Inainte de Romeo si Julieta au fost Tristan si Isolda si noi, cititorii, am inceput sa credem ca dragostea n-are farmec fara piedici imposibil de trecut si ramine neimplinita daca eroii nu mor unul pentru altul. Prin romanele victoriene, dragostea lovea ca un fulger, dar tot degeaba, daca nu se chinuiau bietii indragostiti sa si-o ascunda si inabuse bine, de teama convenientelor sociale, a mindriei si a prejudecatii.
La vecinii nostri rusi, deja nu mai vorbim de amor, ci de o pasiune devastatoare, pe alocuri cu accente mistice. Si, in fine, cine o poate uita pe focoasa Scarlett OHara, sfisiata intre doua amoruri care mai de care mai interzise, totul pe fondul unui razboi crunt!
Cuplurile (post)moderne bintuie prin romanele zilelor noastre, darimind de tot edificiile romantismului si demitizind, fara nici un fel de remuscari, sentimentul acela de altadata, atit de diafan (sau devastator, dupa caz), pe care ne-am obisnuit sa il numim iubire si sa il credem, in orice caz, inexplicabil si venit pe cai misterioase. In loc sa te faca sa suspini, sa visezi sau sa te cutremuri, povestile astea de amor „de tip nou’ iti inoculeaza direct o supradoza de pesimism si blazare care, la prima vedere, nu par deloc compatibile cu notiunea de iubire si care, la a doua vedere, iti lasa un oarecare gust amar. Dar sa incepem cu exemplul cel mai putin „agresiv’…
Alain de Botton, in Sex, shopping si un roman, deconstruieste bucatica cu bucatica toate etapele, resorturile si dedesubturile unei relatii de cuplu – unei relatii banale, obisnuite, care ar putea fi a oricaruia dintre noi, fara nimic extraordinar. Totul, de la prima intilnire pina la primul „te iubesc’ si apoi primele dezamagiri si conflicte, este disecat si privit cu luciditate maxima la microscop, pentru a fi in final catalogat, explicat si lamurit (eventual chiar ilustrat cu ajutorul schemelor si graficelor, ceea ce face lectura simpatica).
Un El si o Ea se cunosc, se „combina’, stau o vreme impreuna si apoi se despart. End of Story, plus epilog fericit – adica Ea isi gaseste pe un alt El, care corespunde mai bine nevoii ei de a se simti „valorizata’ si „inteleasa’, nevoie pe care o simt cam toate femeile. De fapt, Alice (o urmasa demna a madamei Bovary in societatea de consum) si Eric, partenerul ei, sint atit de reprezentativi pentru lumea in care traim, incit nici nu mai pot fi numiti personaje de roman, ci sint mai degraba un soi de arhetip al cuplului (post)modern.
Dragostea lor, ca si a noastra, vine la pachet cu nenumarate alte lucruri, se consuma impreuna cu o intreaga garnitura de obligatii & conventii sociale, aspiratii si fantezii gata fabricate; iar formula amorului poate fi dedusa matematic, in compozitie intrind, printre altele: filozofia, economia de piata si revistele pentru femei.
Cu toate acestea, citind cartea lui Alain de Botton, nu ramii cu acel gust amar de darimare a oricarui ideal romantic, ci dimpotriva, intelegi ca, in ciuda oricaror grafice, explicatii psihologice si filozofice (romanul fiind presarat din belsug cu reinterpretari ale lui Platon, Nietzsche sau Wittgenstein din perspectiva amoroasa), dragostea mai merge inca dupa niste reguli numai de ea stiute. Iar inserturile filozofice si referintele literare nu fac decit sa imbogateasca cu noi sensuri aceasta radiografie a procesului de indragostire & dezindragostire, in care shopping-ul joaca un rol important – dar nu e ceva nou, stiam asta de la madame Bovary incoace –, acela de substitut al amorului si afectiunii, de terapie pentru depresie, de indulcitor artificial pentru o viata din care stralucirea mult-visata lipseste. Suna cunoscut, nu?
Va amintiti cind v-ati cumparat ultima pereche de pantofi (absolut inutili) doar pentru ca va simteati singure si parasite? In final, chiar daca dragostea nu este una singura si nici pentru totdeauna, ci doar o continua cautare, tatonare, experimentare, in care absolut totul poate fi explicat si in care imprevizibilul, prin urmare, joaca un rol aproape inexistent, cartea contine destul optimism pentru a te face sa intelegi ca, oricum ar fi, farmecul iubirii consta tocmai in acest joc continuu, care te ajuta pina la urma sa te descoperi pe tine insati.
Daca Alain de Botton are umor si finete psihologica, ceea ce face lectura „disectiei’ sale placuta si amuzanta, in schimb scriitoarea Elfriede Jelinek si Amantele sale sint o lovitura mortala aplicata nu numai increderii in iubire, ci in general, oricarei increderi in specia umana. Pentru Jelinek, dragostea nu exista, este doar un stereotip social, oamenii sint cruzi si meschini (daca nu din nastere, atunci devin astfel, prin traume repetate si abrutizare), cuplul este doar o forma de tortura (a femeii) si, in general, iti vine sa-ti pui capat zilelor dupa ce termini de citit povestea celor doua amante – Brigitte si Paula – si a partenerilor lor, amindoi din categoria „betiv, retardat si violent’.
Page: 1 2