Mare surpriza mare… Sanchi! Spuneti-mi un singur om care nu se gindeste c-a venit vremea sa dea, si mai ales sa primeasca, un cadou, si-l decorez cu ordinul „Martianul anului. De cum intoarcem fila calendarului pe care scrie, in coltul din dreapta jos, „30 noiembrie, nu visam decit la asta. Ia sa vedem: 1 decembrie – guvernul ne cadoriseste cu zile libere; c-o fi una, c-or fi doua, facem ce facem si le-ntindem cit putem.
Pe urma: 6 decembrie – scoatem frenetic toti pantofii (sosonii, galosii, botoseii s.a.m.d.) si-i insiram, frumos, la intrare; ruda mai rapida a lui Mos X-mas, Mos@Nic.com (un fel de fetisist al vestibulurilor), ne umple incaltarile de cadouri…
Urmeaza apoi, in mod inexplicabil, vreo doua saptamini bune (rele, de fapt) in care nu s-a mai inventat nici un „mosdarnic, si ca atare nu merita consemnate aici. Dar ho-ho-ho, cine vine imediat dupa?… Bingo, ati ghicit: e Mosul cu cosul!
Craciun nu prea le are cu economia, asa ca – pontul anului 2001 – va propun sa instalati nu unul, ci doi brazi in casa, si-o sa vedeti ca Mosul, dragutul de el, o sa scape cite-o tolba de bucurii in amindoi!! Mos C functioneaza ca la jocurile mecanice: pune-i in fata doi braduti verzi si sigur cistigi jackpotul.
Dupa care (cadourile nu s-au sfirsit) vin zilele pre-Revelion, apoi post-Revelion – si uite-asa intram in Anul Nou cu o lene de munca ce n-a vazut tot anul… Asa ca: la multi ani!
Articol publicat in ELLE Decembrie 2001