Băieții răi reprezintă un veritabil tipar de cuplu pentru tine și nu înțelegi de ce faci asta? Câteva explicații care dau sens.
Pentru a-ți înțelege mai bine perspectiva relațională rezervă-ți 30 de minute și așterne pe hârtie istoricul tău relațional. Bărbații care au fost semnificativi pentru tine de-a lungul timpului. Uită-te la felul în care a început relația, cât a durat, câte împăcări sau despărțiri au fost. Care a fost gradul de satisfacție în cuplu, cât de atent, asumat, suportiv a fost partenerul, dacă au existat infidelități, violență, cum s-a încheiat. Observi mai multe lucruri în comun la relațiile tale? Cei care erau băieți răi te atrăgeau mai mult și făceai eforturi să rămâi în relație și să o faci să meargă? Cine se purta frumos, era implicat, primea eticheta de plictisitor? Nu mai vrei asta pentru tine? E timpul să începi de undeva.
Ce este familiar nu este automat și bun pentru tine sau sănătos. Iar comportamentul pe care îl au băieții răi nu este ceva nou, ci dimpotrivă. Acel scenariu al instabilității tu îl cunoști din copilărie, după divorțul părinților tăi. Prin faptul că ai fost crescută de bunici și vizitată la final de săptămână de părinți. Poate prin decesul unuia dintre părinți, dependența de alcool care îl făcea pe părintele dependent absent fizic și emoțional. Din păcate nu ai cunoscut în familie conectarea emoțională adevărată, ci mai degrabă o formă de deprivare emoțională, fără gesturi de tandrețe, laude.
Băieții răi au fost și foarte critici, extrem de exigenți, cu o mulțime de cereri deloc rezonabile. Cumva ca mama sau ca tata care voiau să ai 10 pe linie, să mergi la toate olimpiadele, și care îți ofereau afecțiune în funcție de notele luate. Iar tu ai învățat că trebuie să fii performantă dacă vrei să simți căldură, și că nu se poate să fii acceptată doar pentru cum ești ca individ.
Cuvintele urâte la adresa ta, loviturile, umilința fac parte din comportamentul pe care îl aveau părinții cu tine? În același timp ei mai erau uneori și iubitori, grijulii? Mesajul care s-a integrat a fost că persoana care te iubește, te protejează, te și rănește în același timp.
… gelozia, exploziile de furie pe care le aveau băieții răi tu le-ai asociat cu manifestări ale afecțiunii. Căci în final și atenția negativă tot atenție este, fără să te uiți la beneficiile avute din atenția pozitivă. Tot tumultul emoțional îți dădea sentimentul că tu contezi pentru ei, și că ești vie.
Acești băieți răi erau cel mai cool tip din liceu și din facultate, bărbatul de succes de la maturitate, colegul de serviciu cu o funcție foarte înaltă, mult superioară ție. Amicul prietenei tale care cunoaște toată lumea bună, merge în cele mai tari locuri. Iar asocierea cu ei credeai că îți dă și ție o parte din strălucirea care considerai că îi înconjoară. Dacă ei sunt valoroși (aparent), atunci fiind în cuplu cu ei și tu ești valoroasă.
Foto: PR