Hashtag-ul #metoo, devenit viral in ultimele zile si in Romania, dupa ce sute de mii de femei au postat online detalii despre experientele lor de victime ale hartuirii, motivate de un val de furie colectiva impotriva lui Harvey Weinstein, a fost lansat initial de activista Tarana Burke, in urma cu 10 ani. Campania ei – pentru ca la acea vreme nu existau hashtag-uri – incuraja oamenii sa reactioneze la acte de hartuire care au loc in special in comunitati defavorizate. Recent, actrita Alyssa Milano a cerut femeilor sa posteze pe retelele sociale marturisiri legate de propriile experiente ale hartuirii, folosind expresia Taranei. De acolo, e clar ce s-a intamplat: amploarea fenomenului de hartuire stradala – scopul initial al campaniei – a iesit la lumina.
Cum era de asteptat, reactiile au fost impartite. Pentru mii de femei (doar in Romania) vorbind despre abuzurile suferite, aratand vulnerabilitate si solidaritate, s-au trezit comentand foarte multi barbati (si nu numai) pe care aceste acuzatii ii lezeaza. Si ei spun ca aplicarea cu strictete a legii ne-ar rezolva aceste neplaceri generate de persoane cu probleme mentale, cum ii numesc unii pe agresori, refuzand sa accepte ca (aproape) oricine a agresat. Ei cer probe, dovezi, demonstratii in fata justitiei. In acelasi timp noi, femeile sau victimele, ca sa nu exclud pe nimeni, ne punem o alta problema – ce facem cu toate aceste agresiuni, hartuiri si abuzuri despre care am vorbit in spatiul public?
Asta ma intreba o femeie pe contul personal de Facebook, unde trebuie sa marturisesc ca postarea mea insotita de hashtag-ul #metoo a atras si cateva comentarii misogine de la barbati pe care nu ii cunosc, dar care au simtit ca e de datoria lor sa compare experienta mea de a fi urmarita zi de zi, ca adolescenta, cu un compliment nedorit pe Facebook. Pentru ca, nu-i asa, ei stiu cel mai bine ce e si cum se simte hartuirea. Si nu sunt ironica. Este clar ca si agresorii au partea lor de experienta si au si motivatii despre care ar merita sa vorbim. Revenind, insa, la intrebarea esentiala, ce facem cu toate aceste fapte?
Hartuirea este legala in Romania
Poate ca un motiv pentru care avem o problema legata de hartuire este ca ea e legala in Romania. Hartuirea sexuala e definita si sanctionata de lege, insa intr-un sens foarte limitat, care nu acopera nici pe departe multitudinea de situatii traumatizante prin care trece o persoana, ca urmare a actiunilor de atingere, urmarire, psss-ire etc.
Am vorbit despre asta cu Simona-Maria Chirciu, care a devenit doctor in urma cu doar cateva saptamani cu o teza despre Hartuirea in spatiul public in Romania: abordari teoretice si politice. De la invizibilitatea fenomenului, la politici publice’.
Conform cercetarii ei, hartuirea, asa cum este prezentata ea in noul Cod Penal, nu asigura legal protectia victimelor. Cuvintele sunt importante (mai ales in texte de lege, dar si intr-un sens mai larg, pentru ca ne definesc experientele), iar faptul ca, in Codul Penal, hartuirea sexuala „trebuie sa aiba loc in mod repetat (ceea ce inseamna ca in instanta victimele trebuie sa demonstreze cu probe caracterul repetitiv al hartuirii) este o problema. Este indeajuns ca hartuirea sa aiba loc o singura data (asa cum arata legile si instantele din alte tari: Franta, Olanda, Belgia, Statele Unite ale Americii, India etc.), insa se pare ca legiuitorii romani merg pe principiul ca hartuirea se refera la un comportament care mai degraba prin repetarea sa le deranjeaza pe victime, ci nu prin natura si caracterul actiunii.
Citeste si:
Harvey Weinstein – informatii noi despre scandalul sexual de la Hollywood
Page: 1 2