Dependența de telefonul mobil poate afecta dinamica în cuplu, iar partenerul să se simtă ignorat, nevăzut și neimportant.
Dependența de telefonul mobil nu este doar o formulare pompoasă. Chiar sunt persoane care aproape că au telefonul lipit de palme. Și așa cum vezi copii sau adolescenți care nu se mai pot desprinde de tabletă și jocurile video, și adulții pot fi captați până la disfuncționalitate de micuțele aparate și ecrane care îți oferă la un click distanță un univers virtual extrem de bogat și o stimulare de care ajungi să ai nevoie ca de aer. Toate acestea te fac să fii mai puțin prezentă în viața reală, care are de suferit în diverse aspecte ale sale, inclusiv relația de cuplu.
Îți amintești cât este de enervant ca tu să vorbești ceva cu partenerul, iar el nici măcar nu te aude deoarece este imersat în meciul de fotbal de la televizor? Cam asta se întâmplă și când tu ești prinsă de acel continuu scroll pe social media. Creierul tău își investește energia în ecran, iar atenția pentru partener este direcționată acolo.
Dimineața, imediat ce te-ai trezit pui mână pe telefon. Oricum îl ții aproape, pe noptieră. Uiți de tandrețea sau chiar sexul de dimineață. De acele momente de conectare și drăgălășenie când încă sunteți sub așternuturi și pot fi clipele voastre speciale înainte de a se reîntoarce fiecare la responsabilitățile lui zilnice și ritmul alert al vieții.
Pe timpul zilei discutați prin mesaje, vă sunați, vă trimiteți poze, iar seara vă treziți că nu mai aveți ce să vă spuneți. Asta pentru că deja v-ați pus la curent cu absolut totul în timp real. Sigur, această inovație a tehnologiei are multiple avantaje și ne face viața mai ușoară, dar în același timp poate sărăci semnificativ interacțiunea față în față.
Sunteți într-o vacanță, iar tu ești preocupată să faci poze cu locurile respective, să îți faci selfie-uri. Sau îl rogi pe el să te fotografieze în unghiurile acelea care te avantajează și în final iese o adevărată ședință foto, care de cele mai multe ori îl face să se simtă inconfortabil. Preocuparea pentru postările fabuloase de pe social media te deconectează de la partener și experiența pe care o aveți împreună. Valabil și pentru ieșirile în oraș când nu mai aveți o conversație, ci fiecare își butonează telefonul. Aceeași rețetă se aplică și atunci când de pe plajă răspunzi la e-mailuri și telefoane legate de serviciu, iar mental nu mai ești acolo.
Sunt ca o rugină pentru cuplu. Nimeni nu postează că au venit facturile prea mult, are probleme la serviciu sau se ceartă de o viață cu părinții. Ci sunt poze din locuri diverse, buchete de flori, cadouri extravagante. Și așa apare presiunea pusă pe partener. Căci iată ce face iubitul fostei colege de liceu pentru ea, iar partenerul tău nu vine acasă cu o florărie întreagă. Nu mai observi gesturile care contează sau care sunt raportate la viața reală, la statutul vostru social și financiar. Ci trăiești într-o bulă imaginară cu așteptări nerealiste, fără să valorizezi adecvat omul de lângă tine.
Foto: PR