Despre „twerking” (de Tom Wilson)

Planeta se scufunda sub greutatea in continua crestere a muzicii. Sunt mai multe cantece inregistrate si distribuite catre public acum mai mult decat in orice alta perioada, gratie procesului de democratizare a mijloacelor de productie

Tot ceea ce iti trebuie pentru a mai arunca in lume niste giga de muzica e un dormitor, un laptop si o copie piratata a Ableton-ului. Asta inseamna, de fapt, ca 80% din muzica aia foarte cool a momentului e facuta de niste adolescenti palizi, cu ochii nedezlipiti de ecranele computerelor.


Din acest motiv, nu e deloc surprinzator faptul ca o poveste biografica buna ar putea face diferenta mai mult ca niciodata in aceasta era a inflatiei sonore. Muzica e importanta, desigur, dar ce conteaza cu adevarat e ceva mult mai evaziv decat un ritm genial sau o voce duioasa: autenticitatea.

Indiferent de continentul pe care traim, vietile noastre sunt astazi destul de similare. Ne impartim timpul intre ecranul computerului, masina si mall. De partea cealalta, autenticitatea este dorinta noastra colectiva pentru ceva complet diferit. De aceea, cei mai autentici artisti sunt cei a caror biografie ii plaseaza cat mai departe de acel model cotidian al vietilor noastre. M.I.A. a fost mereu autentica pentru ca e un refugiat sri-lankez. Trupetii din Kings of Leon au fost mereu autentici pentru ca au cantat in corul bisericii cand erau mici. Orice artist care vine din jumatatea de sud a Los Angeles-ului, de la NWA la Odd Future, e autentic pentru ca a crescut intr-o comunitate marginalizata. Astazi, hip-hop-ul este pop-ul per se al Americii pentru ca e al dracu de autentic pentru publicul sau alb, dincolo de faptul ca, de fapt, totul e pictat in culorile unei exagerari foarte teatrale.


Ce inseamna, in cazul acesta, sa-ti pierzi autenticitatea? Sa pretinzi ca esti ceea ce nu ai cum sa fii. E atunci cand Stefan Banica Jr. incearca sa danseze breakdance. Sau cand Marcel Pavel incearca sa cante rap. E Miley Cyrus incercand sa danseze in stilul „tweerk (n.r. – este un stil de dans sexualizat inventat de oameni crescuti in ghetouri, imprumutat de o domnisoara crescuta in studiourile Disney). Din acelasi motiv, UB40 – o trupa compusa din niste albi din Birmingham – n-a fost niciodata cool in lumea reggae-ului, iar rapper-ul Chet Haze – fiul multimilionarului Tom Hanks – e doar o gluma proasta. Toti acestia sunt inautentici.

Page: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle