De ce iertarea pe care i-o acorzi partenerului de cuplu nu este autentică și cum te afectează

Când iertarea oferită nu este una reală, simțită și integrată, ce pui în act e un mecanism de a face față pe care cel mai probabil l-ai învățat în copilărie.

Iertarea nu este un concept nou, despre care ai auzit sau despre care ai învățat acum la maturitate. Copil fiind îți rugai partenerii de joacă să te ierte pentru că i-ai lovit sau le-ai stricat jucăria, rugai părinții să te ierte pentru că ai făcut o boacănă în casă sau ai luat o notă mică. Și în dinamica de cuplu dintre părinții tăi ai văzut iertarea. Poate acordată continuu, deși tata făcea aceleași lucruri care o răneau pe mama, iar acum îl judeci pe fiecare pentru că a procedat așa, ori ca o formă de permisivitate fără o miză gravă. În propriul tău cuplu exersezi iertarea, dar ea poate căpăta și note toxice pentru tine.

Iertarea automată

Asta ai învățat, asta pui în act. A greșit? Ierți. Iar și iar, ca un soi de automatism, în care iertarea o verbalizezi sau e un act cognitiv prin care îți împiedici accesul la propriile emoții și felul în care te-a afectat gestul celuilalt. Oferi verbal iertarea, dar nu o trăiești, nu o procesezi, te îndepărtezi de tine, te detașezi. Detașare care se produce și față de partener, desigur.

Calea de a ocoli

Ce anume? Certuri, tensiune în casă pe perioade lungi de timp, prelegeri din partea partenerului sau tendințe de manipulare. Nu mai ai energie pentru toate acestea, să le faci față, așa că îl ierți ca să te protejezi pe tine. Desigur, o protecție aparentă. Iertarea este și o ocolire a unei decizii pe care acum îți este foarte dificil să o iei. Poate că despărțirea, prezentarea unor consecințe dacă se mai repetă greșeala, dar pe care nu ai curajul să le aplici. Ocolirea unei discuții foarte serioase în care e necesar să fii fermă și să te raportezi la realitatea așa cum este ea, nu cum o negi și e mai ușor să te comporți ca și cum nu există sau nu e atât de rău.

Ca să îi faci pe plac…

… partenerului ești dispusă la orice. El să fie mulțumit, în confort în relație. Nu există a-i atrage atenția asupra unui lucru, oricum este extrem de sensibil la critică și reactiv. Iar această iertare ți-o cere el punctual, cu subiect și cu predicat. Și nu poți să-i refuzi nimic. Sau ești presată să îi oferi iertare.

Ca o bună imagine

Iar imaginea este a ta, nu a lui. Vrei să îți creezi și să menții imaginea de femeie bună, iertătoare, care nu ține ranchiună, care e înțelegătoare. Cu ce te ajută această imagine? Să îți alimentezi gândul că faci orice ține de tine pentru a păstra relația, ca să nu ai ce să îți reproșezi în caz de despărțire, deoarece tu ți-ai îndeplinit rolul. Acum ai fost mai bună și diferită decât în trecut sau alte relații. Partenerul să te glorifice și să nu fie tentat să plece. Doar că el învață de aici că îi este permis orice, iar tu o martiră pe altarul relației.