Distanțarea socială te ține în casă alături de partenerul de cuplu. Aceasta poate fi o foarte bună ocazie să lucrați asupra relației voastre.
Distanțarea socială ne pune la încercare din toate punctele de vedere. Economic ești îngrijorată, pandemia te ține în stare de alertă. Mersul la cumpărături a devenit o vacanță exclusivistă, ești sătulă de filme și seriale. A fost plăcut să petreci timp alături de partener, dar ai nevoie și de momente separat de el. Asta poți să o faci citind sau lucrând în altă cameră, prin videoconferințe numai cu prietenii tăi. În aceeași măsură proximitatea pe care nu o poți evita este o șansă de a vă reconfigura relația de cuplu, de a avea o abordare mult mai sănătoasă decât înaintea pandemiei.
Dar sunteți împreună de niște ani sau luni bune, cum să nu-l cunoști deja? Ei, vei rămâne surprinsă! Invită-ți partenerul la o discuție relaxată, împărtășiți reciproc ce vă aduce bucurie, care vă sunt planurile individuale de viitor (să zicem legate de carieră), care vă sunt aspirațiile, dar și ce vă stresează, care sunt îngrijorările. Povestiți despre momentele cheie din viața voastră.
… faceți o listă de calități, abilități, comportamente care vă trezesc admirația și de ce. Dacă ocazional aveți manifestări de dispreț reciproc, admirația readuce echilibrul și demonstrează că sunteți valoroși unul pentru celălalt.
El vrea să îți arate un film haios, tu îl chemi să audă o știre interesantă. Acestea se numesc licitații sau cereri de conexiune. Lucruri mici, aparent neimportante, dar care de fapt cimentează relația dintre voi. Când nevoia de conexiune nu este satisfăcută și îl ignori sau îl repezi pe celălalt, în timp apar fisuri emoționale.
Studiile spun că sunt mai fericite cuplurile care își gestionează conflictele, comparativ cu cele care caută cu îndârjire soluție pentru fiecare problemă. Ironic, unele probleme pot fi sursă de conflict ani întregi! Dar e important să vă tratați cu respect, înțelegere, renunțând la lupta pentru putere. Iar atunci când vă uniți resursele pentru a rezolva o anumită problemă este esențial să o abordați în mod pozitiv, nu arătând cu degetul către vinovați.
Partenerul de cuplu e important să îți fie și prieten. Iar în prezența lui să te simți confortabil și în siguranță. Să poți să îi împărtășești visurile tale, valorile, toate acele aspecte care sunt importante pentru tine. Să primiți și să vă oferiți încurajare reciproc fără teama că veți fi criticați, judecați, ironizați.
… poate fi chiar seducătoare. Schimburi de priviri, de zâmbete, gesturi pe care știți să le traduceți în mod corect. În cuplu există mereu trei entități: tu, el și relația. Iar cea din urmă necesită spiritul de echipă și cel ludic. Necesită demontarea miturilor despre relațiile ideale ori presiunile sociale. Asumarea drumului în ceea ce privește povestea voastră de iubire.
Imaginează-ți relația de cuplu ca un scăunel cu trei picioare. Primul picior este funcția de încredere, al doilea funcția financiară, al treilea funcția de intimitate emoțională și sexuală. Pilonul încrederii se referă la faptul că da, celălalt mereu va avea grijă de propria lui persoană și își va urmări interesele, dar în același timp ține cont și de tine, de interesele tale, te protejează.
Până la urmă asta înseamnă din nou asumare. Sunt împreună cu tine, vreau să luptăm umăr la umăr când lucrurile nu mai sunt roz, te apreciez pentru ceea ce ești și apreciez relația noastră. Iar dacă ai tendința să faci comparații, cel de lângă tine iese mereu câștigător.
Foto: PR