sa aduca acasa alt copil care sa ii multumeasca. Si astfel, sa se simta impins pe plan secund, ceea ce poate fi pentru el o adevarata tragedie. Asta declanseaza si unul din stereotipurile comportamentale ale primului nascut: incercarea de a recastiga dragostea parinteasca furata de cel mic. Pentru ca noul venit este vazut intotdeauna ca un pungas de dragoste, care a venit sa-l detroneze de pe locul pe care il ocupa pana atunci.
Din aceste motive ajunge sa depuna eforturi uriase pentru a deveni din nou primul in ochii parintilor. Si ajunge sa fie conformist, constiincios si hotarat. Dar si foarte sensibil la critici. In plus, de cele mai multe ori, primul nascut invata si ajunge sa-si insuseasca multe atribute specifice rolului de parinte: asumarea responsabilitatii si a raspunderii, educarea celor mai mici, dar si indrumarea si dorinta de a conduce. Si asta, potrivit unui studiu efectuat recent de niste cercetatori norvegieni, pune coeficientul lui de inteligenta in fata IQ-ului fratilor mai mici.
Studiul respectiv a fost realizat pe un esantion de 241.000 de persoane si a avut urmatoarele rezultate: pe primul loc, cu un IQ mediu de 103, s-au clasat primii nascuti, fratii mijlocii cu un IQ mediu de 101 au iesit pe locul al doilea, iar mezinii au iesit pe ultimul loc, cu un IQ mediu de 100. Din asta reiese ca si inteligenta apare in aceeasi ordine cu venirea pe lume. Primul venit, primul servit. Si nu oricum, ci cu mai mult.
Dar ce determina aceste diferente? Conform explicatiilor, ajungem din nou la atentia exclusiva pe care parintii o acorda primului nascut pana la aparitia celui de-al doilea copil. De asemenea, si faptul ca parintii au asteptari mai mari de la el poate fi o teorie. Copilul va deveni mai ambitios si va incerca sa faca totul cat mai bine, lucru care sporeste capacitatea creierului si ii mareste coeficientul de inteligenta.
Un alt studiu care atesta acelasi lucru a fost realizat de data aceasta de doi economisti americani, V. Joseph Hotz si Juan Pantano. Potrivit lor, performantele scolare intra in declin in ordinea nasterii. Asta inseamna ca primii nascuti invata mai bine la scoala si iau note mai bune decat fratii lor mai mici. Rezultatele studiului au indicat, mai exact, ca aproape 34% din mamele respondente au spus despre primii lor nascuti ca sunt cei mai buni din clasa, in timp ce doar 1,8% din mamele participante la studiu au declarat ca primii lor copii sunt codasii clasei. Cand vine vorba despre cel de-al doilea, al treilea sau ultimul copil, cifrele scad usor pe masura ce inaintam. Cu cat intr-o familie sunt mai multi frati, cu atat probabilitatea ca cel mai mic sa fie codasul clasei creste. Doar 27% din mame au spus despre copilul lor cel mai mic ca se numara printre cei mai buni elevi din clasa.
Tot prin aceasta cercetare, s-a descoperit ca parintii au un comportament diferit si aplica altfel de reguli in functie de ordinea in care copiii lor s-au nascut. Asa stau lucrurile in ceea ce priveste televizorul, de exemplu, si timpul petrecut in fata lui. Primii nascuti au crescut intr-un mediu mai bine reglementat din acest punct de vedere, in raport cu fratii lor mai mici, iar asta i-a influentat diferit pe fiecare dintre ei. De asemenea, sansele ca parintii sa monitorizeze mai intens temele si activitatile scolare sunt cu 10% mai mari in cazul intailor nascuti fata de mezini. V. Joseph Hotz si Juan Pantano au concluzionat ca parintii sunt mult mai implicati in performantele scolare ale primilor nascuti. Acesta este motivul pentru care lor li se impun reguli mai multe si pedepse mai aspre. Asteptarile sunt mai mari de la ei.
Gata, ne-am lamurit. Primii nascuti sunt privilegiati, intr-un fel sau altul. Ba sunt mai destepti, ba primesc mai multa atentie. Nu-i de mirare ca exista atatea cercetari pe tema asta. Universitatea din Essex, Marea Britanie, nu s-a lasat mai prejos si a intocmit si ea un studiu, pe un esantion de 1.503 grupuri de frati si 3.532 de indivizi. Potrivit acestuia, primii nascuti au cu 16% mai multe sanse de a avea acces la studii superioare, iar fetele au sanse de a obtine calificari profesionale mai bune cu 4% mai mari decat baietii. De asemenea, tot primii nascuti sunt cu 7% mai dornici sa isi continue studiile, comparativ cu fratii lor mai mici. Cercetarea a mai urmarit sa vada si daca numarul de copii (in afara de gemeni si copii singuri la parinti) sau amestecul de fete si baieti intr-o familie influenteaza in vreun fel telurile celor dintai nascuti din familia respectiva. S-a ajuns la concluzia ca nici numarul, nici sexul fratilor mai mici nu ii influenteaza in vreun fel primului nascut nivelul aspiratiilor.
Totusi, se pare ca o diferenta mai mare de varsta intre frati ar fi mai favorabila succeselor scolare. „Exista cateva explicatii posibile ale realizarilor superioare si ale ambitiei de care dau dovada fratii mai mari – una dintre ele ar putea fi aceea ca, de fapt, sunt mai inteligenti. In ceea ce ma priveste, inclin sa prefer teoria conform careia investitia parintilor joaca, cel mai probabil, un rol in acest caz, a declarat Feifei Bu, coordonatoarea studiului. Deci nimic nou sub soare. Toate studiile ajung la aceleasi concluzii. Si-atunci nu-i o surpriza ca peste jumatate dintre presedintii Statelor Unite si personalitatile laureate ale premiului Nobel au fost primii nascuti in familiile lor. La fel si J.K. Rowling, Beyoncé, Oprah Winfrey, Hillary Clinton, Mick Jagger, John Lennon si Paul McCartney. Toti sunt intai nascuti. Interesant, nu-i asa?
Tot ce face primul copil este important, pentru simplul fapt ca e mereu o noutate pentru parinti. Pana sa apara urmatorul copil, prietenii si familia ii acorda numai lui atentie si dragoste. Nici unul dintre ceilalti copii nu se bucura de un astfel de tratament exclusivist. Ca rezultalt, cei mai multi intai nascuti capata foarte multa incredere in ei insisi si devin buni lideri. Si indiferent care ar fi explicatiile specialistilor, stii si tu foarte bine ca, uneori, nu il poti trata pe primul nascut ca pe ceilalti copii, mai mici. Pur si simplu, are nevoie de mai multa atentie.
Cercetatorii de la Universitatea Cornell au aflat ca primul nascut petrece cu 20-30 de minute mai mult timp in fiecare zi cu unul dintre parinti, in raport cu copiii de aceeasi varsta din alte familii, dar care nu sunt intai nascuti.
Deci, pana la urma, statistic vorbind, primii nascuti sunt intr-adevar mai buni, mai destepti si mai hotarati sa reuseasca, nu doar isi doresc asta. Iar motivele si explicatiile sunt multe si difera de la un psiholog la altul si de la o analiza la alta. Multe teorii, dupa cum am vazut, fac trimitere la timpul mai indelungat pe care primul nascut il petrece alaturi de parinti, spre deosebire de fratii lui mai mici. Altele pun totul in seama factorului genetic. Pentru ca urmatorii copii sunt nascuti mai tarziu, odata ce mama inainteaza in varsta, acest lucru ar putea sa scada din inzestrarea genetica pe care o primeste bebelusul.
Tot printre aceste teorii care ii justifica primului nascut superioritatea intelectuala se numara si faptul ca lui ii revine de multe ori sarcina de a fi un model pentru fratele mai mic. Asa ajunge sa-si dezvolte in plus anumite abilitati de invatare. Oricum ar fi, este clar ca parintii sunt mult mai ingrijorati de modul in care se vor descurca cu primul lor copil. Frica de a face greseli in ceea ce-l priveste ii face sa investeasca mai mult in educatia lui si sa fie mai exigenti. Poate de aceea, primul copil este, statistic, mai destept.
Partea buna este ca toti parintii au un astfel de copil. Fie ca e singur la parinti sau are frati, ai si tu un intai nascut care, dupa cum ai vazut, iti va aduce mai multe bucurii decat necazuri. Este mai ascultator, mai determinat, dar si mai sensibil. Asa ca asculta-l si acorda-i atentia pe care o cere! Din partea lui s-ar putea sa primesti cele mai frumoase surprize.
Foto: Shutterstock