Despre referendum, Dragnea si Dumnezeu

Un referendum pentru interzicerea unor drepturi fundamentale in numele unui Dumnezeu invocat doar atunci cand ne convine este o fractura logica. Drepturile nu se voteaza si nici nu se discuta. Si atunci, despre ce vorbim?

De la bun inceput trebuie sa spun un lucru cu care cred ca suntem de acord toti: drepturile fundamentale ale omului nu se voteaza si nu se discuta.

Bine, nu ca nu s-ar discuta intens in acest moment. Ne aflam intr-un context istoric in care Romania are drept tema principala de discutie drepturile omului. Dincolo de argumentele care merg pana la Dumnezeu si inapoi, pare sa existe un acord in Romania ca drepturile unora sunt mai importante decat ale altora. Ca unii merita si ca unii nu, in virtutea unor reguli scrise cu mii de ani in urma nu se stie de cine, din care o patura importanta a societatii alege sa inteleaga numai partea care ii convine.

Pe asta se bazeaza, in teorie, discutia despre referendumul care vrea sa redefineasca in Constitutia Romaniei termenul de familie. Initiata de mai multe ONG-uri care s-au adunat sub palaria Coalitiei pentru Familie, aceasta dezbatere porneste de la o idee simpla: familia asa cum o stim de milenii, aceasta adevarata „celula de baza” a societatii, este amenintata. Dincolo de faptul ca familia in sine nu e amenintata de nimic altceva in afara de dorinta oamenilor de a intemeia familii mai tarziu si de lipsa de sustinere a unui stat care are in mod evident alte prioritati, tema a ajuns totusi sa pasioneze suficient de multi oameni incat trei milioane dintre acestia sa si semneze si sa gireze o initiativa legala care are drept finalitate (indiferent daca o va atinge sau nu) punerea la zid a unei minoritati si asa discriminate.

Cum au reusit aceste ONG-uri sa stranga numarul urias de semnaturi de sustinere e clar si deloc onorabil. Ca preoti, sefi de scara de bloc si profesori si-au depasit cu mult atributiile ca sa convinga oamenii e un lucru care nu le face cinste, dar ce e facut e bun facut. Ce a urmat, insa, poate fi discutat. Nu ca drepturile fundamentale, care nu pot.

Ne aflam acum in situatia in care liderul partidului politic aflat la guvernare anunta acest referendum pentru sustinerea familiei „traditionale” drept un highlight al toamnei. In vremea asta, cei care si-au dorit referendumul exulta, pe cand ceilalti nu stiu incotro sa o ia – si nu pentru ca nu ar avea argumente, ci pentru ca e greu sa mai zici ceva cand te confrunti cu un asa val de ura. Desi nici situatia asta nu le e necunoscuta membrilor comunitatii LGBT.

Pentru o serie de motive foarte pragmatice, cele mai influente partide din Romania sunt de acord (indiferent de partea spectrului politic pe care se pozitioneaza) ca e fair game sa restranga drepturile doar teoretice ale unei parti a populatiei in goana dupa aprobare si, deci, voturi. Daca pot sa presupun ca cele trei milioane de semnatari ai initiativei Coalitiei pentru Familie nu stiu ca buna lor intentie este deosebit de nociva pentru altii, aceeasi presupunere nu se poate face cand vine vorba despre partide politice. Atat Liviu Dragnea (PSD), cat si Calin Popescu Tariceanu (ALDE) stiu foarte bine ce fac atunci cand isi manifesta fatis sustinerea pentru familia traditionala. Dar, obisnuiti sa minta, se prefac ca nu stiu si defileaza inainte cu familia – ignorand preceptele „sacre” pe care aceasta s-ar intemeia si ignorand mai ales faptul ca ei insisi, in vietile lor private, nu le respecta. Nu am sa discut situatiile lor personale (pentru ca sunt personale si nu se discuta, nu?). In schimb am sa subliniez ca ambele partide pe care acestia le conduc au la baza, in chiar esenta lor (doctrina socialista, respectiv liberala) concepte profund asociate cu libertatea si egalitatea pentru TOTI cetatenii unei tari.

Astfel de principii sunt simplu de ignorat cand vrei, insa, sa distragi atentia de la probleme mai importante. Si cine a zis ca acest referendum e altceva decat, cum bine zice o colega, „fum la ochi”?

Utilizand o masa uriasa de oameni deja concentrata pe ura, liderii politici nu fac altceva decat sa o ghideze pe aceasta fix in directia in care oricum mergea, cocotandu-se pe val si alegand un castig usor, ce vine la pachet cu multe beneficii.

Ca sa nu uit, cand vine vorba de sustinerea acestui referendum, nu doar partidele mentionate mai sus dau cu eroare, ci si batranul partid liberal. Cat despre USR, formatiunea pe care au adus-o la viata si multi dintre membrii comunitatii LGBT, dar si aliati ai lor, partidul acesta si-a luat atat de mult timp de gandire si de conflict in aceasta problema incat, in final, pozitionarea lor pentru drepturi egale aproape ca nu mai conteaza.

Deci avem in acest moment ceea ce pare a fi un acord total in societatea larga – votantii si partidele au gasit, in cele din urma, un punct in care pot sa comunice pe aceeasi limba. Iar daca pentru partide este evident castigul, e mai complicat sa zici care ar fi lucrurile bune care decurg din modificarea Constitutiei pentru sustinatorii de rand.

In principiu, argumentul lor este Dumnezeu. Lasand la o parte o singura mentionare in Biblie a pacatului pe care il presupune o relatie de iubire intre doua persoane de acelasi gen (Levitic 18-22, in Vechiul Testament), Dumnezeu nu are ceva impotriva oamenilor care se iubesc fara a aduce vreun prejudiciu altora. Ia exemplul lui Iisus si al Noului Testament. Dincolo de acel unic pasaj (asa cum sunt multe si pe alte teme, de exemplu femeile stau mult mai prost decat homosexualii in preceptele vetero-testamentare), Dumnezeul despre care vorbesc ei indeamna mai degraba la iubire si iertare. Cum ziceam, insa, e usor sa iei doar ce iti convine dintr-un text. Dar sa te afisezi cu Dumnezeu in vreme ce propovaduiesti ura cred ca trebuie sa puna probleme complicate celui mai fervent dintre credinciosi.

Sustinatorii si liderii Coalitiei pentru Familie spun, insa, ca nu instiga la ura. Ce doresc ei este sa imparta societatea in cetateni mai egali si cetateni mai putin egali. Cine a zis ceva de ura? Ei bine, tot restul societatii care chiar uraste diferenta, minoritatea. Atunci cand Mihai Gheorghiu, liderul Coalitiei, spune ca nu este homofob, desi s-a aflat in centrul conflictului homofob de la MTR de acum cativa ani, cand s-a strigat „moarte homosexualilor”, el minte. Spre deosebire de atitudinea lui Dumnezeu fata de homosexuali, care ocupa, practic, o nota de subsol, minciuna, sa ii zicem „marturisirea stramba” ca sa se inteleaga despre ce vorbesc, chiar este o problema – si de aceea este contraindicata in chiar cele 10 porunci pe care ar trebui sa le respecte un bun crestin. Ce conteaza? Am stabilit deja ca luam din Biblie doar ce ne convine.

Dar tot nu pot sa nu ma mir ca foarte multi oameni aleg, in numele acestui Dumnezeu in care cred, sa urasca. Libertatea religioasa, libertatea de constiinta, dreptul la opinie sunt alte lucruri fundamentale intr-o democratie. Pe care trebuie sa le respectam. Dar atunci cand ele propovaduiesc ura si duc la manifestari extremiste, avem o problema.

Alt lucru fundamental intr-o democratie? Adica in Romania? Suntem un stat laic, care, deci, nu are de-a face cu credintele intime ale cetatenilor sai, pe care nici nu le ingradeste si nici nu le incurajeaza. Laic, cum ziceam.

Deci e logic sa spui ca un stat laic nu va accepta modificari de substanta ale actului sau fundamental doar pentru ca Dumnezeu, dupa unele convingeri, le-ar dicta. Cum am ajuns in situatia in care statul laic accepta o invitatie la inegalitate si o instigare la ura? Ne intoarcem la politicieni si la legile care permit, intr-o tara ca Romania, astfel de modificari.

Cat despre oameni? Ei sunt cum erau si pana acum. Convinsi ca nu sunt homofobi, ci ca participa la un act divin atunci cand ii ingenuncheaza pe altii. Convinsi ca fac dreptate si ca apara ce a mai ramas de aparat atunci cand sustin „familia traditionala”. Si raspunzand cu argumente religioase la argumente logice.

Numai ca aceasta fractura nu are sens. Cele doua limbi in care vorbesc sustinatorii Coalitiei pentru familie si sustinatorii drepturilor omului nu au multe cuvinte comune. Adusi fata in fata cu logica, aparatorii „familiei” recurg la acelasi Dumnezeu, si atunci e clar ca nu poate exista conversatie constructiva intre cele doua tabere. Pentru ca, daca il scoti pe Dumnezeu din aceasta ecuatie (care e oricum, dar numai dumnezeiasca nu, dupa cum o dovedeste implicarea politicienilor sau pur si simplu propagarea minciunii de catre unii din chiar acesti pro-familisti convinsi), nu ramane decat ura.

Sa fii pro-familie traditionala dar sa nu vorbesti despre un Dumnezeu care nu are de-a face cu statul laic si cu legile lui la fel de laice ar insemna sa nu mai ai despre ce sa vorbesti. Iar metodele prin care au fost stranse semnaturile cu pricina, care au prilejuit aceasta dezbatere nationala, sau alaturarea dintre initiatorii propunerii si oameni politici fara Dumnezeu (hai sa vorbim serios) arata ca oamenii acestia nu apeleaza la Dumnezeu decat atunci cand le convine. In celelalte cazuri, e bun si Dragnea, un auto-declarat „fanatic religios”, sau Tariceanu, un liberal dispus sa jongleze cu liberalismul pana cade asa cum ii convine lui.

Sa ne intelegem. Credinta, oricat de apriga, intr-un Dumnezeu al tau nu iti da dreptul sa ignori drepturile altora. Cand iti folosesti credinta ca sa calci in picioare alti oameni, indiferent in ce ai crede, sunt putini pasi care te despart de fundamentalism, iar asta e o asociere pe care nu si-o doreste nimeni, cred (in afara de Dragnea, caruia ii place titulatura de fanatic). Iar daca, atunci cand lasi la o parte credinta, ramai doar cu cativa politicieni corupti, de al caror ajutor te si bucuri, ignorand celelalte lucruri pe care le fac, e clar ca nu a fost vreodata rost de credinta serioasa acolo unde ai inceput.

Nu poti sa defilezi si cu Dumnezeu si cu Dragnea in acelasi timp. Pentru ca, atunci cand il scoti pe Dumnezeu din ecuatie, nu iti raman decat Dragnea si ura. Si Coalitia pentru Familie, mult mai mare, mult mai puternica si gata sa interzica si drepturile tale. Si cred ca suntem de acord ca, cu astea, nu ai ce sa faci.