Despre familia normala si un dinozaur roz

Ieri a circulat pe FB o poza cu „o fisa individuala a elevului”, alcatuita de un consilier psihologic scolar (probabil), pentru inscrierea elevilor la scoala, care a inflamat spiritele pe social media. Si pe buna dreptate!

Elevul (ori parintele / tutorele sau) ar fi trebuit sa bifeze, pe langa nume, prenume, data si locul nasterii, adresa, date despre parinti, si carui tip de familie ii apartine: „normala; monoparentala; crescut de catre; cu parinte vitreg; institutionalizat; familie adoptiva'.

Intr-o perioada in care se vehiculeaza mai abitir decat oricand termenul de „familie traditionala',cand Coalitia pentru familie a strans prin mijloace discutabile 3 milioane de semnaturi, pentru a initia modificarea Constitutiei tocmai in ceea ce priveste familia, si cand se organizeaza un referendum pentru definirea termenului de „familie', iata ca o institutie de stat valideaza „normalitatea', opunand-o celorlalte tipuri de familii: monoparentala, familie adoptativa, uniune consensuala, copil crescut de catre un parinte vitreg etc. Practic, prin aceasta formulare, copiii sunt impartiti in doua categorii, cei cu familii normale, si cei apartinand altor tipuri de familii, care sunt altfel decat normale. Orice demers sprijinit pe logica, care ar porni de la aceasta formulare, ar trebui finalizat intr-un singur fel: celelalte tipuri de familii sunt „anormale'. Si nu, nu o spun la modul tendentios…

Iar de aici si pana la marginalizarea acestor copii nu mai e decat un pas. Intr-o epoca in care excluderea pe criterii arbitrare, abuzurile emotionale si bullying-ul sunt fenomene tot mai prezente in scolile romanesti, iata ca tocmai scoala da o mana de ajutor agresorilor, oferindu-le o sursa noua de inspiratie tocmai in formularul de inscriere la scoala!

Iar daca esti cumva un parinte (si cel mai probabil o mama), agresat(a) de sot sau, in cel mai bun caz, intr-o relatie conflictuala cu partenerul, oare nu cazi cumva pe ganduri cand citesti asta? Oare nu-ti vine sa mai stai sa induri ca sa nu parasesti familia normala?! Oare rezervelor si ezitarilor tale absolut firesti (as spune „normale', dar deja mi-e frica de acest cuvant!) nu li se mai adauga si presiunea apartenentei la normal? Pentru ca, o data cu decizia ta, divortul ar insemna sa-ti arunci copilul in oala anormalului. Ce conteaza daca „normalitatea' familiei tale inseamna abuzuri, certuri, emotii negative coplesitoare, violenta?!

Acum cativa ani, ma uitam impreuna cu Ana, fetita mea, la un serial pentru copii (intre 2 si 8 ani), „Barney si prietenii sai' (produs in Statele Unite), cu un dinozaur magenta, care le explica celor mici, pe intelesul lor, teme importante, dar ii si invata matematica, geografie si cate si mai cate, toate cantand si dansand. Tin bine minte ca intr-un episod Barney le-a explicat ce inseamna o familie. Le-a spus ca o familie este si aia alcatuita din copil, tata si catel, si aia cu frati, surori, parinti, bunici, unchi si matusi. Cred ca inainte de a pune etichete copiilor nostri si de a-i forta sa le accepte, scoala romaneasca ar trebui sa invete niste lectii teribil de importante, la care pare ca a ramas repetenta: se numesc incluziune sociala, diversitate, identitate. Pentru multi reprezentanti ai invatamantului romanesc, mai utila decat binecuvantarea preotilor la inceput de an scolar ar fi o intalnire cu simpaticul si inteleptul dinozaur Barney. Macar el are umor! Si e roz!