Dovezi că partenerul chiar se joacă cu mintea ta și e o formă de abuz emoțional

E o variantă de abuz emoțional, în care la final te îndoiești de tine și ca atare ești mai ușor de manipulat.

Abuzul emoțional are multiple forme și nu este obligatoriu să fie însoțit și de abuzul fizic. De asemenea, abuzul emoțional nu presupune neapărat manifestări foarte zgomotoase. În care eventual celălalt să strice obiecte din casă, să lovească cu pumnii în pereți, să țipe la tine foarte tare, să facă scene incredibile în public. Nu presupune obligatoriu jigniri în care sunt folosite cuvinte extrem de urâte, o critică umilitoare. Are și variante mai fine dar la fel de dureroase, în care stima ta de sine este atacată constant, iar încrederea în forțele proprii se face pulbere.

Standarde din ce în ce mai sus

Să evoluezi, să te dezvolți este ceva de dorit, benefic. Iar pentru asta evident că setezi anumite obiective principale descompuse în obiective secundare. Și te bucuri când le atingi, îți savurezi victoria. În acest ambalaj îmbracă partenerul un sistem care te face să te simți insuficientă. Că oricât efort depui nimic din ceea ce faci nu este suficient de bun. Îți spune că dorește anumite lucruri de la tine, te străduiești să le îndeplinești. Nu se entuziasmează, nu te validează. Se comportă ca și cum i se cuvine, e ceva banal, nu are multă muncă în spate. Pentru tine e frustrant. Îți cere alte lucruri. Te dai peste cap să le atingi și pe acelea. Apoi ciclul se tot repetă.

Inconstanța pozitivului

Se comportă foarte frumos, hrănitor emoțional, ești fericită. Apoi brusc schimbă foaia și devine rece, distant, te ignoră. Precum un dependent de droguri vrei doza care te făcea să te simți bine, în al nouălea cer. Un fel de sevraj te cuprinde și ești dispusă să faci aproape orice ca să retrăiești sentimentele acelea minunate. Și manipularea devine extrem de simplă mai ales când începi să te îndoiești tu de tine, să crezi că ai făcut tu ceva greșit și se poartă în felul acela.

Te acuză că ești irațională…

… că ești exagerată, prea sensibilă, că nu înțelegi despre ce e vorba. Că ai tu niște perspective despre viață, lume, cuplu foarte înguste. Nu ești progresistă, ci foarte tradiționalistă. Nu ești în pas cu schimbările societății. Ești bolnavă și trebuie să mergi să îți rezolvi tu problemele, căci el este perfect și nu contribuie cu absolut nimic la ceea ce se întâmplă negativ între voi. În completare se poate victimiza nu doar în fața ta, ci și în discuțiile cu cercul vostru de apropiați.

Pur și simplu neagă

Nu am zis eu așa ceva, inventezi tu. Nu am făcut eu x lucru, ai interpretat tu greșit ceea ce ai văzut sau auzit. Pe principiul ai un pix albastru în mână și spune cu toată convingerea că este galben, iar tu nu vezi bine. Patosul, siguranța pe care le are la un moment dat te fac să te întrebi dacă nu cumva are dreptate. În paralel îți sabotează sistematic credibilitatea ta în fața ta. Anumite amintiri le redă diferit și insistă că nu s-au petrecut evenimentele așa cum îți amintești tu. Pregătirea ta nu este suficientă ca să emiți anumite opinii pe anumite teme.

Distragerea atenției…

… prin învinovățirea ta. Este ceva ce el a făcut și știe foarte bine că este un comportament îndoielnic. Care e cea mai bună apărare? Atacul. Te acuză pe tine de comportamentele pe care le are el, le proiectează pe tine. Și sunteți ocupați să vă certați în legătură cu asta. El te acuză, tu te aperi și nu mai ai timp să te uiți și să reflectezi la ce a făcut el.