De ziua Internațională a Drepturilor Copilului, câte drepturi are copilul tău în România?

Pe data de 20 noiembrie, celebrăm Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, ocazie bună pentru a ne aduce aminte care sunt drepturile de care se bucură fiecare copil din România.

Ce mai înseamnă să fii copil în România? Oare ar trebui să existe o singură zi în care să ne amintim de cât de importante sunt drepturile lui și faptul că ele ar trebui respectate? Ei bine, în fiecare zi ar trebui să avem în minte faptul că cei mai mulți copii din România sunt afectați de sistemul care nu este pregătit să le ofere drepturile care li se cuvin.


Astăzi se sărbătoresc 30 de ani de când a fost adoptată Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. În fiecare an, UNICEF celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Copilului la nivel global. Este important să menționăm faptul că peste o treime dintre copiii din România trăiesc zilnic sub pragul sărăciei, fără să mai aducem în discuție faptul că ei nu au acces la sănătate și educație, drepturi absolut esențiale pentru dezvoltarea lor. Adică se duc la culcare flămânzi, nu au acces la școală și la servicii de sănătate.


UNICEF a organizat, cu această ocazie, un eveniment la Școala Gimnazială Ferdinand I din Capitală, la care au participat 150 de elevi cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani. La eveniment a fost prezentă și Andreea Marin, Ambasador Național pentru UNICEF în România. „Nimic nu este mai important pentru omenire decât să asigure dreptul la o copilărie fericită celor mici. Întâlnirea de astăzi este unul din rarele momente în care copiii se pot face auziți, le pot spune direct adulților cum văd ei lucrurile și cum își doresc să arate propriul viitor. Obligația noastră este să avem grijă ca drepturile prevăzute în Convenție să fie aplicate în totalitate, pentru ca milioane de copii din întreaga lume să crească fericiți și sănătoși, departe de suferințele care le pot tulbura copilăria’, a declarat ea. 

Cu aceeași ocazie, Andreea Marin a vorbit și pe contul său de Instagram despre cât de important este ca fiecare părinte să fie conștient de drepturile pe care le are copilul său: „Mâine se împlinesc 30 de ani de când a fost ratificat un document extrem de important de către Organizația Națiunilor Unite, convenția cu privire la Drepturile Copilului. Poate că sunteți părinți și poate că, da, și micuții noștri au drepturi. De la dreptul de nediscriminare, până la dreptul de a supraviețui, dreptul la viață, dreptul de a fi îngrijiți, dreptul de a fi iubiți, dreptul de a fi ascultați.'



Organizația Salvați Copiii și Avocatul Poporului au realizat un raport cu privire la respectarea drepturilor copilului în România. În acesta sunt incluse date cu privire la rata mortalității din România, care ne clasează pe primul loc în Uniunea Europeană. Printre datele din raport se numără faptul că peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, rata mortalității din 2017 a fost de 61, 69 la 100.000 de copii și adolescenți, iar în ceea ce privește rata mortalității infantile – în anul 2018, în România au existat 1.214 de decese ale copiilor sub un an, fiind o rată a mortalității infantile de 6,5%. Aceste cifre ne dovedesc încă o dată faptul că situația pe care o are un copil în România nu este o problemă de interes general.


Este esențial să susținem inițiativele societății civile, și nu numai, care au în vedere protecția copiilor și bunăstarea lor. Iar un exemplu în acest sens îl reprezintă Oana Bîzgan, deputată independentă. Inițiativa acesteia de a garanta copiilor fără CNP accesul gratuit și nediscriminatoriu la educație a fost promulgată ieri.

„Deși dreptul la educație este prevăzut legal și egal pentru toți cetățenii, copiii care nu au CNP și implicit nu au documente de naștere sau identitate nu pot beneficia de acesta. Avem cazuri frecvente în care copii nu pot merge la școală din cauza unor situații de care nu sunt vinovați și pe care nu le pot rezolva singuri. Prin această lege remediem o încălcare repetată a unui drept garantat de Constituție și oprim perpetuarea unei probleme sistemice, prin responsabilizarea tuturor celor implicați. Este al doilea proiect prin colaborare transpartinică la feminin și cred că avem nevoie de mai multe inițiative de acest gen, pentru că le putem demonstra cetățenilor că primează nevoia din societate, nu apartenența politică', a declarat pe blogul personal Oana Bîzgan.


Mai precis, prin intermediul acestei inițiative se modifică legea educației naționale prin care copii fără acte de identitate să fie incluși în sistemul educațional. Nu este prima inițiativă de acest tip propusă de Oana Bîzgan. Prima a avut în vedere creșterea vârstei la care copiii din sistemul de protecție sunt trimiși în instituții de tip rezidențial de la 3 la 7 ani, care a fost și promulgată, de altfel.

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este sărbătorită la nivel global, iar cu această ocazie, mai multe clădiri, precum Parlamentul European din Bruxellles, Shanghai Tower, Panthéonul în Franța, Acropolis în Atena, Palatul Păcii din Haga, Rashtrapati Bhavan – Reședința Prezidențială din India, Petra în Iordania, Frida Kahlo House în Mexic, Moscheea Al Noor în Christchurch (New Zealand), Canalul Panama, Monumentul pentru Renașterea Africană din Senegal și podurile de pe Bosfor, din Turcia, se vor colora în albastru în semn de solidaritate pentru copii.


Și Bucureștiul se va solidariza în acest sens, mai precis, în această seară, Palatul Parlamentului va fi luminat în albastru cu scopul de a aduce și mai mult în atenție importanța drepturilor copilului. „Această situație critică necesită un răspuns urgent și un efort colectiv pentru a pune drepturile copilului mai sus pe lista priorităților politice. Acest lucru s-ar putea realiza prin crearea unei instituții, cum ar fi un minister sau o comisie specială în subordinea Primului Ministru, pentru a coordona intervențiile pentru copii și pentru a asigura resursele necesare', a declarat Pieter Bult, reprezentatul UNICEF în România.


Și totuși, după această zi în care celebrăm drepturile copilului, pe lângă cifrele care ar trebui să ne aducă în prim-plan un semnal de alarmă, ar trebui să avem în minte faptul că, oricât de mult ne-am dori să le fie oferite copiilor noștri drepturile care li se cuvin, fiecare inițiativă care poate ajuta la situația care se află un copil în România ar trebui susținută.

Citește și:
ELLE Interviu: Horia Tecău – despre acțiunile sale umanitare și activitatea alături de UNICEF

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle