Numele lui Raj-Alexandru Udrea, artist activist, l-am zărit la evenimentele din scena queer din București, unde este DJ; în spectacolele de teatru socio-politic, dar și în cartea „Barem identitar. Prejudecăți colective, realități personale', în care îi citisem în 2020 eseul despre povestea vieții sale. Am stat de vorbă pe Zoom, mai bine de o oră, despre actorie, subiectele care-l preocupă, activism și cum își reprezintă comunitatea.
Raj-Alexandru Udrea s-a născut și a copilărit în Râmnicu Vâlcea. Era atras de mic de tot felul de lucruri „mai non-gender, care s-au descoperit mai târziu, având acest termen, în care îmi plăcea să mă joc cu păpușile, să fac chestii care erau mai mult dedicate fetelor decât băieților. Și cumva asta era weird și pentru prietenii mei, dar și pentru familia mea, că nu înțelegeau de ce fac asta.' La școală, grădiniță și acasă era văzut ca un băiat, „ca o persoană de gen masculin, care trebuie să poarte albastru, negru și alb.' La 10 ani, a început să joace handbal de performanță, până la 16 ani, „visând și retrăgându-mă în zona aia în care frustrările erau eliminate prin sport.' Îi plăcea să se ducă acolo pentru că era o antrenoare „superbă, pe care o iubeam și care avea foarte multă grijă de noi și se comporta foarte drăguț.' De la 16 ani, a început să practice teatru, după ce a decis că nu mai vrea să facă nimic legat de sport.
Bunicul lui, Victor, care era un consumator de presă locală și de teatru, a văzut într-un ziar că se fac înscrieri la Teatrul Ariel pentru cursurile de actorie pentru amatori. L-a întrebat dacă n-ar vrea să meargă acolo. „Mă văzuse că nu mai eram chiar fericit, mă duceam doar la școală, mă întorceam acasă, nu mai ieșeam pe afară și nu mai aveam activitate.' Era, de fapt, „o anxietate a faptului că nu mai am lucrul ăla care pe mine mă făcea fericit, adică handbalul.' Profesoara de teatru i-a spus un lucru care l-a impresionat profund: că „pe scenă tu poți să fii ce vrei, când vrei, unde vrei tu.' A realizat, curs de curs, că putea fi cine vrea, „improvizația asta puteam să fiu un doctor, improvizația viitoare un handbalist de performanță, improvizația următoare un copil de 4 ani, eu având 16.' A urmat cursurile de la 16 la 18 ani, fiind la liceu la profilul matematică-informatică, intensiv informatică. Și știa de la 16 ani că vrea să se ducă să se distreze la actorie. După terminarea liceului, a mers la Universitatea „Lucian Blaga' din Sibiu, la secția Arta interpretării caracterelor dramatice, unde a și terminat licența. A lucrat acolo, la Teatrul Național, încă din primul an, pe contract de colaborare, alături de Ofelia Popii, Marian Râlea, Dan Glasu, dar și de actori internaționali care veneau să facă spectacole. Deși a zis că rămâne la Sibiu să facă teatru de repertoriu, nu se simțea reprezentat în zona aia. În anul III, a venit regizorul și dramaturgul Bogdan Georgescu, care „mi-a arătat ce înseamnă teatru politic, teatru scris de către actori, piese scrise pe baza poveștilor noastre de viață.' A început să lucreze la un spectacol cu el, MAL/PRAXIS.
„Am jucat alături de colegele mele, actrițe de la teatru, dar total altceva, față de care noi eram foarte bucuroase și open pentru că nu mai făcuserăm în viața noastră asta: să stea cineva să ne ia un interviu, să scrie o piesă de teatru, apoi să facem un spectacol.'
A rămas acolo la master și a explorat zona socio-politică a teatrului. „În perioada aia am și descoperit că fac parte din comunitatea LGBT.' A început să-și asume, să vorbească liber despre orientarea lui, dar și „despre înclinația mea artistică către zona de teatru socio-politic bazat pe subiecte politice, în principiu rasism, homofobie, transfobie, queerfobie, orientări sexuale, gen.' În 2017, s-a mutat în București și a început să lucreze la Macaz, o cooperativă care era și teatru, și bar. Tot alături de Bogdan Georgescu a fost implicat în Lalele, lalele, un spectacol despre comunitatea LGBT, fără sunet și în care nu existau replici. Atunci, a fost tot mai aproape de gândul că „așa îmi doresc să fiu toată viața pe scenă, în zona aia, vorbind despre lucrurile alea, fiind îmbrăcat așa cum mi-am dorit să fiu îmbrăcat, exprimându-mi nevoile, părerile și toate lucrurile care erau foarte importante pentru mine în fața oamenilor, fără nici un fel de frică.' După, a făcut și alte spectacole la Macaz, Vi me som rom, Fuckultate, Cultul personalității, și a lucrat cu organizații non-guvernamentele precum Giuvlipen, E-Romnja sau Carusel. A devenit implicat într-un activism exprimat artistic, „adică în zona de performance activist; în care sunt, aici în doresc să rămân, în care am început să dezvolt, să creez și să aduc în scena queer locală performance-uri diverse, bazate pe subiectele astea care prezentau interes înainte pentru mine.'
Un spectacol mai aproape de Raj, ca experiență de viață, este CorpFluid, în care, împreună cu Paula Dunker, Alina Medoia și Alex Bălă au făcut „un performance-concert, care e un manifest despre body shaming, gender fluidity, orientare sexuală și cum arată, cum e tratat și cum supraviețuiește un corp neconform într-o societate heteronormativă.'
Recunoaște, însă, că e greu să trăiești ca artist independent și să faci artă activistă. Spune că e frustrant câteodată pentru că „n-ai loc, n-ai spațiu, nu te acceptă nimeni, nu-ți dă nimeni credit și garanție că lucrurile tale chiar sunt importante.'
La 21 de ani, a făcut pași în explorarea orientării sexuale, când a avut curajul pentru prima dată să-și dea voie să se exprime așa cum e și să se sărute cu un băiat. A fost uimitor pentru Raj și a descoperit „că tot ce am acumulat și am văzut în jurul meu a fost doar o imagine cât să mă pot încadra și să nu fiu diferit, ca să nu primesc hate, dar mi-am dat seama de cine sunt exact, care e faza și ce se întâmplă în viața mea.'
Acum 6 ani, a realizat că se identifică drept persoană gender fluid, „când m-am trezit într-o dimineață și mi-am dat seama că mă simt tipă.' Spune că e ciudat și greu de explicat.
„Gesturile mele deveniseră foarte feminine, nu puteam să ies din casă fără o perlă, fără un inel, fără machiaj. Și a venit următoarea zi și mi-am dat seama că mă simt fix ca un tip și am chef să mă îmbrac foarte masculin.'
Spune că „nu e simplu să accepți aceste două genuri în tine. Câteodată sunt și trei, patru, cinci, câte vin.' A început să vorbească despre cum se identifică în performance-uri și a dezvoltat asta în audio poeme pe care le-a integrat în muzica pe care o mixa la diferite evenimente. Adaugă că un gen fluid este un mix de simțiri. A înțeles că este o persoană destul de vulnerabilă și sensibilă și s-a ferit să arate asta, pentru că era băiat. Dar, „fiind o persoană gender fluid, mi-am dat seama că sensibilitatea și toate lucrurile pe care le dețin în mine sunt niște atuuri ale mele, niște lucruri de care pot să mă folosesc foarte mult.'
Îl întreb despre reprezentarea comunității LGBTQ+ în România. Crede că „sunt persoane în această comunitate care ne reprezintă și care au un discurs bun, educativ, informațional și productiv pentru comunitate', însă „spațiul și contextul în care sunt invitate aceste persoane este greșit, din punctul meu de vedere.' L-am întrebat și care sunt prejudecățile de care s-a lovit cel mai des. Ar fi că „atunci când apar în fața unui om nou, care nu mă cunoaște, primul lucru crede că sunt de etnie romă. Și ăsta e un stereotip, pentru că o persoană mai închisă la culoare nu e neapărat de etnie romă și există romi invizibili care sunt foarte deschiși la ten și pe care nu se vede că sunt romi, dar ei sunt.' Un alt stereotip e legat de faptul că îmbină „stilul acesta identificat ca feminin cu cel masculin, în care îmi place să port bijuterii și haine masculine sau invers (…) Pe mine mă face fericit, sunt OK și vreau să ies așa din casă. În schimb, pe oamenii pe care-i întâlnesc pe stradă îi dezgustă. Și asta pe mine mă lasă rece și nu bag în seamă.'
În perioada următoare, o să aibă evenimente informative și educaționale prin performance-urile pe care le face, DJ set-uri și spectacole de teatru. O să producă alături de CorpFluid trei videoclipuri și o platformă națională și internațională a corpurilor queer. Va exista un site, cu „texte, podcasturi, videoclipuri, video poeme și tot felul de surse în care body neutrality și toate lucrurile legate de corp vor fi concentrate, va avea acces la informație toată lumea, timp de patru ani o să fie deschis, în principiu.' Personal, își dorește să existe un „spațiu în mainstream al persoanelor care fac parte din comunitatea LGBT, în care măcar o dată pe săptămână să avem la televizor sau pe YouTube un spațiu safe în care să putem discuta despre niște lucruri care sunt de un interes mondial și național doar pentru comunitate.'
Citește și:
Festivalul art200: un spațiu sigur pentru cultura și arta queer
Foto: Andreea Leu