Dependenti de seriale

De la o vreme, vizionarile de seriale au depasit cu mult numarul de filme la care ne uitam. Si nu doar ca ne uitam, ci le urmarim cu o pasiune neasteptata pentru cauze care sint, pina la urma, atit de mici. Ioana Ulmeanu s-a interesat care-i treaba cu dependenta (si dependentii) de seriale.

Uite cum stau lucrurile: am un deadline de respectat. Nu doar acum, cind incep sa scriu acest text, cind oricum multe alte treburi asteapta sa fie facute. Dar asa, in general, am un deadline. Se intimpla foarte des ca seara sa-mi amintesc de lucrul acesta si sa incep sa ma gindesc serios ca ar trebui sa pun ordine in documentarea si interviurile pe care le-am facut si sa scriu in cele din urma articolul pe care colegii mei il asteapta deja de ceva vreme. Numai ca, tot de fiecare data, inainte de a ma apuca de scris, cedez tentatiei de a ma uita la un episod (bine, poate trei) nou aparut din serialul pe care il urmaresc in acel mo­ment.


Chiar inainte de a scrie aceste rinduri am vazut ultimul episod din The Good Wife, suspinind pentru ca serialul ia o pauza pe durata sarbatorilor, si, ca sa ma refac dupa o asemenea trauma si ca sa si sarbatoresc cele trei episoade ani­versare Absolutely Fabulous care urmea­za sa fie lansate, am revazut patru dintre episoadele mele preferate din acesta din urma. Desigur, toate sint preferate. Tocmai de aceea fiecare deadline pe care il am de prins inseamna ca scriu la ore foarte tirzii si ca ajung in fiecare dimineata cu intirziere la redactie. Bine, ca sa fiu sincera pina la capat, intirzierile mele au foarte mult de-a face si cu episodul pe care m-am obisnuit sa il vad la cafea, asa, cit sa imi mearga bine toata ziua. Nu stiu daca toate aceste lucruri ma fac dependenta de seriale, dar cert este ca filme de lungmetraj vad mult mai rar decit obisnuiam, in timp ce urmaresc – si de-abia azi am nu­marat – nu mai putin de cinci seriale care sint difuzate acum, la care mai adaug si episoade din serialele mele preferate, dar mai si incep, cind zilele sint friguroase si nu am pofta sa scot capul in lume, cite un se­rial pe care il vizionez in ritmul alert de un sezon pe zi.


Singurul lucru care ma linisteste putin in toata aceasta afacere este faptul ca nu sint singura persoana care a ajuns sa devoreze in asemenea ritm serial dupa serial. Mai mult chiar, unii dintre prietenii mei sint inca mai avizi decit mine, iar conversatiile dintre noi ajung frecvent la subiecte legate de vietile personajelor pe care le privim pe ecrane. Ba chiar se intimpla sa vorbim despre asta cu mai multa inflacarare decit discutam despre propriile noastre probleme sau bucurii. Colegele mele de redactie imi impar­tasesc pasiunea, de la cele care urmaresc tot ce misca la cele care au cite o singura placere vinovata – care consta de obicei in a trage cu ochiul la reality show-uri sau seriale pentru adolescenti cind se simt prea obosite ca sa faca altceva.

Insa, iar, nu sintem singurele. Dovada stau zecile de editori ai site-ului TV Blog, care scriu cu pasiune pentru citeva zeci de mii de vizitatori pe care ii intimpina saptaminal pe site-ul lor si pentru cei peste 70 de mii de fani de pe Facebook. Si care site, spune Adrian, „a pornit din pasiune, pasiune si multa pasiune. A luat nastere in toamna lui 2006 cu o mina de oameni si, ca orice inceput, am luat-o de jos. Traficul a fost mic in primele luni, dar fiind consecventi am reusit sa intram rapid in inimile iubitorilor de seriale TV'.


V-ati putea intreba ce nevoie are pu­blicul din Romania de un astfel de site, insa, in ultimii ani, nevoia este tot mai mare pentru ca si numarul oamenilor care urmaresc seriale a crescut simtitor. Gabi P., editor la TV Blog, spune ca numarul celor care vizioneaza seriale a crescut si estimeaza ca acest lucru se intimpla mai cu seama pentru ca accesul la Internet a devenit din ce in ce mai raspindit, dar si pentru ca filmele de lungmetraj au scazut foarte mult in calitate. „Majoritatea filmelor de succes sint continuari sau remake-uri ale unor filme care au avut succes acum multi ani.' Zanduka, un alt editor, a observat chiar ca multi dintre cei care urmaresc si comen­teaza articolele lor se uita la 5-6 se­riale pe saptamina.


Calitatea serialelor, in schimb, a crescut cu mult. Mai cu seama pentru cei care si-au petrecut adolescenta in anii 90 si au dobindit de atunci obisnuinta de a urmari astfel de productii. Ginditi-va ca am crescut, fiecare dintre noi, descoperind, dupa Sclava Isaura si Twin Peaks – primul fiind o teleno­vela, iar cel de-al doilea un celebru serial de autor semnat David Lynch –, un numar de seriale de calitate foarte buna. Fie ca vorbim despre Seinfeld sau The X Files, fie despre Beverly Hills 90210, Melrose Place, Friends sau E.R., aceste filme nu doar ca ne-au modelat gusturile, dar au si reprezentat puncte de pornire pentru genuri intregi de seriale. Acum, orice serial cit de cit amuzant se revendica de la Seinfeld si orice drama medicala contine referinte la E.R., iar Greys Anatomy, Nurse Jackie si House MD stau marturie pentru asta; si mai toate serialele pentru adolescenti au invatat de la celebrul Beverly Hills, in frunte cu remake-ul aces­tuia si continuind cu Gossip Girl si Glee.


Apoi, multi dintre actorii din aceste seriale au trecut, cu timpul, de la statutul de vedete TV la cel de actori in toata regula – George Clooney, a carui cariera a inflorit spectaculos in E.R. (Spitalul de urgenta), este acum un actor si regizor premiat cu Oscar. Jennifer Aniston este una dintre vedetele cele mai populare de la Hollywood, iar Julia Louis-Dreyfuss, Matt LeBlanc, Lisa Kudrow sau Julianna Margulies au sau au avut, sezoane la rind, seriale in care au jucat rolurile principale si pe care le-au dus in spate cu multa demnitate ani intregi.


In plus, daca actorii de la Hollywood erau, in anii 90, prezente sporadice in seriale, aparind doar cu titlul de guest stars, acum o mare parte dintre cei care au cunoscut mai intii succesul cu roluri de pe marile ecrane se regasesc in distributiile serialelor: numai in acest an, printre nominalizatii la Globurile de Aur pentru roluri din seriale se numara multe nume cu care ne-am obisnuit din filme de lungmetraj – Claire Danes, Steve Buscemi, Jeremy Irons, Zooey Deschanel, Laura Linney, Alec Baldwin, Diane Lane, Jessica Lange, Maggie Smith, Paul Giamatti sau chiar Kate Winslet, desemnata la un moment dat cea mai tinara persoana care a fost nominalizata de sase ori la premiile Academiei Ame­ricane de Film.
 

Page: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle