Nu este nimic în neregulă cu tine, el este doar un bărbat care are teamă de implicare în cuplu. Iată semnele care indică faptul că a intrat în panică.
Cartea Bărbați care nu pot iubi, de Steven Carter și Julia Sokol, editura Philobia, tratează în cele 310 pagini ale sale exact această problemă comună multor bărbați: teama de implicare în relație. Dacă la început tu nu îl plăceai prea mult, el s-a dat peste cap și a folosit tot arsenalul posibil pentru a te cuceri. Te-ai îndrăgostit, ați început o poveste, iar când lucrurile păreau să se îndrepte în direcția cea bună, partenerul tău a intrat în panică.
Așa cum spun autorii cărții există un tipar ce presupune inițial urmărirea, urmată apoi de panică. Panica se instalează când bărbatul s-a atașat, când a văzut că ești a lui sau situația capătă o notă serioasă. Adică tu vrei ca el să-și ia un angajament, cât de mic. Conform autorilor Steven Carter și Julia Sokol, iată cum se manifestă un bărbat cu teamă de implicare, atunci când s-a aprins butonul de panică.
Nu te va mai căuta atât de mult, nu va mai fi așa drăguț și atent cu tine. Dacă până acum era extrem de declarativ și clar, ce transmite acum are un mesaj cât se poate de confuz.
Adică evită să iasă cu tine și cu prietenii tăi, să participe la diverse evenimente unde familia ta este prezentă. De asemenea te ține la distanță de prietenii sau familia lui, de colegii de serviciu. Bărbatul cu teamă de implicare pur și simplu te tratează ca și cum nu mai ești importantă, iar pentru toate sustragerile deja menționate găsește diverse scuze sau explicații. Voi vă întâlniți în termenii impuși de el, în funcție de programul lui și lucrurile pe care le are de rezolvat, care oricum constituie o prioritate, nicidecum tu.
… de multe ori la propriu, iar nevoile tale nici nu contează. Nu îi place să te bazezi pe el, are senzația că îi impui tot ce-ți dorești tu. Spune clar că nu vrea să ai așteptări de la el, dar nici nu clarifică natura respectivelor așteptări.
E conștient de calitățile tale, poate chiar ți le înșiră pe toate, dar nu se simte confortabil cu ele. Începe să găsească scuze ca să nu vă mai vedeți, scuze care par puerile și până acum nu au reprezentat o problemă
Aceste defecte nu se referă la vreo greșeală sau gafă pe care tu ai făcut-o, ci sunt elemente pe care nu le poți schimba, țin de felul în care tu ești. La început nu reprezentau o problemă pentru el, fiind conștient de ele. Lista de defecte eventual o ține pentru el până când se hotărăște să vă încheiați povestea, sau ți le recită într-un mod dureros pentru tine. Că ești prea înaltă, prea scundă, prea în vârstă, prea tânără, fără copii, cu copii, prea săracă, prea realizată, prea blândă, prea fermă etc. El caută nu doar defecte ci și motive pentru care să nu fiți împreună, de ce n-ar merge.
O altă modalitate de fugă este aceea de a-ți da de înțeles că se uită după alte femei. Discută sau chiar se întâlnește cu cineva. Nu e neapărat vorba de cineva nou, ci mai degrabă de o persoană din trecutul său. Mai există varianta în care iese cu o femeie, dar minte în privința asta, susținând că tu ești importantă pentru el.
Îl ameninți că închei relația cu el, poate chiar plânge și promite că va lua atitudine. Tumultul său interior e real, . Schimbarea nu apare însă, relația dintre voi nu evoluează întrucât el se opune acestui progres.
Foto: PR