Directorul muzical de la Disneyland Paris este romanul Vasile Sirli

ELLE: Cum ati descoperit ca muzica este adevarata dumneavoastra pasiune?
Vasile Sirli: Am descoperit muzica la radio, eu sunt generatia „radio', cand cel mai avansat mod de a transmite muzica era radioul. Copil fiind ascultam la radio tot ce se putea asculta, eram fascinat mai ales de corul de copii al Radiodifuziunii Romane. Am cerut de cand eram copilas sa vin la Bucuresti. Asta se intampla aproape de Timisoara, intr-un sat, la Varias, de care sunt legat in continuare si eram la 600 si ceva de kilometri distanta de Bucuresti, dar eu voiam sa merg la Bucuresti sa fac parte din acest cor al radioului si atunci parintii mei au decis ca ar fi bine sa studiez muzica. In satul meu exista o profesoara de pian si am inceput sa studiez pianul, foarte devreme, la sase-sapte ani, iar la aproape unsprezece ani am dat concurs pentru a intra la Liceul de Muzica de la Timisoara. Daca la scoala studiam Mozart, Beethoven si altii, printre colegi aveam muzicieni care cantau folclor din Banat, jazz sau rock. Eu sunt din perioada Beatles si Rolling Stones, eram fascinati de ei si atunci mi-am dat seama ca este o lume absolut extraordinara, care nu se limiteaza doar la muzica foclorica sau la jazz. De atunci a inceput sa ma pasioneze acest amestec de genuri muzicale, pentru ca mai apoi sa-mi dau seama ca asta vreau sa fie meseria mea. Dupa ce am terminat liceul, a urmat Conservatorul la Universitatea de Muzica de la Bucuresti.

ELLE: Ati fost director la Electrecord. Cum v-a influentat aceasta experienta?
V.S.: Inainte sa fiu la Electrecord, dupa terminarea facultatii, am fost angajat ca redactor la Editura Muzicala. Am lucrat cu maestrii cu care pregateam partiturile, cartile, era o experienta absolut extraordinara, a fost o scoala formidabila. Inchipuiti-va ca primeam partituri scrise, pe care trebuia sa le observ, sa le corectez si sa le prezint pentru publicare, spunandu-le profesorilor daca exista vreo greseala. Deveneam eu cel care facea observatii la partituri, ceea ce face sa te educe cu respect si inteligenta, dar si cu diplomatie. In acelasi timp eram compozitor, si principiul a fost urmatorul: in clipa in care eu eram la Editura Muzicala si scriam, nu se publica nicio partitura din muzicile mele. Cand am ajuns la Electrecord la propunerea Ministerului Culturii, nu ma interesa sub nicio forma, eram foarte tanar. Profesorii mei, maestrii de muzica clasica, Tudor Ciortea, Pascal Bentoi, mari nume ale muzicii romanesti de muzica clasica din perioada respective, afland ca am refuzat sa fiu la Electrecord, mi-au spus ca: „ mai bine unul de-al nostru, decat unul de-al lor'. Asta era foarte important pentru mine, sa pot continua meseria de muzician sub o forma administrativa si de gestiune a muzicii. Asa ca am acceptat cu anumite conditii care mi-au fost indeplinite, inclusiv aceea de a avea pasaport. Asta se intampla la inceputul anilor ’80.

Dupa fiecare an, demisionam, pentru ca nu voiam sa mai stau. Cat am fost la Electrecord nu s-a publicat nici o partitura de-a mea, tocmai pentru aceasta impartialitate, pentru a putea avea o privire cat se poate de profesionista asupra a ceea ce prezentau colegii mei. Ceea ce m-a interesat foarte mult era sa facem in limita posibilului lucruri noi. Ori asta se intampla, de pilda, in foclor cu initierea unor discuri din arhiva nationala de foclor, in muzica rock – primele discuri live inregistrate din perioada respectiva, multa muzica contemporana. Apoi am confirmat acea atitudine de producator in paralel cu activitatea mea de compozitor, faceam muzica pentru cantece, pentru spectacole, pentru filme; in acelasi timp, am incercat sa am o privire detasata, pentru a putea produce discurile celorlalti, pentru a ma putea ingriji fie de inceputul unei cariere, fie pentru a prelungi o cariera, fie pentru a imbogati cariera celorlalti interpreti din toate genurile. Electrecordul pe vremea aceea avea o vocatie multistilistica, multiculturala si era foarte interesant pentru ca publicam tot felul de muzici, uneori chiar in tiraje cat se poate de mici, dar erau foarte importante pentru compozitorii respectivi pentru ca aveau recunoasterea unei institutii care le producea muzica. Alta data faceam discuri care se vindeau in 200 de exemplare, pentru ca era muzica contemporana care se facea mai mult de prestigiu. Am facut inregistrari cu ceea ce ma interesa in anii ’80-’81, cu Corul Patriarhiei, lucru care pana atunci nu se mai facuse, si erau discuri cu liturghia inregistrata la patriarhie, cu ingineri de sunet magnifici care sunt in continuare activi, o echipa absolut formidabila. Ce a dus Electrecordul inainte a fost aceasta privire asupra unei muzici care traieste, care este vie. Ceea ce mi-a adus, ajungand in Franta in calitate de refugiat in ’86, deschiderea catre toate genurile muzicale si lucrul cu artisti in calitate de producator. Producatorul este asemenea unui regizor de film, cel care ingrijeste ansamblul spectacolului, filmului. Si m-a ajutat foarte mult pentru ca mai tarziu, peste trei ani, mi s-a propus sa lucrez pentru Disney in calitate de muzician, de management.

ELLE: Practic de cat timp lurati aici?
V.S.: Am inceput acum 27 de ani in calitate de colaborator si in decembrie 1990 am semnat cu Disney pentru ca nici aici nu am vrut de la inceput. Nu pentru ca nu imi placea locul, ci pentru ca dorinta mea era sa fiu liber profesionist si incepusem deja foarte bine in Franta, cu parteneri de lucru, comenzi. Muzica se lucreaza pe comenzi. Ca un pictor cand i se comanda un portret, asa se face muzica. Toata muzica clasica a fost scrisa pe comenzi, n-a fost scrisa pentru sertar. Trebuie sa intelegi ca toti compozitorii inclusiv Mozart, Beethoven au scris la comanda. Aveam deja astfel de comenzi in Franta, lucram pentru televizune, pentru o casa de discuri. Atunci cand a venit Disney eram pornit sa fac alte proiecte si mi-au trebuit sase luni sa ma hotarasc. Pentru asta am fost trimis in Statele Unite, in Florida, sa vad ce inseamna un parc de distractii, si cand am vazut, mi-am dat seama ca este absolut extraordinar, nivelul de calitate si de exigenta este atat de ridicat incat imi convenea sa lucrez intr-un asemena mediu profesionist.

ELLE: Vi s-a parut o provocare?
V.S.: Mi s-a parut foarte interesant, era nou pentru mine. In Europa este alt mod de a vedea muzica, cultura; intr-un parc exista francezi, englezi, spanioli, olandezi, fiecare cu felul lui de a trai si de a recepta spectacolul. Pentru mine era foarte interesant tocmai acest amestec care ma trimitea in copilarie, cand am descoperit Mozart, Beethoven, Rolling Stones si marii muzicieni de jazz. Este o chestiune cu un nivel atat de inalt incat nu poate fi decat benefic pentru cineva care vrea sa se impregneze de o asememea diversitatea stilistica. Disney mi-a dat aceasta posibilitate.

ELLE: Cum este o zi obisnuita pentru dumneavoastra?
V.S.: In general, ajung la birou, in cazul meu un studio de inregistrare, sperand ca voi face ce mi-am programat, dar mi s-a intamplat sa vin la birou pentru nevoi urgente artistice si sa plec in alta parte, pentru ca este nevoie fiu la o inregistrare, la un mixaj. Pentru mine, o zi la Disney poate sa inceapa foarte devreme, cu mult inainte de ora 9, pentru ca nu tine de orar, tine de pasiune si contopirea intre pasiune si meserie. Primul lucru este sa ma pun la curent cu ce fac colegii nostri prin alte parcuri, asa ca imi verific mail-ul si ma straduiesc sa raspund cat se poate de repede pentru ca asa cum eu am nevoie de raspunsuri rapide si precise, probabil ca si altii au nevoie de acest lucru. Dupa care organizez programul zilei cu colegii de la studioul de inregistrare si cu cei de la biroul de creatie. Suntem opt persoane in total, in departamentul de muzica, insa avem foarte multi colaboratori, care vin cateva zile sau cateva luni. Lucram pentru toate departamentele din parc, nu doar pentru un spectacol, lucram si pentru hoteluri, pentru departamentul de rezervari de bilete din parc, pentru marketing, de la un mic anunt pana la mesaje telefonice, la evenimente speciale care se organizeaza la comanda si pentru spectacole care se tin uneori o singura data, de doua sau de trei ori. Iar acestea sunt foarte dinamice, presupun satisfacerea clientului, si pentru asta trebuie sa fii disponibil tot timpul, pentru schimbari, pentru adaugiri.

Este pasionanta viata la studio, pentru ca este extrem de diversa, niciodata nu te plictisesti. Lucram deja la proiecte pentru 2020, 2021. Ele sunt in faza de cer albastru', stai si nu te gandesti la buget, la cate persoane vor fi, creezi un spectacol, o idee, iar apoi iti dai seama ca trebuie facute schimbari in mod concret, tinand cont de cand are loc, unde, cate personaje sunt. Si apoi, in aceeasi zi, discuti despre spectacole de acum un an, doi ani, despre spectacole care exista in acest moment in parc si trebuie imbunatatite, fie fiindca li se schimba casting-ul, le actualizezi; toate acestea se amesteca cu spectacolele care trebuie sa iasa maine, care sunt in faza de terminare muzicala sau in repetitie. Acest amestec de faze de lucru este foarte placut pentru ca uneori genereaza idei pentru lucrurile in curs, sau lucrurile in curs genereaza idei pentru cele ce vor veni. La asta se adauga faptul ca suntem la curent cu ce se intampla in celelalte parcuri si va dati seama de complexitatea acestor surse, absolut minunate, pentru ca au muzici absolut minunate si subiecte formidabile. Ziua la Disney este intotdeauna bogata si zambitoare, este un amestec intre concentrare si buna dispozitie in sensul creativitatii, in sensul bucuriei pe care o poate avea cineva inainte sa mearga la un concert. Ma bucur atat de mult cand revin aici, incat mi se par zilele foarte scurte.

ELLE: Care este cea mai frumoasa amintire pe care o aveti legata de Disneyland?
V.S.: Sunt atat de multe… Zilele petrecute in parc sunt vesele, dar uneori obosesti, este o chestiune de oboseala care se instaleaza in general la final de zi, pe la 4-5 dupa-amiaza poti simti oboseala si in clipa aceea ies din studio si vin in parc si ma plimb si ma uit la cei care viziteaza parcul. Si in clipa in care vad cum le sticlesc ochii, acelea sunt cele mai frumoase amintiri, chestiunea cotidianului este cea mai frumoasa. Apoi o alta dimensiune a Disneyland-ului o reprezinta intalnirile, care pot fi cu oameni foarte tineri, copii care sunt in stagiu la noi si raman la noi, iar apoi devin la randul lor parinti, pe care ii vad crescand. Acest tip de intalniri cu oameni anonimi pe de-o parte, iar apoi cu mari personalitati, cu actori de cinema, din muzica, artisti cu totul exceptionali, insa nu atat de cunoscuti publicului larg. Muzicienii de studio, de inregistrari sunt staruri necunoscute, starurile profesionistilor, aia batrani si grasi care sunt in spatele celor tineri si frumosi, care apar in fata. Sunt artisti, trompetisti, chitaristi, pianisti, violonisti formidabili.

ELLE: Cum va petreceti timpul liber, in afara faptului ca scrieti muzica?
V.S.: Ma duc la Timisoara, la Sibiu, la Cluj, la Bucuresti pentru spectacole, scriu mult pentru teatru, in limita posibilitatilor. Pentru asta lucrez cu regizori foarte buni, printre care si Silviu Purcarete si multi altii, nu doar din Romania, cu echipe foarte bune de scenografi, de designeri de costume, de artisti, actori. Si pentru ca, in acelasi timp, in afara de actorie, muzica este un hobby, se confunda la un moment dat ceea ce inseamna pasiunea si ceea ce inseamna meseria. Ceea ce imi lipseste este faptul ca nu mai am vreme pentru lucrurile artizanale. Imi place sa lucrez, sa vopsesc, sa lucrez lemnul, sa bricolez si din pacate nu mai am timp, dar ma relaxeaza si imi lasa gandurile libere. Ca sa scriu muzica de multe ori ma plimb pe strazi, prin multime, fac ceva manual, tai iarba, tai crengile copacilor de la casa de la tara, ma relaxez. Cum pentru meserie calatoresc foarte mult, timpul liber este mai putin bazat pe calatorii.

ELLE: De ce nu v-ati intors, de ce nu ati ramas in Romania?
V.S.: Pentru ca eu fac parte din generatia celor multi care, plecand din Romania, au taiat brusc, vertical viata pe care o aveau inainte. Eu ma simt acasa in Franta pentru ca mi-am dorit, atunci cand am venit aici, sa nu am niciun fel de regret ca am plecat din Romania. Sa am puterea de a trai aici. Pentru a trai in alta parte decat acasa trebuie sa ai o anumita stare de spirit, acea stare de spirit am cautat-o atunci, nu exista drum de intoarcere. Spre deosebire de generatia actuala, care este mai norocoasa decat noi pentru ca are un drum de intoarcere, pentru noi nu exista acest drum. In clipa in care mi s-a propus in ’90 sa ma intorc in tara pentru a avea anumite functii in meseria mea, am spus „nu' cu multa politete si cu regret, dar in acelasi timp cu fermitate. Am ales atunci, nu pot de fiecare data sa fac ping-pong si, credeti-ma, a veni in Romania in calitate de oaspete este mult mai placut. Nu mi-a placut niciodata sa depind de ceva, iar aici la Disney pot sa lucrez cand vreau, de unde vreau, ce vreau, de acest tip de libertate am avut nevoie intotdeuana. Ori daca vin in Romania actuala, unde ar trebui sa depind de un director de teatru, de un ministru sau de un guvern, mi-ar fi foarte greu. In ultimele sase luni cred ca am fost de 20 de ori in Romania, in fiecare weekend sunt in tara, sunt in contact cu lumea.

ELLE: Colaborati cu teatrele?
V.S.: In momentul acesta lucrez pentru Teatrul din Sibiu si pentru Teatrul Mic din Bucuresti, insa pana acum trei saptamani eram in Slovenia, lucram acolo; acum patru luni eram la Moscova.

ELLE: Am citit ca ati compus muzica pentru cantarete celebre din Romania (Mirabela Dauer, Angela Similea, Margareta Paslaru) si voiam sa va intreb cum a fost sa lucrati cu ele?
V.S.: A fost extraordinar. Eu fac parte dintre compozitorii alintati din Romania, intodeauna dorit, si a venit firesc sa fac parte dintre compozitorii care sunt solicitati si care nu alearga dupa un artist sa-i propuna ceva. Cand spun lucrurile acestea ma refer la muzica pop, dar si la cinema, teatru, intotdeauna am fost solicitat. Angela, Mirabela sau Margareta sunt doamne extraordinare, am fost onorat sa scriu pentru ele. Apoi au venit solicitari si prin intermediul televiziunii, producatorii de TV din epoca respectiva m-au solicitat sa scriu pentru anumiti artisti, pentru Marius Teicu, pentru Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, si am fost intodeauna bucuros sa scriu pentru ei. Insa, din pacate, am scris o scurta perioada cantece, apoi am compus muzica pentru film. De exemplu, pentru Dida Dragan am scris un singur cantec, pentru Margareta un singur cantec, pentru Mirabela doua sau trei, insa am dat mult pentru teatru si cinema, asta ma interesa cel mai mult, a fost foarte placut. Am avut o tinerete, muzical vorbind, foarte frumoasa si m-au ajutat foarte mult pentru ca au cantat frumos si au inteles ce imi doream. Apoi sunt cei necunoscuti din orchestrele din Romania, muzicieni din grupurile rock, Dan Andrei Aldea, Adrian Enescu, sunt oameni care m-au ajutat si faceau parte din aceeasi categorie de artisti de valoare care aveau o mare bunavointa pentru ceea ce faceam eu. A fost o bucurie si acum cand ma gandesc la ei este cu mare prietenie si cu ganduri bune

ELLE: Daca ati putea sa faceti o magie, sa schimbati un singur lucru din viata dumneavoastra care ar fi acel lucru?
V.S.: As vrea sa invat mai multa muzica.

ELLE: Care este personajul dumneavostra preferat din lumea Disney?
A: Imi cereti dintre toti copiii sa spun care e copilul favorit. Imi plac personajele secundare. Exista in Mary Poppins o batranica care hraneste pasarile si care canta un cantecel. Uitati-va la ea si o sa intelegeti de ce imi placeau foarte mult cantecul si momentul respectiv.

ELLE: Aveti o muza si ce anume va inspira?
V.S.: Muza nu am, ceea ce ma inspira este un mecanism anume de a functiona, cel al spectacolului, al ideii, al intalnirilor, ma intereseaza intalnirile, care pot fi cu o persoana, cu un text, cu o idee. Cred ca de aici vine vorba de inspiratie, ma stimuleaza un subiect, un artist. De pilda, la castingurile de teatru, cand lucrez cu domnul Purcarete, ma uit la artisti si, daca acel artist trebuie sa cante, lucrez pe masura, pentru acea persoana, este o chestiune de text; ma inspira textul, nu trebuie neaparat sa fie poetic, poate sa fie proza. Exista subiectul, persoanele, ceea ce declanseaza o muzica.

Vezi şi unde poți vizita Disneyland în Europa și în alte țări din lume!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK