Dovezi că faci echipă cu iubitul tău și te poți gândi la o relație pe termen lung alături de el

Nu sunteți de multă vreme împreună, dar îți dorești alături de el o relație pe termen lung. Faci o alegere bună, căci el este un jucător de echipă.

Când spui lucru în echipă, cel mai probabil te gândești la mediul profesional și la felul în care colaborezi cu colegii de serviciu. Însă spiritul de echipă este prezent și în cuplu, iar când discutăm de o relație pe termen lung… ei bine, el este absolut esențial. Indiferent că sunteți supărați unul pe altul, aveți o discuție în contradictoriu ori încercați să negociați ceva agreabil pentru amândoi. Iar lucrul în echipă are multiple nuanțe, păstrând în principal aceleași valențe: creșterea personală, creșterea relației, apartenență, siguranță.


Noi

Un cuvânt banal, dar care transmite mult. Formulările nu sunt raportate la o singură persoană, ca și cum numai ea decide, contează doar ce vrea ea, are un individualism ce canibalizează cuplul. Acest noi reflectă unitatea, apartenența, faptul că celălalt este luat în considerare și este important. Că viziunea nu este una singulară, ci comună.

Dinamică echilibrată

Poate că sunt cupluri unde este evident că unul dintre cei doi este leader. Iar pentru parteneri este în regulă așa. Altele unde acest rol se schimbă indiferent de situație, iar predarea ștafetei se face foarte natural. Nu există o luptă pentru putere, unde unul își dorește dominația cu orice preț. Și fiecare este conștient că trebuie să dea 100% sau cât poate, în funcție de posibilități. 


Motivare reciprocă

Alături de lupta pentru putere mai este un alt inamic al cuplului, și anume competiția acerbă. Care este diferită de suport, susținere, motivare a partenerului să devină mai bun prin încurajări sau ajutor punctual. Sigur, pot apărea jocuri sau provocări (cine reușește să alerge primul un semi-maraton), însă acestea nu trebuie să saboteze stima de sine sau încrederea în sine.

Transparență și onestitate

Două rigori reflectate în comunicare. Nu există o agendă personală ascunsă, interese proprii prin care să se profite de celălalt. Confuzia este eliminată, obiectivele clar trasate. Fiecare cere ce are nevoie și este receptiv la nevoile partenerului.

Știi că te poți baza…

… pe celălalt. Ceea ce desigur oferă un confort emoțional foarte puternic. Partenerul tău de cuplu, care e în echipă cu tine, își respectă promisiunile, nu dă înapoi când vă loviți de situații grele și nu amână lucrurile importante.

Flexibilitatea

Vă ajută să găsiți acele căi comune. Uneori totul se așează perfect, aveți aceleași păreri, altădată sunt opuse. Aici intervin flexibilitatea, compromisul sănătos fără să țineți evidența, blândețea și dorința de a fi bine pentru amândoi.


Știți ce calități aveți

Munca în echipă în cuplu înseamnă ca fiecare să fie conștient de propriile sale atuuri, dar și de ale celuilalt. Să vă asumați când ceva vă depășește, și să apelați la partener. Onorați-vă calitățile! Ele sunt și o sursă de hrănire a admirației reciproce.

 

Citește și:
Indicatori care îți arată că ești cu adevărat fericită în relația de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle