De ce nu trebuie să mai crezi în existența unei relații perfecte

Relațiile sunt complicate – și acesta este cel mai simplu mod în care putem zice asta. Este nevoie de un anumit nivel de maturitate și răbdare din partea ambilor parteneri pentru ca o relație să aibă succes.

Dacă ar fi să ne ghidăm după site-urile matrimoniale sau aplicațiile de dating, compatibilitatea perfectă între două persoane este mai simplă decât am fi crezut. Însă acest lucru este foarte departe de adevăr.


Există o relație perfectă? Probabil și tu ți-ai pus această întrebare de nenumărate ori, iar răspunsul – ne pare rău să îți zicem asta – este că nu există așa ceva. Toate relațiile vin la pachet cu momente dificile, certuri, lacune și compromisuri din partea ambilor parteneri.

Iată câteva motive pentru care nicio relație nu poate fi descrisă ca fiind perfectă:

Cei doi parteneri provin din medii diferite

Atât tu, cât și partenerul tău, proveniți din familii diferite, lucru care se traduce în obiceiuri și tradiții diferite. Este ceea ce ne face persoane unice, sunt acele mici aspecte care ne definesc personalitățile și ne determină să vedem viața în modul nostru propriu. Cu toate acestea, un cuplu fericit ar putea trece peste aceste diferențe, mai ales că, în unele cazuri, tocmai acestea sunt cele care apropie doi parteneri și care sporesc atracția.


Ai avut o viață (și alte relații) înainte de partenerul tău

Este un aspect pe care mulți îl ignoră. Trebuie să realizezi că fiecare dintre noi are un trecut și care vine la pachet cu relații amoroase, unele mai interesante, altele mai dramatice. Cei doi parteneri trebuie să învețe să respecte aceste lucruri și să facă astfel încât să conștientizeze că nu pot trece cu vederea aceste aspecte, ci că ele trebuie integrate într-un anumit mod în relația actuală. De multe ori, relațiile din trecut o pot afecta considerabil pe cea actuală, mai ales că unii dintre noi nu își pot lua angajamente din cauza experiențelor negative din trecut.

Uneori, toți avem nevoie de puțin spațiu

Relațiile implică tacit că cei doi parteneri ar trebui să fie constant într-o stare de comunicare pentru ca relația să fie una puternică. În funcție de personalitatea ta, ai putea fi de acord cu acest lucru sau, din contră, ți-ar putea crea o stare de anxietate constantă. Ambele situații sunt des întâlnite și, din acest motiv, experții în relații recomandă partenerilor să petreacă și momente unul fără celălalt pentru a-și putea pune ordine în viață și gânduri.


Pentru ca o relație să funcționeze sunt câteva aspecte pe care ar trebui să le luați în considerare. Și nu uita, vorbim de o relație reușită, nu una perfectă.

Învățați să aveți răbdare

Trebuie să aveți răbdare unul cu celălalt pentru ca lucrurile să funcționeze așa cu trebuie. Arătați care sunt lucrurile pe care le prețuiți unul la celălalt, lăudați-vă reciproc realizările profesionale, învățați că amândoi aveți nevoie de timp pentru a vă acomoda cu viața de cuplu și pentru a dezvolta o relație puternică.


Respect!

Nicio relație nu va funcționa dacă cei doi parteneri nu se respectă unul pe celălalt. Acest lucru duce la respectarea limitelor pe care le-ați stabilit în relație și va face posibilă orice conversație civilizată, indiferent de subiect.

Vorbiți cu calm

Dacă observi apariția unui anumit lucru care te deranjează la partenerul tău, cel mai bine este să discutați în liniște, cu calm, despre el. Dialogul este cheia înțelegerii între doi parteneri și vă oferă o mai bună pespectivă asupra lucrurilor prin care treceți.


Citește și:
7 semne că nu ești îndrăgostită, ci este doar o atracție sexuală puternică

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle