Pentru mine, varsta de 40 de ani (peste care am trecut deja de ceva vreme) a insemnat – printre multe altele – eliberarea de o angoasa care mi-a bantuit copilaria. Am doua amintiri pregnante legate de asta: 1) eu, in primii ani de scoala, cantand alaturi de colegii mei pionieri „Noi in anul 2000 si gandindu-ma ce minunat o sa fie in acel an; apoi faceam socoteala cati ani voi avea, dupa care mi se rupea sufletul meu fraged de durere: treizeci si trei!!! O sa fiu atat de batrana, imi ziceam, ce folos ca anul 2000 va fi asa minunat, eu n-o sa ma mai pot bucura de nimic! 2) eu, pe la aceeasi varsta, intreband-o pe bunica – cu spaima sincera si deloc ascunsa in glas – cum e sa fii batrana (iarta-ma, bunico, oriunde ai fi!).
Nu stiu exact cand a disparut spaima copilariei mele, dar ce pot sa spun sigur (in afara de faptul ca anul 2000 nu a fost nici pe departe asa misto cum imi imaginam eu in copilarie) e ca, la patruzeci si ceva de ani, sunt mai multumita (ca sa nu spun vorbe mari precum „fericita) decat am fost oricand in viata mea – si cu siguranta sunt, ei bine, o s-o spun, mai fericita decat in mult laudata varsta a inocentei. Inainte sa sara prietenele si colegele mele (stiu ele care) cu o replica de genul „Pai, da, ti-e usor sa spui asta, cand ai un sot si un copil pe care-i iubesti si un job la care vii cu placere, basca inca iti permiti sa pui o poza in costum de baie pe Facebook, vreau sa spun ca, ei bine, nu la astea m-am gandit in momentul in care am facut aceasta afirmatie – sigur, asta ajuta, nu zic nu si nu sunt ingrata, dar e vorba despre altceva.
Cred ca o sa apelez tot la vorbele bunicii ca sa va explic mai bine. Ce-mi mai amintesc din acele conversatii cu bunica e ca, dupa ce-o intrebam cum e sa fii batrana, urma – invariabil – intrebarea daca ar vrea sa fie din nou tanara. Ea imi raspundea intotdeauna: „Da, mi-ar placea, copchila, dar sa am mintea de acum. Pe atunci nu intelegeam ce voia sa spuna, oricat incerca ea sa-mi explice, dar azi cred ca stiu (desi nu am inca varsta pe care o avea ea pe cand o chinuiam eu cu astfel de intrebari). E vorba de un proces gradual, in care inveti, incet-incet, si incepi, in sfarsit, sa cazi la pace cu tine si sa traiesti in acord cu cine esti.
Cu alte cuvinte, in sfarsit – indubitabil si surprinzator! – ai reusit sa-ti sedimentezi reperele, sa inveti cate ceva important si sa incepi sa cresti mare (proces care nu stiu, zau, daca se termina vreodata cu adevarat). Peste zece ani n-o sa ti se mai para naiv felul in care gandesti acum sau n-o sa-ti mai fie jena de cine stie ce prostie ai facut (cum e cazul, asta este, cu tot felul de amanunte legate de varsta de 20 sau 30 de ani). La 40 de ani inveti sa-ti accepti corpul, echilibrul interior incepe sa nu mai fie doar un vis frumos, stilul ti se defineste. Realizezi ca viata nu e statica si ca odata incheiata o etapa incepe alta, nu mai putin excitanta si interesanta si, in plus, nu-i niciodata prea tarziu pentru schimbarile pe care vrei sa le faci.
Te autoanalizezi mai pertinent, devii mai ingaduitoare cu tine (si cu cei din jur), mai potenta si mai optimista. Ajungi sa apreciezi experiente aparent marunte, dar care chiar te invata sa te bucuri mai mult de viata. Realizezi ca majoritatea oamenilor incearca in mod constant sa-ti modeleze felul in care ii vezi. Incepi sa petreci mai putin timp alaturi de persoane toxice. Realizezi ca un somn de opt ore e una dintre cele mai mari placeri ale vietii; ca nu exista „sufletul-pereche – sau ca acesta e mai curand un titlu care se castiga si se construieste in timp; ca izbucnirile emotionale sunt obositoare si lipsite de sens (ah, daca as fi inteles asta mai devreme, cate lacrimi si energie as fi crutat!); ca nici o viata nu-i perfecta, dar toate sunt perfectibile; ca, ei bine da, sexul e mult mai tare dupa 40 de ani.
Nu vreau sa spun ca devii inteleptul pamantului si ca ai invatat tot ce era de invatat – sper ca n-am lasat impresia asta. Nu vreau nici sa spun ca trebuie sa „te resemnezi in fata schimbarilor fizice si a „semnelor timpului. Cum spuneam, viata nu e statica, iar tu ai tot dreptul sa te uiti in oglinda – dar fara patima, te rog! – si sa profiti de tot ce-ti ofera lumea de azi ca sa-ti mentii cat mai mult cu putinta forma si sanatatea.
Nu vreau sa spun nici ca dupa 40 de ani viata e perfecta. Inca traim in vartej, decada anilor 40 pare sa fie un fel de „ora de varf a existentei (copii, job, familie, eventual inca un job), dar, hei, o sa vina si vremea sa o lasam mai incet – iar unele dintre noi au si facut-o deja.
Obsesia tineretii nu e ceva care bantuie lumea de ieri, de azi – altfel nici n-ar exista basme precum „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Si daca, de fapt, anii care ni se aduna in cont vin la pachet cu niscaiva lucruri de mare pret – printre care si mult ravnita fericire? Pentru toate fetele care, la fel ca mine cu ani in urma, sunt inspaimantate azi de varstele ce vor veni, am rugat cateva femei care au trecut – cu mai multi sau mai putini ani – de pragul de 40 de ani sa ne spuna cum se vede viata din punctul in care au ajuns si ce au invatat important despre ele, pe parcurs. Sper ca raspunsurile lor sa va alunge spaima si sa va inspire.
Marina Sturdza – jurnalist, activist, filantrop
„Mi se pare ca viata este o cautare perpetua a echilibrului si ca tot timpul trebuie sa reajustam. Am invatat mai cu seama sa-mi apreciez prietenii si sa pretuiesc timpul meu, sa incerc sa nu-l risipesc fara rost. La fel, tot timpul incerc sa simplific, sa ma adaptez la ce nu pot schimba si sa fiu optimista in legatura cu oamenii pe care nu i-am cunoscut inca si cu experientele care ma asteapta. Cu varsta, sper sa devin mai inteleapta.
Nu incerc sa ma mentin tanara, mi-am castigat si acceptat varsta pe care o am. Sunt o persoana realista si nu m-as intoarce in timp pentru nimic in lume, imi place momentul actual. Am trait fiecare varsta fara sa ma preocupe in nici un fel. Am un ritm de viata complicat, sunt vesnic in avioane, dar am invatat de mult ce am eu nevoie ca sa ma simt bine. Mananc cu pofta, citesc cu pofta, ascult muzica cu dragoste si imi vad prietenii oriunde as fi. La fel, am prieteni de toate varstele si probabil ca asta ma tine in priza.
Izabela Coman – image consultant
„Slow living – la naiba cu viteza! Dupa 40 de ani am decis ca nu se darama nimic daca intr-o zi raman lucruri nefacute din lista de to do din cauza ca mi-am permis sa merg la spa, sau la piscina, sau sa ma plimb singura pe o alee acoperita de frunze – acele activitati care iti ofera ocazia sa stai pur si simplu de vorba cu tine, fara sa planuiesti nimic «util». Am descoperit virtutile unei scurte meditatii facute in pauza de masa si ale break-ului mental pe care ti-l ofera, si placerea de a bea cafeaua dimineata in liniste si nu in timp ce rezolv urgentele de pe e-mail. Si am reusit sa rezist fara e-mail-uri
profesionale pe telefon, cu laptop-ul lasat de vineri pana luni la birou si cu telefonul inchis in timpul petrecut cu copiii.
Calitate, nu cantitate. Pana la 40 de ani, am investit prea mult timp, energie, emotie sau bani in lucruri de foarte mica importanta. Asa ca: mai putine persoane cu care relationez, dar mai bune si mai interesante, mai putine obiecte cumparate, dar mai valoroase – cu timpul am descoperit ca acest principiu este excelent aplicat la orice: contracte profesionale, prieteni, mancare, sex… Cred ca orice varsta are virtutile ei si ca tineretea nu este o calitate sau un merit, ci doar o stare de fapt de care beneficiaza toata lumea la un moment dat, in mod democratic.
Schimbari de stil dupa 40 de ani nu am facut, doar minime ajustari pentru a arata actual si nu din secolul trecut – prefer sa seman in continuare cu mine si nu cu altcineva. Am avut un scurt derapaj anul acesta – din cauza ca am parul alb pe jumatate, m-am gandit ca e mai potrivita o nuanta oarecare de blond, dar dupa cateva luni am revenit la saten inchis, culoarea mea naturala dinainte sa incaruntesc. Uitandu-ma acum la poze cu mine blonda sau portocalie, mi se pare ca aratam a baba nebuna si disperata.
Poate ca e o alegere ciudata pentru cineva care lucreaza in moda, dar la urma urmelor sunt o gramada de persoane «grele» din fashion care arata exact la fel de decenii – Anna Wintour, Carine Roitfeld, Suzy Menkes etc. In mod deosebit imi displac schimbarile majore de look facute la varste rotunde si tampeniile gen 40 are the new 30… Cred ca e frumos sa arat a mine si a varsta pe care o am, effortless si the best I can.
Page: 1 2