Despre puterea radioului, într-un duplex Europa FM și Rock FM, în Deșteptarea și Morning Glory

Europa FM și Rock FM s-au întâlnit pe aceeași frecvență ieri dimineață, într-un exercițiu de solidaritate despre puterea radioului. A fost un moment care a arătat încă o dată cât de frumos și firesc este radioul.

Despre puterea radioului, într-un duplex Europa FM și Rock FM, în Deșteptarea și Morning Glory

Discuția a fost generată de un sondaj INSCOP Research, despre neîncrederea publică în era dezinformării și a fenomenului fake-news. La discuție s-a alăturat și Alina Inayeh din cadrul German Marshall Fund of the United States, unul din experții care au contribuit la acest studiu.

Datele proiectului de cercetare desfășurat în perioada 1-12 martie 2021 scot în evidență o ușoară ascensiune a curentului naționalist, dar arată că radioul rămâne cea mai credibilă sursă de informații în acest moment în România. Potrivit sondajului, 40% dintre cei chestionați au cea mai mare încredere în informațiile transmise de posturile de radio, față de 36% TV, 22% site-urile media și, respectiv, 19% rețelele de socializare.

Realizatorii Vlad Petreanu și Răzvan Exarhu au încercat să explice de unde vine încrederea atât de mare în radio. Cu umorul caracteristic, Răzvan a clarificat lucrurile pe loc: „radioul are o credibilitate foarte mare pentru că la radio se spune întotdeauna ora exactă”.

Pentru Vlad, „radioul își respectă mai mult publicul decât orice alt mediu sau decât alte media din această țară”. „Noi nu facem click-baiting la radio, vorbim foarte mult cu ascultătorii noștri și îi ascultăm foarte mult. Și cred că relația radioului cu publicul său este mult mai sinceră și de aceea vine, probabil, mai multă încredere din partea publicului”, a mai spus Vlad Petreanu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle