Presedintele Donald Trump si-a intrat in drepturi, dupa investirea sa, si a inceput deja sa semneze acte care vor avea un impact pe termen lung asupra vietilor multor oameni. Printre primele astfel de acte – o lege care impiedica banii americani sa ajunga la organizatii care furnizeaza avorturi in intreaga lume, sau la organizatii care discuta optiunea avortului cu beneficiarii serviciilor lor de sanatate a reproducerii. Ce inseamna asta?
Cunoscuta sub numele de the global gag rule’, noua politica a lui Trump nu este noua deloc. De fapt, ea a mai fost in vigoare sub administratiile Reagan si George W. Bush, asa cum a fost inlaturata de Bill Clinton si de Barack Obama atunci cand ei au ajuns la conducerea tarii. Practic, aceasta politica guvernamentala impiedica banii statului american sa ajunga la furnizorii internationali de servicii de sanatate a reproducerii – tinand cont de faptul ca multe organizatii care opereaza in toata lumea se bazeaza pe aceste fonduri, atunci devine clar ce impact va avea masura misogina a lui Trump. Pentru ca, daca marile organizatii nu se opresc din a furniza avorturi, atunci pierd banii primiti de la USAID (United States Agency for International Development) pentru orice fel de servicii mai furnizeaza.
Citeste si:
Primele schimbari facute de Administratia Trump
Expertii in sanatatea reproductiva de peste tot deplang deja soarta femeilor care nu vor mai avea acces la astfel de servicii datorita initiativei lui Trump, si spun ca efectele pe termen lung sunt imprevizibile. In fapt, Politica lui Trump va impiedica si va distruge munca furnizorilor de servicii de sanatate pentru femei, care sunt uneori singurele servicii de care aceste femei beneficiaza si care reprezinta si punctul de pornire pentru o multime de alte servicii de sanatate la care au acces’, a declarant Suzanne Ehlers, presedinte PAI (o organizatie care ofera astfel de servicii in peste o suta de tari din intreaga lume).
Incercand sa controleze felul in care organizatiile internationale isi cheltuiesc fondurile, Trump forteaza mana acestora – adica le refuza fonduri pentru alte servicii de sanatate daca nu renunta la avorturi. Asa ca nu ar trebui sa ne mire daca, in statele din intreaga lume unde astfel de organizatii lucreaza de multi ani, femeile s-ar vedea puse din nou in situatii riscante, in care nu pot beneficia de avorturi in deplina siguranta.
Cum aceasta politica este una mai veche, exista deja indicii despre efectele pe care le produce. De exemplu, atunci cand Geroge W. Bush a instaurat, si el, aceasta lege, tarile din Africa sub-sahariana au avut rate mai mari ale avorturilor, tocmai datorita politicilor de impiedicare a acestuia, pentru ca legea a restrictionat accesul la orice fel de contraceptie sau educatie sexuala. De aici, evident, au rezultat mai multe sarcini, mai multe avorturi si mai multe decese in urma unor proceduri realizate in conditii precare.
Organizatia Marie Stopes International, de pilda, care furnizeaza astfel de servicii in intreaga lume, estimeaza, conform Vox, ca masura va conduce la peste 6,5 milioane de sarcini nedorite si la peste 2 milioane de avorturi in conditii precare – ceea ce ar putea conduce la zeci de mii de decese in randul femeilor, pana in 2020.
Dar astfel de statistici alarmante nu sunt de mirare. Pana la urma, Donald Trump a declarat, inca din campania electorala, ca el crede ca ar trebui sa existe o forma de a pedepsi femeile care apeleaza la avort pentru a opri o sarcina nedorita. Un alt scop declarat al sau este sa intoarca celebra decizie a Curtii Supreme, Roe vs Wade, adica decizia care tocmai ce a implinit 44 de ani si care garanteaza femeilor dreptul la avort fara implicare din partea statului.
Si atunci, date fiind credintele sale, dar si multimile enorme de femei care au marsaluit in Washington si in toata lumea a doua ziua dupa investire, la Womens March, nu putem decat sa constatam cu tristete ca, da, Trump are de gand sa isi puna planurile in aplicare. Da, poate ca nu va reusi din prima sa intoarca o decizie precum Roe vs Wade, dar are puterea de a restrictiona accesul la avorturi sigure al milioanelor de femei de peste tot – si este fix lucrul pe care a decis sa il faca in primele zile ale mandatului sau. Evident, intr-o companie exclusiv masculina – pentru ca, asa cum arata meme-urile pe care le gasesti pe internet, inca nu am apucat sa traim ziua in care o multime de femei vor semna impreuna vreun act care sa tina de sanatatea reproductiva a vreunui barbat.
Citeste si:
Reactia lui Donald Trump la #WomensMarch
Ultima stire legata de Donald Trump, confirmata si de Casa Alba, este ca Presedintele Americii a demisionat de la conducerea Organizatiei Trump, iar afacerile sale vor fi conduse de cei doi fii, Eric si Don Jr.
Foto: Twitter