De vorbă cu un poet atipic și misterios – Iv cel Naiv

La începutul lui 2018, poetul misterios Iv cel Naiv ne-a ajutat (din nou) la I wonder să facem un cadou aniversar, de-o potrivă romantic și unic.

A fost o provocare să creeze pentru o persoană necunoscută o poezie personalizată care să atingă o coardă sensibilă. Bineînțeles că a reușit, ne-a uimit pe toți cu rezultatul , iar aniversarea cu pricina a fost printre cele mai frumoase din câte am organizat.


Se anunță vremuri mai blânde pentru poezie – ba chiar a fost celebrată și în cadrul Premiilor Nobel de anul acesta. Rimează societatea lui ‘like’ și ‘share’ cu poezia?

Nu știu dacă mai rimează pentru că unul dintre trendurile poeziei e să nu mai rimeze. Oamenii au început să vadă rima ca pe ceva vechi, fix, prea fix, care mai degrabă îngrădește, decât eliberează. Așa că, nu știu dacă vremurile vor fi mai blânde pentru poezie, dar, cu siguranță vor fi libere. Poezia este despre libertate, cred că e una dintre cele mai libere posibilități de exprimare artistică. Și începe să se simtă asta și aici, la noi, în țara asta în care, acum ceva ani poezia era ceva de neînțeles, complicat și elitist. Se poate scrie poetic și despre un pix. #poezieîntoate


Care sunt cuvintele cheie ale versurilor tale de zi cu zi?

Scriu mult despre iubire pentru că mă preocupă subiectul. Scriu despre univers pentru că mă copleșește. Scriu despre oameni pentru că sunt infiniți ca universul și frumoși ca iubirea. Nu știu dacă am cuvinte cheie. Dar știu că pot deschide uși oamenilor cu versurile mele.

Oamenii iți adoră poeziile – te-ai imaginat de la început poet sau e un vers născut pe parcurs?

Eu sunt inginer, am terminat Politehnica. Am ajuns să scriu serios la 30 și ceva de ani. Timid, fără încredere și destul de convins că tot ceea ce fac nu e interesant pentru ceilalți. Dar am reușit să devin unul dintre poeții contemporani cei mai îndrăgiți de oameni. Povestea asta a mea ar trebui să fie o încurajare pentru toți oamenii care simt că au ceva de spus s-o facă. Dacă e bine sau rău, valoros sau nu, or să afle mai târziu. Dar trebuie să își ofere această frumoasă libertate de a încerca. În curând, o să îi pot ajuta să facă asta pe scriuviu.ro


Ce face un poet contemporan? Ce și-ar dori să facă?

Trăiesc contemporan. Merg la teatru. Fac povești din emoticoane prin chaturi. Călătoresc prin lume. Muncesc mult. Mut mobila. Gătesc. Merg pe sârma asta invizibilă dintre cine sunt și cine aș vrea să fiu, cu speranța că nu o să cad în mine. Aș vrea să pot inventa un mecanism care să transforme iubirea în energie electrică. Pentru ca oamenii să poată iubi intens, sustenabil.

Ce rimează în universul tău cu inspirația – ce te mai inspiră?


Poți găsi inspirație în orice dacă există dorință în tine. Dar sunt surse de inspirație care te pot ridica din cele mai abisale leneveli. Una dintre resursele mele inepuizabile de inspirație este omul – cu toată orbirea, strălucirea, grandoarea, efemerul, neoboseala și optimismul lui.

Care sunt planurile de viitor ale lui Iv?

O-ho! Am câteva: vreau să îmi aduc identitatea vizuală în prezent – tocmai lucrez la asta, vreau să fac o platformă de încurajare a celor care vor să scrie poezie (în curând pe scriuviu.ro), vreau să scriu versuri pentru o formație foarte în vogă, vreau să fac niște proiecte de street art. Și, în timpul ăsta, să continui să scriu.


Ți-ar plăcea să ai o superputere? Crezi că supereroii scriu poezii? Este poezia o superputere?

Sunt deja scriitor și asta e o superputere. Pot ucide personaje. Pe altele le pot ridica în al nouălea cer. Pot da viață într-un cuvânt și pot dărâma orașe întregi în câteva fraze. Uite-așa, doar cu un pix în mână.

I wonder – în ce vers s-ar integra? Cum ai primit propunerea de a ajuta cauza noastră, printr-o asemenea experiență?

I wonder e un surprinzător magazin/În care poți să cumperi bucuria de a ajuta, măcar puțin.


Daca tot iubesti poezia, rasfoieste si invata si cele mai frumoase poezii de iarna!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle