Delia – Du-te-mă: femeile vor sex și nu e nimic în neregulă cu asta

Delia - Du-te-mă: noua piesă lansată de artistă este un imn închinat sexualității feminine asumate fără ipocrizie și prejudecăți și dă peste cap felul în care ne raportăm la dorințele și nevoile noastre sexuale.

Când am auzit aseară Delia – Du-te-mă, cea mai nouă piesă a artistei, mi-a înflorit un zâmbet pe față și m-am gândit că e foarte bine că femeia asta tânără, cu voce și talent cu carul, își asumă încă o dată un subiect care lezează pudoarea multora. Pentru că nu e prima oară când face asta.


De la Da, mamă, din 2016, când Delia rupea gura târgului cu piesa compusă de Carlas Dreams, strângând un milion de vizualizări pe YouTube în doar 30 de ore, a devenit clar că ea a trecut în altă ligă. Nu doar cea a succesului comercial, ci mai degrabă cea a spargerii tabu-urilor. Versuri ca:

Da, mamă! Sunt beată,
Pentru că altfel nu îl pot uita
Și n-am nevoie de iertarea ta
Nu-mi spune că n-ai fost și tu așa cândva…’

au stârnit un scandal într-o țară în care toată lumea bea (Organizația Mondială a Sănătății ne plasează pe locul 5 în lume la consumul de alcool). Chiar și în condițiile astea ideea că o femeie poate cânta în gura mare despre faptul că e (ocazional) beată a fost prea mult de tolerat pentru unii. Mircea Badea a acuzat-o pe Delia de plagiat, alții i-au reproșat că încurajează consumul de alcool, ba chiar s-au strâns suficiente reclamații la CNA încât consiliul a trebuit să dezbată versurile, constantând, în cele din urmă, că ele nu încalcă legislația.


Lumea s-a scandalizat și la colaborarea ei cu Macanache din 2017, Rămâi cu bine (de fapt, Rămâi cu mă-ta), un cântec despre independență și despre fericirea unei femei care refuză norma atunci când o relație nu mai corespunde așteptărilor ei:

Știi ca fără tine viața este pustiu,
Dacă n-ai iubire nu prea ai nimic
Știi că nu reziști fără mine eu știu
Ia rămai cu mă-ta, hai rămai cu mă-ta…’

Delia – Du-te-mă: despre sex, fără prejudecăți

Acum, noua piesă semnată Delia – Du-te-mă, lansată abia ieri și reușind să strângă jumătate de milion de vizualizări peste noapte, provoacă încă o dată. Și dacă intuiesc bine, o va face mai mult decât melodiile despre care vorbeam mai sus. Asta pentru că Delia își asumă să vorbească despre sex în feluri în care femeile, mai ales femeile din România, nu o fac.

Delia preia controlul complet asupra propriei imagini, a impulsurilor și nevoilor ei, arătând ceea ce în limba engleză se cheamă agency, un termen care nu e ușor de tradus în română, însemnând inițierea, executarea și controlarea conștientă a propriilor acțiuni în lume, dar care ar putea fi redat aproximativ prin asumare.


Du-te-mă, baby
Du-te-mă și ia-mă-n brațe, baby
Du-te-mă cum știi că-mi place, baby
Du-te-mă, da du-te tare
Du-te până mi-aduci lumea la picioare

Duci, nu duci, vremea iubirii trece
Timpu știi că nu te iartă, viața asta-i complicată
Hai să fim nebuni, să ne iubim cât zece
Pune vinu, tu, la rece, lasă grijile să plece, baby…’

Delia – Du-te-mă este o piesă compusă chiar de artistă și produsă de Alex Cotoi, iar videoclipul, anunță comunicatul de presă, este regizat și filmat de NGM Creative (Bogdan Păun și Alex Mureșan) după un scenariu semnat tot de cântăreață, și produs de Loops Production.


Întregul videoclip este un statement la fel de ironic ca și versurile. Cu multe referințe vizuale ușor de identificat (Delia zace într-o cadă plină cu cartofi prăjiți, face twerking într-o rochie Cristina Săvulescu, încercând să îi atragă atenția iubitului ei pasiv, preocupat mai degrabă să citească știrile decât să îi satisfacă nevoile, se joacă lasciv cu o banană falică, își înfige degetele într-un grepfrut și călărește un taur electric), clipul este explicit atât cât trebuie și plin de umor.


La fel sunt și declarațiile artistei. Comunicatul de presă ce vine odată cu Delia – Du-te-mă spune pe șleau: Într-o lume perfectă, femeile au senzația că trebuie să se încadreze în șabloanele inventate de alții. Dragi femei, cereți-vă drepturile! Și nu vă mai înfometați! Pofta de mâncare înseamnă poftă de viață! Iubiți-vă mai mult! Și hrăniți-vă sufletele! Nu vă mai persecutați de dragul șabloanelor! Cereți sex și mâncare atunci când aveți nevoie! Poftă bună’.


Ei, și tocmai de asta mă entuziasmează melodia ei cea nouă. Pentru că își permite să treacă peste mentalitatea românească profund înrădăcinată care spune că se cuvine doar ca femeile să se împiedice’, pe tiparul celebrului banc atât de nociv din folclor cu găina fugărită de cocoș: Dacă fug prea iute, o să zică că-s proastă, dacă fug prea încet o să zică că-s curvă. Mai bine mă împiedic.’

Delia nu se împiedică de tipare, cere sex când are chef de el și ne învață că e sănătos să facem la fel. Firește că asta lezează, pentru că trăim într-o societate patriarhală în care e rușinos, ca femeie, să îți recunoști nevoia de sex – și de-asta o mulțime de comentarii îi reproșează că versurile ei sunt penibile și o amenință cu dislike’-ul.


Dar Delia știe cine este și ce are de făcut – cum declara într-un interviu exclusiv pentru ELLE în februarie, misoginismul în România e o tradiție. Adică înveți de mic ce trebuie să facă femeia și ce trebuie să facă bărbatul, se bazează pe stereotipuri. Și sper că se schimbă asta cu noua generație.’. Cert e că Delia lucrează deja la schimbarea asta. Iar noul ei hit (pentru că nu există urmă de îndoială că va fi un hit) este o super-piesă feministă, indiferent că unii îi reproșează că a copiat-o pe Lady Gaga sau că ea însăși își asumă deschis (sau nu) statutul ăsta.


Ascultă și vezi Delia – Du-te-mă mai jos:

Citește și:
EXCLUSIV – Delia: unică, puternică și extrem de nonconformistă în ELLE Februarie

Foto: Dan Beleiu pentru ELLE, capturi de ecran din clipul Delia – Du-te-mă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle