Vrei să faci impresie bună? Să arăți cea mai bună versiune a ta? Să fii autentică e mai important și construiește relații sănătoase.
Este etapa timpurie de dating. Te-ai hotărât să ieși la întâlniri, să dai o șansă iubirii pe care până acum ai evitat-o conștient. Poate că ai avut alte priorități decât cuplul, ai avut nevoie de timp să te vindeci după o despărțire. Iar persoanele interesate de tine nu întârzie să apară. Cum faci selecția, cum știi cine e potrivit pentru tine? În primul rând este necesar să îți îndrepți atenția spre propria persoană. Cât ești de autentică în aceste interacțiuni? Să vrei să performezi pentru a nu rata vreo șansă este în sine o formă de autosabotare.
Nu au ieșit lucrurile așa cum ți-ai dorit? Câteodată asta este în avantajul tău, căci nu tot ce vrei poate fi sănătos sau bun pentru tine. Să fii autentică într-o interacțiune înseamnă că te-ai arătat tu așa cum ești, fără să discutăm despre alte mecanisme ce blochează conexiunea, precum perfecționismul sau îndreptățirea, detașarea sau complianța. Ai fost tu cea reală, într-o variantă sănătoasă, și nu a înaintat relația? Înseamnă că nu era locul potrivit pentru tine, în acord cu nevoile tale.
Să fii autentică înseamnă în primul rând o altă relație, de altfel cea mai importantă și valoroasă: cea pe care o ai tu cu tine. Te uiți la ceea ce ai nevoie, nu îți negi nevoile ci le accepți, ceri ceea ce ai nevoie, pui limite. Autenticitatea este o formă de grijă de sine în care în același timp nu te ascunzi dupa celebra expresie: așa sunt eu și nu mă schimb. Ești deschisă să îți corectezi abordările dezadaptative și nu te ascunzi în spatele experiențelor neplăcute sau de-a dreptul dureroase din trecut, să le folosești ca scuză pentru comportamente nepotrivite din prezent.
Autenticitatea creează premisele pentru construirea unei conexiuni emoționale reale. Nu te ascunzi după o mască, îți faci partea ta de responsabilitate în dinamica relațională. În același timp creezi capitalul de încredere. Nu prezinți o variantă a ta cosmetizată care să îl facă pe celălalt să se întrebe oare cum ești tu în realitate. Torni fundația pentru nevoile de siguranță și predictibilitate, căci autentică fiind el descoperă treptat la ce să se aștepte și există o congruență în comportamentul tău, între ceea ce faci și ceea ce zici.
Tu ești autentică, te respecți și ceri respect. Potențialul partener vede cum te tratezi tu pe tine și care este standardul comportamental necesar. Standard neînsemnând niște exagerări, lucruri nerezonabile, ci niște limite între care nevoile tale sunt împlinite.
Imaginează-ți scenariul în care începeți relația, 1 an să spunem că ați fost în luna de miere relațională, în care tu nu te-ai comportat și nu ai primit chiar ce ți-ai fi dorit. Ai făcut compromisuri după compromisuri, unele cu care nu erai confortabilă. Dar ai vrut să te placă, să te accepte, să ai neapărat o relație, ai luptat pentru ea cu un soi de a-i face pe plac, a fi tu cea bună și înțelegătoare. Apoi, acest mecanism a crăpat. Și realizezi că viziunile voastre, stilurile voastre de viață sunt extrem de diferite, iar partenerul nu este dispus ca și el să se adapteze la tine, să găsiți o manieră a voastră comună. Nu ai fost autentică, ci compliantă, ți-ai subjugat emoțiile, dorințele, alegerile, nevoile.
Foto: PR