De fiecare data cand mananc impreuna cu straini (adica oameni cu care lucrez si i-am intalnit pentru prima data la un shooting, de exemplu – nu ma duc pe strada si mananc cu straini), daca majoritatea sunt femei, conversatia ajunge aproape instant la lamentari legate de ce grase sunt, la cum au slabit sau cum s-au mai ingrasat. In 90% din cazuri sunt cea mai grasa femeie de acolo, iar femeile care se plang ca s-au ingrasat sau ca sunt grase’ sunt foarte departe de a arata ca mine. Majoritatea au genul de corpuri cu care fetele isi pun poze pe ecranul de telefon ca #thinspiration. Da, de obicei ma simt extrem de inconfortabil in acele momente, e un scenariu destul de absurd. Dar nu ma simt prost din cauza corpului meu. Eu am facut pace cu el. Mi se pare, in schimb, extrem de trist sa aud atatea femei care sunt superbe pana si din punctul de vedere al standardelor actuale ca isi urasc corpul.
Saptamana trecuta am dat peste un citat care suna asa: A culture fixated on female thinness is not an obsession about female beauty, but an obsession about female obedience. Dieting is the most potent political sedative in womens history; a quietly mad population is a tractable one.‘(Faptul ca societatea e obsedata de femeile slabe nu e o obsesie legata de frumusete, ci de obedienta. Dietele sunt cele mai potente sedative politice din istorie; o populatie innebunita, dar tacuta, e usor de controlat.). Autoarea este Naomi Wolf, iar citatul e un fragment din cartea sa, The Beauty Myth’ (Mitul Frumusetii).
Nu imi plac teoriile conspiratiei, nu sunt genul de om care se uita la videoclipurile Rihannei si striga Illuminati, in schimb citatul mi-a ramas in minte si ma suprindeam gandindu-ma la el destul de des. Nu mai privisem niciodata lucrurile din perspectiva asta si mi se pare de-a dreptul infricosator de adevarat.
Am tinut multe diete la viata mea. De la Dukan, la Rina, am tinut tot ce era trendy la momentul respectiv. Am tinut si diete speciale facute de nutritionisti, cel mai interesant fiind un detox de doua saptamani in care am mancat’ doar niste shake-uri bazate pe un praf ingrozitor si apa si cate un pumn de pastile in locul fiecarei mese. Au fost 2 saptamani oribile, pline cu migrene, ameteli, lipsa de energie, in urma carora am slabit invidiabila greutate de 2 kilograme.
Cam asta era rezultatul fiecarei diete. Restrictionarea ma obosea ingrozitor atat fizic, cat si psihic, iar rezultatele erau mereu invers proportionale cu efortul depus sau banii investiti. Pe langa faptul ca dietele aveau un efect ingrozitor asupra starii mele de spirit, faptul ca ma chinuiam intr-una fara rezultat ma deprima si mai tare. In loc sa imi dau seama ca exista, totusi, lucruri mai importante in viata, eram tot mai obsedata de corpul meu si ajunsesem sa il detest. Asa am ajuns ca dieta Dukan sa se transforme in bulimie, singura dieta’ care a avut vreodata efectul cautat. Chiar si in perioadele in care incercam sa ma fac bine, sa scap de bulimie, tineam diete.
Pana in punctul in care mi-am dat seama ca lucrul de care corpul meu avea de fapt nevoie pentru a-si reveni si pentru a fi sanatoasa era iubirea, viata mea a fost un sir nesfarsit de diete. Tineam o dieta, slabeam cateva kilograme, nu mai puteam, ma ingrasam mai multe kilograme, tineam din nou o dieta si tot asa. Cred ca cel putin unul din doua ganduri pe care le aveam erau legate de cum arat si de ce crede lumea din jurul meu legat de cum arat. In momentul in care intram intr-o camera unde erau si alti oameni, primul lucru era sa ma uit in jur, sa verific daca sunt cea mai grasa persoana din incapere. Daca nu eram, rasuflam usurata. Daca eram, ma grabeam rusinata catre cel mai ascuns colt, catre cea mai retrasa masa si incercam sa imi ascund corpul cat puteam eu de bine.
Asadar, pentru o foarte lunga perioada din viata mea, marea mea obsesie a fost corpul meu. Nimic altceva nu mai conta in momentul in care slabeam sau ma ingrasam. Toata viata mi se invartea nebuneste in jurul numerelor pe care le va arata in urmatoarea dimineata cantarul.
Cred ca scenariul va e familiar. Eu, cel putin, nu cunosc o singura femeie care sa nu fi tinut niciodata nicio dieta. Cred ca majoritatea femeilor si-au conditionat intr-un fel sau altul viata in functie de greutatea pe care o au. De la frica de a merge la plaja, la nepurtatul de fuste scurte pentru ca au genunchi urati’, la diete drastice care te fac sa iti urasti viata, toate sunt actiuni care ne scad calitatea vietii. E mare pacat sa te ascunzi si sa traiesti o viata mai putin buna decat ai putea sa o ai, doar din cauza ca cineva a spus o data ca daca nu arati intr-un anumit fel, nu meriti tot ce-i mai bun.
Si asta face parte din deciziile pe care le faci voluntar. Involuntar, cand obsesia vietii ajunge sa fie corpul tau, iar viata sa fie o dieta nesfarsita, nu mai ai energie sa iti pese si de altceva. Bineinteles, nu vorbim aici de prieteni sau de familie. Dar, in momentul in care iti urasti corpul, nefericirea care te invaluie permanent face ca alte probleme care nu te afecteaza personal sa nu prea conteze.
Pana la urma, de ce te-ai implica in orice cauza sociala, de ce ar fi altii mai fericiti cand tu te simti mizerabil, nu? Culmea, desi te-ai gandi ca e fix opusul, ura de sine vine la pachet cu mult egoism.
Poate ura de sine’ suna dramatic, dar adevarul e ca majoritatea femeilor nu isi traiesc viata la tot potentialul ei din cauza ca sunt nefericite cu modul in care arata. Iar aici intervine si controlul – pentru ca nicio fetita nu se uita in oglinda si se vede urata. Oamenii din jurul ei o conving ca ceva e in neregula cu ea si ca unul dintre scopurile ei in viata e sa devina perfecta. Perfecta, bineinteles, dupa standardele care sunt in vigoare luna aceasta, pentru ca luna viitoare vor fi altele. Eu, una, nu mai imi doresc ca toata viata mea sa se invarta in jurul unor reguli nescrise impuse de o autoritate imaginara. Si ce daca nu sunt slaba? Si ce daca nu sunt frumoasa? Sunt desteapta, creativa, loiala, curajoasa si determinata – si as alege trasaturile astea in ciuda frumusetii fara ezitare.