Dragul meu vecin,
Mă numesc Roxana Voloșeniuc și locuim la aceeași scară. Nu ne cunoaștem, ne-am mai văzut întâmplător la lift sau atunci când mai ieșeam în parc cu copiii (rar, pentru că plec dimineața și mă întorc seara târziu), iar în weekend nu prea stau în țară.
Știu că sunteți singur (de fapt, nu știam, mi-a spus acum Ivan, băiatul meu de 9 ani, eu nu băgasem de seama, sunt ocupată, v-am zis), și probabil în aceste zile îngrozitoare pe care le trăim sunteți speriat. Și e de înțeles. Aveți o anumită vârstă, la care lucrurile încep să fie mult mai complicate. Și noi suntem speriați. Noi, ăștia tineri și puternici, îmbuibați deja cu vitamina C. Tocmai ce „ne-am asigurat', am devalizat magazinele, am cumpărat mii de cutii de paste, pungi de făină, hârtie igienică… Iar acum stăm în case, ne uităm la televizor sau pe Instagram și bombănim: ba că ministrul X nu și-a făcut treaba, ba că autoritățile sunt, iar, depășite…
Asta în timp ce alții, „mai curajoși' (a se citi idioți) dintre noi sunt încă la terase. Deh, sunt tineri și lor nu li se întâmplă nimic, e doar o răceală.
Ne cerem scuze pentru ei, pentru că știm că pentru dumneavoastră, ca pentru orice om mai vulnerabil, „doar o răceală' poate fi fatală.
Tocmai pentru că nu avem soluții la inconștiența lor, vă rog pe dumneavoastră, în schimb, să vă protejați. Stați în casă și spuneți-mi de ce aveți nevoie. Vă aducem noi, vom sta noi la cozi pentru dumneavoastră.
Sunați-mă ori de câte ori aveți nevoie. Pentru că nu mai sunt ocupată, acum am probleme mai importante de rezolvat.
Cu drag,
Roxana